Sport
Miruna Măda – vicecampioană balcanică la ciclocros și câștigătoare a Cupei României
Început de an în trombă pentru Miruna Măda
Start excelent de an pentru junioara Miruna Măda, sportiva din Alba devenind vicecampioană balcanică la ciclocros la Vatra Dornei, totodată adjudecându-și pentru al doilea an consecutiv Cupa României la această disciplină sportivă.
Miruna Măda, originară din satul Geoagiu de Sus, comuna Stremț, elevă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, din Alba Iulia, în clasa a XI-a E, a reușit performanțe remarcabile în acest început de an.
La Vatra Dornei, cu ocazia primului Campionat Balcanic de Ciclocros (la start competitori din România, Moldova, Albania, Serbia și Bulgaria) organizat vreodată si cea de-a cincea etapă din Cupa României (ultima etapă a sezonului 2023/2024), Miruna Măda, legititmată la CSM Mediaș, a urcat pe treapta a doua a podiumului în competiția balcanică. În Cupa României, Miruna Măda a terminat pe locul doi cursa și a ocupat locul întâi în clasamentul general la categoria sa (juniori, cu un bilanț alcătuit din 3 medalii de aur și două de argint). În Campionatul Național a participat la cea mai înaltă categorie, cea a elitelor, unde a obținut medalia de bronz.
De notat este faptul că din cele 6 titluri balcanice, 5 au fost câștigate de sportivi români și unul de către o sportivă din Albania. “Tricolorii” au dominat prima ediție din istorie a Campionatului Balcanic de Ciclocros, câştigând 11 medalii, dintre care 5 de aur!
Ciclocrosul este o disciplină a ciclismului care acoperă perioada de toamnă-iarnă și care câștigă tot mai mulți adepți. Acesta necesită o pregătire specifică, diferită de cea pentru Mountainbike și bineînțeles un alt tip de bicicletă. Ineditul acestui sezon de ciclocros a fost zăpada care s-a așternut la Vatra Dornei, traseul de concurs fiind comparat cu cel de Cupa Mondială de la Val di Sole din Italia, singurul care se desfășoară pe zăpadă, la celelalte elementul specific fiind noroiul. Ciclocrosul îmbină mersul pe bicicletă cu alergarea pe lângă ea, pe un traseu offroad, presărat cu obstacole artificiale.
Campionatul Balcanic la aceasta disciplină, este o inițiativă îndrăzneață pusă în practică de Bogdan Brînză, primul președinte al Comisiei de Ciclism pentru Copii din cadrul Federației Romane de Ciclism între 2018, când a organizat la Alba Iulia Cursa copiilor în cadrul Turului României și până în 2023, când aceasta s-a desființat din nefericire.
În 2023, Miruna Măda, sportivă născută în anul 2006, a adus în Alba, pentru al doilea an consecutiv Cupa Națională a României și titlul de campioană națională la XCE, devenind, în septembrie, campioană balcanică la XCO (sport olimpic).
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret
Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret
Alecsandru Boloage, luptător legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de instructorul Alin Moldovan, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Tineret, desfășurat în 16 martie la București.
Alecsandru Boloage are 17 ani și a concurat la categoria de greutate – 63 de kilograme. El s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European de Tineret după ce a obținut 3 victorii în fața unor sportivi din Cipru și Turcia.
Alecsandru Boloage practică taekwondo de peste 8 ani, fiind pregătit de instructorul Alin Moldovan. În această perioadă, el a obținut mai multe medalii la competiții naționale și internaționale, reușind să-și mențină parcursul ascendent, fiind unul dintre tinerii sportivi cu mare potențial din județul Alba.
De asemenea, în aceeași perioadă, a avut loc competiția București Open 2025. La această competiție, sportivii secției de taekwondo ai CS Unirea Alba Iulia au obținut 3 medalii, după cum urmează:
Vas Karina – locul 2;
Grapa Andrei – locul 3;
Alecsandru Boloage – locul 3.
„Mulțumesc Federației Romane de Taekwondo, în special domnului președinte Constantin Apostol, pentru efortul depus în desfășurarea competiției și pentru șansa dată sportivului nostru de a participa. De asemenea, în spatele acestor rezultate se află sprijinul constant al conducerii CS Unirea Alba Iulia. Medalia de bronz obținută de Alecsandru la competiția europeană vine ca o recunoaștere a eforturilor sale și a potențialului său de a deveni un nume important în lumea sportului de performanță. Îi felicit și pe Karina și Andrei, pentru rezultatele obținute. Avem mult de muncă în continuare”, a transmis Alin Moldovan
Sport
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi
Pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care sunt pasionați și practicanți ai șahului, au avut posibilitatea de a-l cunoaște pe șahistul albaiulian Mihnea Costachi, maestru internațional.
Acesta le-a prezentat elevilor câteva exerciții de șah, cu diferite niveluri de dificultate, care să-i ajute să gândească rapid cele mai bune mutări pe care să le facă în partidele viitoare.
Tânărul maestru internațional le-a oferit elevilor militari și câteva sfaturi pentru abordarea cu succes a următoarelor competiții de profil: concentrare, gestionarea eficientă a timpului și a emoțiilor.
„Sunt onorată de întâlnirea cu maestrul internațional Mihnea Costachi și sunt convinsă că lecțiile și sfaturile primite de la acesta mă vor ajuta să îmi îmbunătățesc jocul de șah și să obțin rezultate cât mai bune”, a spus elev fruntaș Bianca Salati-Dragoș.
Șahiștii se pregătesc sub coordonarea locotenentului Alexandru Simion, reușind să obțină premii frumoase la concursurile de șah la care participă.
Sport
Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025: Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21
Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025. Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obține, prin sportiva Laura Alexia Bogdan, medalia de aur la Campionatul Național Individual U21, desfășurat în 7-9 martie la București. Aceasta este prima medalie obținută de către secția de judo a CS Unirea Alba Iulia în acest an.
Laura Bogdan a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și a câștigat toate cele 3 meciuri pe care le-a avut de disputat.
Judoka Laura Bogdan este elevă a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și o sportivă care a reușit să demonstreze că atunci când munca se îmbină cu disciplina și seriozitatea, succesul se obține în timp.
Sportivii secției de Judo sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Campionatul Național Individual U21 a fost organizat de către Federația Română de Judo și Agenția Națională pentru Sport.
Mult succes sportivilor CS Unirea Alba Iulia la viitoarele competiții!