Senatorii vor să modifice Legea antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune în acord legislaţia românească cu prevederile europene. Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de către senatorul PNL Steliana Miron, una dintre iniţiatorii acestor modificări la proiectul de lege. Alături de ea, textul a mai fost semnat de către deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase.
Potrivit iniţiatorilor amendamentelor, „fumatul va fi permis în camere special amenajate”, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare. Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului public închis. Astfel, spaţiul public închis este, potrivit amendamentului, „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu detinaţie locativă”. Astfel, aceştia vor să se poată fuma şi pe terase, eliminând interdicţia de a se fuma în spaţii care au acoperiş şi doi pereţi, aşa cum este prevăzut în legea adoptată recent de Parlament şi care a intrat în vigoare în 17 martie.
Parlamentarii dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, respectiv „spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care esgte încadrat de pereţi, de jur împrrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare”. În plus, potrivit amendamentelor, fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători care pot amenaja spaţii speciale destinate fumatului şi activităţilor asociate fumatului.
Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat în cadrul dezbaterilor din comisie că a primit foarte multe sesizări din partea cetăţenilor şi a fost „bombardat” de e-mail-uri de la persoane nemulţumite de prevederile restrictive ale Legii antifumat. Boboc a mai arătat că, prin definirea spaţiului public, astăzi, fumatul va fi interzis, în sezonul estival, pe terasele de la malul mării.
Steliana Miron a prezentat o altă problemă care s-a creat odată cu intrarea în vigoare a Legii antifumat. „Am primi sesizări de la patronii de cluburi din Centrul Vechi. Pentru că sunt obligaţi să iasă afară să fumeze, unii clienţi nu îşi mai achită nota de plată şi pleacă fără să plătească consumaţia. Spun că ies la fumat şi pleacă”, a spus Miron. Ea a mai arătat că trebuie să se ţină cont de faptul că în România sunt peste cinci milioane de fumători.
Şi senatorul PNL Cristian Bodea a intervenit în discuţie: „Nu sunt de acord cu această lege tâmpită, nu sunt de acord să interzicem total fumatul. Dacă vrem să ne sinucidem cu ţigările, ne sinucidem. Dacă îmi convine, stau lângă un fumător, dacă nu, plec de lângă el”. Bodea a venit şi cu o propunere, să se stabilească, prin lege, ce localuri vor fi exclusiv pentru fumători şi care vor fi pentru nefumători.
Comisia juridică a dat un aviz favorabil pe proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea fumatului. Amendamentele aduse de parlamentari Legii antifumat vor fi dezbătute în comisia economică, care trebuie să elaboreze, împreună cu Comisia de sănătate, un raport pe acest proiect de lege.
Sursa:news.ro