Rămâi conectat

Tineret

Multiple motive de a fi fericit pentru tânărul Daniel Zota: Care sunt acestea

Publicat

în

Multiple motive de a fi fericit pentru tânărul Daniel Zota

Daniel Zota, un tânăr care pendulează între Alba Iulia și Cricău, mărturisește că are, la 26 de ani, multiple motive pentru a fi fericit.

Deține în palmaresul de până acum de pe traseul vieții numeroase împliniri, iar din încercările grele a extras puterea de a merge mai departe în momentele dificile, călăuzit ca de o lumină de forța de a birui greutățile generată de o solidă credință în Dumnezeu. „Credința a venit cu adevărat în viața mea în anii școlii. În clasa a patra am suferit un accident teribil; eram cu bicicleta și am fost lovit în plin de un motociclist, fiind aruncat undeva pe câmp. Am stat câteva zile în comă”, a rememorat, cu emoție în glas, tânărul, pentru care drumul la biserică era și până atunci unul obișnuit, braț la braț cu părinții și unul dintre bunicii săi.

„Încă din copilărie îmi plăcea foarte mult Catedrala Încoronării și ca edificiu în sine și, mai ales, prin clopotnița sa. Sunetul clopotelor și cel de toacă mi-au dat întotdeauna o stare aparte”, ne-a dezvăluit Daniel.

*Alba Iulia, Cricău și iar Alba Iulia…

Născut în 1997 la Alba Iulia, Daniel Zota s-a mutat trei ani mai târziu, alături de părinții săi, la Cricău. Pe locul de prim-plan în inima sa a rămas, totuși, tot timpul, Alba Iulia. „Este orașul în care m-am născut, mă simt mândru că m-am născut aici. Deși ne-am mutat în mediul rural, la Cricău, m-am simțit mereu mai atras de Alba Iulia și de monumentele sale. Interesul meu, de la un moment dat și de cercetare, este concentrat asupra Orașului de Jos, a cărui istorie nu este, din păcate, foarte bine cunoscută de publicul larg”, ne-a explicat Daniel Zota, care a absolvit specializarea Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Litere și Științe ale Educației a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Are și un masterat în „Identități regionale în Europa Central-Răsăriteană” în cadrul facultății amintite. Atât lucrarea de licență cât și cea de disertație fac referire la Orașul de Jos. Cea de licență tratează parcursul istoric, din cele mai vechi timpuri, al Orașului de Jos. Cea de disertație, cel puțin la fel de incitantă, se referă la sistematizarea Orașului de Jos în perioada comunistă (1968-1989). „Încerc să atrag atenția asupra acestei zone. Chiar și în anii din urmă, relativ recent, nu doar în comunism, au fost demolate în Orașul de Jos destule clădiri cu valoare istorică. De exemplu, în casa demolată pentru a se face loc magazinului Lidl a locuit Avram Vesa, comandant al Gărzii Naționale Române din Abrud, care a avut misiunea de a păzi desfășurarea Adunării Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918”, ne-a spus Daniel Zota.

*Imbold din partea unui dascăl

Acesta și-a amintit că interesul pentru istoria locală i-a fost stimulat de un profesor, Octavian Marcu, care i-a îndrumat pașii la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. La liceul de arte a ajuns după un scurt stagiu liceal la Colegiul Tehnic „Apulum”, ciclul primar și cel gimnazial găsindu-l pe băncile Școlii Gimnaziale „Decebal” Cricău. „Neavând facultate de arte în Alba Iulia, am ales Istoria pentru continuarea studiilor după terminarea liceului”, ne-a dezvăluit tânărul, de care și pasiunea pentru desen s-a lipit precum timbrul de scrisoare încă din fragedă pruncie. Este încântat de faptul că organizatorii evenimentului „Sărbători de iarnă la Cricău” au expus inclusiv la ediția 2023 schițele în tuș făcute de ele având ca surse de inspirație lăcașe de cult din localitatea aflată la 15 kilometri de Alba Iulia.

L-am întrebat pe Daniel care ar fi alegerea făcută fără ezitare dacă ar fi să ofere cuiva una dintre lucrările sale de desen. Ne-a răspuns franc: desenul-cadou personalizat! „Am făcut un obicei din a realiza portretele prietenilor aniversați de-a lungul unui an calendaristic. Le ofer din tot sufletul aceste desene, constatând cu bucurie că gesturile mele de acest fel sunt bine receptate de cei cărora li se adresează”, a precizat acesta.

*Un pariu: sinceritatea

Daniel Zota activează în prezent în Parohia Ortodoxă Cricău din postura de cântăreț bisericesc, o activitate cu care a cochetat încă din clasa a opta. Este în continuare și student, în anul 2 la specializarea Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Dincolo de feluritele pasiuni și activități, sinceritatea este pariul cel mare pe care îl asumă. „E adevărat că trăim într-o lume în care răutățile sunt la tot pasul, însă îmi asum atitudinea aceasta care mă caracterizează în relațiile de fiecare zi cu oamenii. Cred că este important să spunem de fiecare dată ceea ce gândim în raporturile cu semenii, sinceritatea fiind o temelie fermă a încrederii între oameni”, a subliniat Daniel Zota.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Tineret

Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina

În perioada 18-23 august 2024, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud s-a desfășurat Tabăra de vară creștin-ortodoxă intitulată „Vară de poveste. În pas de supererou”, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani.

Evenimentul, proiect al Asociației Start Up Ed, a fost organizat prin programul „Școala de la Găbud”, având ca scop petrecerea timpului liber într-un spirit ortodox. Activitățile au cuprins ateliere cu povești, ateliere de comunicare, ateliere practice și de învățare nonformală, drumeții, jocuri, dar și participarea la programul liturgic al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud.

Joi 22 august, tinerii au vizitat Cetatea Alba Carolina, unde i-au avut ca îndrumători, gazde și prieteni pe voluntarii ASCOR Alba Iulia, care au organizat itinerariul și au călăuzit pașii copiilor pe toată durata zilei. Tinerii au vizitat Catedrala Reîntregirii și Încoronării, dar și Muzeul Național al Unirii, unde au fost primiți de către istoricul Dragoș Ursu. Acesta i-a ajutat să descopere tezaurul istoric românesc din vechiul Bălgrad, oferindu-le amănunte prețioase despre Marea Unire de la 1918 și Încoronarea Regilor Ferdinand I și Maria.

Momentele favorite ale copiilor au fost plimbarea cu bus-ul prin Cetatea Alba Carolina, dar și degustarea înghețatei cu care cei mici au fost răsplătiți pentru atenția de care au dat dovadă la muzeu.

foto: Alexandru Samuel Popa


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

O tânără din Timișoara, câștigătoare a trofeului „Voices”, la Alba Iulia

Publicat

în

O tânără din Timișoara, câștigătoare a trofeului „Voices”, la Alba Iulia

Duminică 12 mai a avut loc, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Gala Laureaților Festivalului Național Concurs de Muzică Pop pentru Tineri și Studenți „Voices”, ediția a 12-a.
În deschiderea evenimentului, a încântat publicul Andreea Bianca Hanu, reprezentantă a Casei de Cultură a Studenților Ploiești, câștigătoarea trofeului ediției precedente. A urmat premierea pe secțiuni și recitalul de excepție al marelui interpret de muzică ușoară, Gabriel Dorobanțu, care a readus șlagărele de altă dată în inimile celor prezenți.
Juriul, condus de compozitorul și dirijorul Viorel Gavrilă – director general adjunct UCMR-ADA, avându-i ca membrii pe Paul Baidan – profesor doctor în muzică, Valentin Ilyeș – organizator de evenimente, Călin-Nicolae Bulac – cadru didactic universitar la secția de muzică a Facultății de Teologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, realizator de programe radio și reprezentant pentru județul Alba al Programului Național „Cantus Mundi” derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal” și Gabriel Dorobanțu – una dintre legendele muzicii ușoare românești, după o misiune grea, întrucât concurenții au fost foarte talentați și bine pregătiți din punct de vedere muzical, au realizat următorul clasament:
Trofeul festivalului – Teodora Șițoiu, CCS Timișoara
*Secțiunea Case de Cultură Studențești
Locul I – Georgiana Claudia Zbutea, CCS Cluj-Napoca
Locul II – Lisa Banyai, CCS Cluj-Napoca
Locul II – Daria Ioana Mitea, CCS Sibiu
Locul III – Sorana Timea Fărcaș, CCS Târgu Mureș
Locul III – Luz Milagros Maria Șuteu, CCS Alba Iulia
Mențiunea 1 – Diana Maria Dumitru, CCS Sibiu
Mențiunea 2 – Mihai Șerbănescu, CCS Alba Iulia
*Secțiunea Talente Locale
Locul I – Maria Raluca Imbre
Locul II – Talida Boțan
Locul III – Maria Andrieș
Mențiune – Mădălina Frățilă
Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al Primăriei Municipiului Alba Iulia, prin Centrul Cultural Palatul Principilor, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
foto: Silviu Ciontea

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

Un nou concurs cu tematică de protecție civilă în Alba: Care au fost câștigătorii

Publicat

în

Care au fost câștigătorii concursului cu tematică de protecție civilă din Alba

„Cu viața mea apăr viața!” este deviza sub care se desfășoară an de an concursurile cu tematică de protecție civilă în care elevii din școlile gimnaziale și licee din Alba își consolidează cunoștințele și deprinderile în situații de urgență.

Concursul a constat în trei probe, una teoretică și două practice, respectiv transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă și deplasarea cu masca pe figură într-un raion de obstacole.
Toți elevii au dat dovadă de îndemânare și entuziasm, de spirit de competiție și fair-play.
Și pentru că orice concurs trebuie să aibă și un clasament, în cadrul etapei județene acesta a fost următorul:
Gimnaziu:
*Locul I – Școala Gimnazială ,,Simion Bărnuțiu” Blaj
*Locul II – Liceul cu program Sportiv Alba Iulia
*Locul III – Liceul ,,Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș
Liceu:
*Locul I – Liceul ,,Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș
*Locul II – Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazu” Alba Iulia
*Locul III – Colegiul Național „David Prodan” Cugir
*Mențiune I – Colegiul Tehnic ,,Apulum” Alba Iulia
*Mențiune II – Centrul Județean de Excelență Alba Iulia

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba