Știri
Munca în zilele libere legale: S-au clarificat condiţiile în care salariaţii pot fi chemaţi la serviciu
Angajatorii care se ocupă cu comercializarea în cantităţi mici a produselor nealimentare, în centrele comerciale, pot să-şi cheme la muncă salariaţii în zilele libere legale doar în anumite condiţii. Aşa a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) printr-o decizie luată recent într-un recurs în interesul legii. Amănuntele le afli pe radiounirea.ro.
ICCJ a admis luni un recurs în interesul legii referitor la aplicarea prevederilor Codului muncii în cazul angajatorilor care se ocupă în centrele comerciale cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare.
Mai exact, prin Decizia ICCJ nr. 22/2015 s-a stabilit că aceşti angajatori pot să-şi cheme salariaţii la muncă în zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează doar dacă acordă compensaţii: timp liber corespunzător sau, după caz, un spor la salariul de bază.
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ”, este precizat în comunicatul de presă al Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul ICCJ.
Motivele pentru care judecătorii au luat această hotărâre vor fi incluse în Decizia nr. 22/2015, aceasta urmând să devină obligatorie pentru toate instanţele de la momentul publicării în Monitorul Oficial.
Deciziile luate în cadrul recursurilor în interesul legii trebuie motivate în maximum 30 de zile de la pronunţare, potrivit Codului de procedură civilă. Apoi, în cel mult 15 zile de la motivare, acestea trebuie publicate în Monitorul Oficial.
Salariaţii pot fi chemaţi la muncă dacă specificul activităţii impune această măsură
În mod obişnuit, salariaţii trebuie să primească liber în zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, aşa cum prevede Codul muncii. Totuşi, în anumite cazuri, această prevedere nu se aplică.
Concret, excepţiile stabilite de lege sunt unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
„Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. Prevederile art. 139 (prevederile referitoare la zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează – n. red.) nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii”, este punctat în actul normativ amintit.
În aceste situaţii, salariaţilor chemaţi la muncă trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Iar dacă acest lucru nu este posibil, salariaţii trebuie să primească un spor de 100% din salariul de bază.
„Salariaţilor (…) li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, dispune Codul muncii.
Citește și Încă două zile libere pentru salariați
Centre comerciale sunt considerate, conform Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000, structurile de vânzare cu suprafaţă medie/mare în care sunt comercializate cu amănuntul produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce folosesc o infrastructură comună şi utilităţi adecvate.
Referitor la vânzarea cu amănuntul şi prestarea serviciilor de piaţă, comercianţii îşi pot ţine structurile deschise în toate zilele săptămânii, după cum mai scrie în ordonanţă: „Structurile de vânzare cu amănuntul şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Fiecare comerciant îşi stabileşte orarul de funcţionare cu respectarea prevederilor înscrise în legislaţia muncii şi cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică, şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice locale privind continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii, în funcţie de necesităţile consumatorilor”.
În prezent, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Andrei (30 noiembrie), Ziua Naţională a României (1 decembrie), prima şi a doua zi de Crăciun (25 şi 26 decembrie) şi două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Important! Angajatorii care, după caz, nu acordă liber salariaţilor în zilele de sărbătoare legală sau care nu acordă compensaţii celor care lucrează în aceste zile riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
Sursa:avocatnet.ro
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum o zi
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului