Rămâi conectat

Educație și Cultură

Noi achiziții de carte în trimestrul al treilea al anului 2024 la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Noi achiziții de carte în trimestrul al treilea al anului 2024 la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

În ultimii ani, fondul de carte al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba a crescut considerabil, fiind actualizat periodic cu cele mai noi apariții editoriale, în pas cu interesul tot mai diversificat al cititorilor pentru diferite domenii de informare, cele mai multe titluri fiind achiziționate la sugestia acestora.

Drept urmare, numărul cititorilor și al împrumutului de carte au crescut exponențial.

De aceea, politica de achiziție carte a instituției noastre este una coerentă, bazată pe înnoirea și diversificarea fondului existent, în deplin acord cu nevoile comunității. Ținând cont de aceste obiective, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a achiziționat, în trimestrul al III-lea al anului 2024 (perioada 01.07.2024 – 30.09.2024), 725 titluri de carte, respectiv 1116 volume. Bugetul alocat în anul 2024 pentru achiziția de carte a fost de 200.000 de lei, din care s-au cheltuit până în prezent 149751,72 de lei.

„Având în vedere efortul financiar făcut de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba pentru a răspunde nevoilor de lectură ale cetățenilor, vă aşteptăm să ne treceți pragul în fiecare zi lucrătoare, între orele 9:00 – 17:00, pentru a împrumuta la sala de lectură sau la domiciliu cărţile, ziarele şi revistele aflate în colecțiile noastre. De asemenea, îi așteptăm pe toți cei care prețuiesc scriitorii și cartea de bună calitate să participe la activitățile de animație culturală pe care le organizează biblioteca noastră. Asupra colecțiilor de carte și a programului de activități se pot documenta atât pe site-ul instituției noastre, la adresa https://www.bjalba.ro/ cât și pe pagina de Facebook, transmite Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, parte a unui proiect internațional

Publicat

în

Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, parte a unui proiect internațional

Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în calitate de membru al Școlilor Pasch, a participat anul acesta la un amplu proiect internațional, inițiat de Goethe Institut București.

39 de adolescenți din 10 țări au parcurs mai multe etape și au dezbătut în cadrul taberei internaționale de la Șumuleu Ciuc (19-24 iulie 2024) tematici precum discriminare, schimbări climatice, război și implicare socială și au căutat soluții, exprimându-și deopotrivă temerile și speranțele sub îndrumarea artiștilor Feli și Pepita din Köln.

Proiectul „In my Room” surprinde latura sensibilă a tinerilor din toate colțurile lumii.

Elevii Claudia Cristea, Emilia Covaciu și Maxim Mucenicu, participanți la proiect, au fost intervievați și surprinși în note foarte personale, iar momentele lor de introspecție precum și portretele realizate de cei doi artiști germani sunt împărtășite cu publicul larg în cadrul expoziției „In My Room II-Youth between Hope and Fear”.

Aceasta a fost amenjată la Pavilionul Expozițional al Goethe Institut București

Selecții au fost preluate și de prestigioasa revistă VOGUE.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

29 noiembrie: Sociologul Alin Tomuș conferențiază la Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Sociologul Alin Tomuș conferențiază la Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Joi, 29 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc conferința cu tema „Participarea civică”. Conferința va fi susținută de către cunoscutul sociolog Alin Tomuș, începând cu ora 17:00, accesul în sală fiind liber.

Începând cu anul 2022, sociologul Alin Tomuș a devenit colaborator al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în cadrul proiectului 3.34 Conferințele bibliotecii.

Conferințele susținute în cadrul proiectului mai sus amintit s-au bucurat de succesul și interesul publicului larg, iar cererile de reluare a acestor conferințe a condus, firesc, la pasul următor: realizarea unui DVD audio-video, care să cuprindă înregistrările celor patru conferințe susținute până în prezent la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. DVD-ul cu cele patru teme abordate, Cancel Culture, Despre temerile românilor, Preocupări demografice și Barometrul de consum cultural, va fi prezentat în cadrul evenimentului din 29 noiembrie 2024, alături de o mică expoziție cu volumele semnate de autorul Alin Tomuș.
Conferința cu tema „Participarea civică” face parte dintr-un program mai amplu de evenimente organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba cu prilejul sărbătoririi Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

 

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Marți, 26 noiembrie, o nouă întâlnire a Laboratorului de C’ArteTeatru al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Marți, 26 noiembrie, o nouă întâlnire a Laboratorului de C’ArteTeatru al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Marți, 26 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila Cioflică.

Astfel, de la ora 15.00, la sediul instituției sunt așteptați tinerii interesați să facă parte din trupa iubitorilor de carte și teatru a bibliotecii județene.

Tema întâlnirii de marți este „Importanța expresivității corporale”, iar vreme de două ore, participanții vor face o serie de exerciții, de la cele pentru încălzirea vocii, dicție și mișcare, până la cele de improvizație, utile la construirea personajelor și a expresivității lor corporale (mimică, gestică, mișcare scenică) pornind de la texte semnate de dramaturgul Matei Vișniec.â

Proiectul Laboratorul de C’ArteTeatru este un proiect multiart al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, de promovare a fondului de carte, de încurajare a lecturii, și de promovare a scriitorilor, utilizând forme de expresie teatrală, în colaborare cu unul sau mai mulți parteneri și colaboratori, prin realizarea de produse culturale pentru publicul general, în sensul promovării culturii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba