Cetatea Alba Iulia, o istorie începută în noiembrie 1715

Cea mai mare cetate din România este un spațiu care nu lasă indiferent turistul, român sau străin, ci îl transpune într-o poveste. Este locul în care vizitatorii pot trăi experiențe turistice și culturale de neuitat.

4 noiembrie 1715, Alba Iulia. A fost ziua în care și-au dat întâlnire guvernatorul Transilvaniei, comandantul trupelor austriece în Transilvania, arhitectul care întocmise planul fortificației, peste 100 de preoți români, alte notabilități ale vremii. Reuniunea avea un scop bine definit: punerea pietrei de temelie a bastionului dedicat împăratului de la Viena, Carol al VI-lea.

*Carlsburg-Cetatea lui Carol

Arhitectul care a transformat, prin linii și contururi, visele împăratului Habsburg, Carol al VI-lea, legate de Cetatea bastionară, a fost Giovanni Morando Visconti. Pentru ridicarea topografică a orașului și a Cetății, italianul a fost prezent la Alba Iulia încă din 1711. Trei ani mai târziu, planul celei mai importante fortificațîi din Transilvania primea aprobare de la Viena.

*Ce ar putea reprezenta cercul care apare pe harta lui Visconti

Impresionat de Cetatea Alba Carolina, construită de bunicul său, Carol al VI-lea, pe care o consideră cea mai importantă din Transilvania, Iosif al II-lea a făcut două vizite oficiale la AlbA Iulia, în 1773 și în 1783. Astfel, în 25 mai 1773, împăratul era primit cu onor de gărzile garnizoanei în fostul Palat al Principilor, devenit arsenalul armatei austriece.

*Portretul împăratului Iosif al II-lea

Sculptorii care au împodobit Cetatea Alba Carolina cu basoreliefuri și statui, au cinstit și memoria întâiului arhitect al fortificației, care își doarme somnul de veci în Cetatea pe care a proiectat-o. I-au ampasat aici, pe fațada vestică a Porții a III-a, blazonul ce sugerează cunoscutul simbol milanez „biscione”, al șarpelui care înghite un om.

Vizitatorii care ajung la Alba Iulia au ocazia să se întoarcă în timp, să călătorească de–a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificațîi, din tot atâtea epoci diferite. Altfel spus, fiecare Cetate ridicată a înglobat-o pe cea veche: Castrul ridicat de români, Cetatea medievală și Cetatea Albă Carolina. Un traseu dedicat-Traseul celor trei fortificațîi este amenajat în zona sudică și sud-estică a Cetății Alba Carolina, având conformația unui muzeu în aer liber, în cea mai mare parte a sa.

*Alba Iulia, capitală „ad-hoc“ pentru arte

Cetatea Alba Iulia este considerată cea mai mare scenă culturală în aer liber din România. Fortificaţia este şi destinaţia perfectă pentru weekenduri cu distracţie garantată. Este locul în care au loc festivaluri culturale, se aud orchestre celebre, unde concertează artiști de top, români și străini.

*Cetatea, brandul orașului

Alba Iulia este primul oraș din România care are un brand profesionist, un manual de branding și o strategie de marketing. Logo-ul este format din patru elemente: simbolul Cetății, numele oraşului, sloganul aflat în partea superioară şi promisiunea turistică în partea de jos, sub numele oraşului.

Manualul de brand este la standarde internaţionale şi conţine informaţîi, reguli tipografice, cromatice legate de folosirea blazonului, făcut după formă Cetăţii Alba Carolina, de stea. Cetății îi sunt „dedicate“ un vin, o pită (n.a.pâine) și o prăjitură.

Alba Iulia se definește în zilele noastre drept „Cealaltă Capitală a României“, slogan inspirat de numele sub care orașul e cunoscut și anume „capitală de suflet a românilor“.

*Cetatea în cifre:

4 noiembrie 1715-ziua în care s-a pus piatra de temelie a bastionului Carol;

1738-este anul în care s-au încheiat lucrările principale;lucrari secundare și renovări au avut în anii 1747, 1764-1765, 1804, 1812, 1825, 1835, 1838, 1849, 1862, 1873;

11.000 de pensii-s-au plătit văduvelor și orfanilor celor care au murit la ridicarea zidurilor;

1.000.0000 de guldeni de aur-au cheltuit austriecii cu ridicarea Cetății;

20.000 iobagi-au muncit la ridicarea Cetății;

110 hectare-suprafața pe care se întinde fortificația;

12 kilometri-lungimea zidurilor Cetății;

7 bastioane-dau forma stelată a Cetății;

6 porți asigura intrarea în fortificație, de la est la vest.

sursa: Nicu Neag (https://viziteazaalbaiulia.ro)

foto: albaiuliaqr.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

În zeci de culori, parfumuri și arome, toamna umple piețele de o mare varietate de fructe și legume. Specialiștii în nutriție ne recomandă să le includem în dieta, dacă dorim să avem belșug de energie și să fim în cea mai bună formă fizică și psihică.

Fructele și legumele de toamnă ne oferă nutrienți prețioși pentru sănătate, care au rolul de a întări sistemul imunitar pentru a face față vremii reci aflate nu foarte departe.

Mere: Deși sunt tot anul disponibile, toamna e anotimpul merelor și singurul moment când le poți consuma proaspăt culese. Gustul lor e diferit acum, spre deosebire de restul anului. Părinții și doctorii au avut întotdeauna dreptate când ne recomandau să mâncăm mere. Aceste fructe conțin mulți antioxidanți ce ajută la diminuarea riscului dezvoltării de diverse boli. O dietă bogată în antioxidanți este un aliat de încredere împotriva procesului de îmbătrânire. Merele au vitamina C din plin, ajutând la lupta sistemul imunitar împotriva factorilor externi. Pectina, valabilă în toate fructele tomnatice, cu coaja comestibilă, luptă împotriva bacteriilor din intestine și scade nivelul colesterolului. Iată de ce coaja de măr nu trebuie îndepărtată ci consumată cu prioritate – acolo sunt stocate majoritatea nutrienților și vitaminelor.​ Există o multitudine de rețete în care poți încorpora mărul. Iata câteva idei: plăcintă cu mere, mere coapte, tarte tatin cu mere, salate de legume cu mere, compoturi și multe altele.

Pere: Para e regina anotimpului. Parfumul lor e unic iar aroma imbatabilă. Perele sunt o gustare foarte sănătoasă, hidratantă și hrănitoare. Conțin o mulțime de vitamine și nutrienți, sunt ușor de mâncat și nu depun presiune pe dinți sau pe sistemul tău digestiv. Perele conțin carbohidrați și pectină, care e detoxifiantă, reglează tractul gastrointestinal și oferă un real ajutor sistemului tău imunitar. De asemenea, perele ajută corpul să rețină calciu mai bine. Bucură-te de pere consumându-le natural ori în tarte cu aluat tare, la cuptor, însiropate sau fierte în compoturi.

Struguri: Sunt deliciul anotimpului, motivul pentru care toamna e atât de îndrăgită. De regulă, se consumă ca atare, aroma și parfumul lor fiind extraordinare. De asemenea, strugurii mai pot fi experimentați sub formă de must. Există peste 60 de tipuri de struguri, toate foarte bogate în antioxidanți și nutrienți, ajutând la reducerea inflamației, protejarea inimii, îmbunătățirea vederii, a articulațiilor și funcțiilor creierului.

Gutuile: Parfumate și aromate, sunt o adevărată provocare atât pentru copii cât și pentru adulți când să le mănânci ca atare. Bunicile noastre întotdeauna se întrec în a pregăti cea mai bună dulceață de gutui cu nuci, iar alții experimentează cu acest fruct în compoturi, tarte și salate. Gutuia e fără grasimi și săracă în sodiu. Fructul acesta e o sursă excelentă de vitamina C și nu ar trebui să lipsească din coșul cu fructe al nimănui.

Nucile: Sunt un deliciu, atât ca gustare rapidă, cât și în prăjituri. Știați că nucile sunt, de fapt, semințe de nuc? Datorită coajei lor dure, acestea pot fi stocate pentru luni, chiar ani. Nucile sunt cunoscute îndeosebi datorită umpluturilor din cozonaci sau din gustarea sănătoasă de la serviciu. Nucile îmbunătățesc metabolismul și reduc colesterolul din corp. Atunci când sunt consumate în cantități potrivite, nucile contribuie la scăderea în greutate. Nucile au proprietăți anti-inflamatorii, ajută intelectul (sunt simbolul inteligenței), îmbunătățesc fertilitatea masculină și sănătatea oaselor. Aportul mare de vitamine B e extrem de benefic femeilor însărcinate în creșterea armonioasă a fătului. Nuca are textura crocantă și un gust delicios, motiv pentru care poate fi inclusă în aproape orice rețetă: prăjituri, biscuiți, cereale, batoane energizante, pâini, salate, unturi și multe altele. Sunt atat de bune și hrănitoare fructele de sezon încât poți să faci câteva provizii, fie la congelator, fie la borcan: compoturi, legume coapte și puse în borcane sterilizate, fructe fierte și stocate cu puțin zahăr etc.

Sursa:nestle.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Servus, salutul ardelenilor: De unde provine și ce semnifică

Este salutul specific ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal. Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Salutul care cuprinde o lume
Cuvântul este, fără nicio îndoială, latinesc și se poate traduce în românește prin „sclav”, cu variantele „șerb” (moștenit în română chiar din latinescul servus, -i, de declinarea a II-a), „iobag”, „rob” etc.

La origine, cuvântul modern „servus” este o elipsă (rest al unei expresii, obținut prin suprimarea unor cuvinte care nu sunt indispensabile pentru obținerea sensului dorit) a expresiei Ego servus tuussum!, ceea ce vrea să zică „Eu sunt servitorul tău!”, cu sensul „Mă pun la dispoziția ta!”, „Sunt gata să te slujesc!” etc.

Expresia se folosea în antichitatea romană, în Imperiul Roman (cu siguranță și în provinciile Dacia, Moesia și alte provincii danubiene), ca formulă de curtoazie, în rândul elitei (patricienilor mai ales, dar nu numai) și ea trebuie legată de o alta, anume Servus humillimus!, tradusă literal „Sunt sclavul cel mai plecat!” sau „Sunt slujitor preaplecat!” ori „Slugă preaumilă!”. Salutul acesta era folosit atunci doar între bărbați și el venea numai dinspre inferior spre superior.

S-a crezut, de către unii, că acest salut provine la noi direct din latinește și că există o continuitate în folosirea sa din timpurile antice până în epoca modernă și, implicit, până astăzi.

De la „sclavus” la „ciao”
Nu este așa, fiindcă, la români, prin evoluția firească a limbii, „servus” a devenit „șerb”! O performanță de acest fel au reușit – între toate popoarele romanice – numai italienii, prin locuitorii din regiunea Veneto, care au salutul binecunoscut de „ciao!”, moștenit din vechime din latinescul „sclavus” (sinonim cu „servus”). „Sclavus”, din forma „sclavo”, a ajuns în venețiană „sciavo”, apoi „sciao” și, în final, „ciao”.
Însă formula de salut „servus”, care – în mod teoretic ar fi putut fi moștenită, în feluri adaptate, în limbile romanice – s-a pierdut la sfârșitul antichității și nu a fost folosită în mod curent în Evul Mediu. Abia perioada Renașterii a redescoperit-o și reînviat-o, dar nu prin popoarele romanice, ci prin nobilii și învățații germani și germanofoni.

În lumea germană a secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, puternic influențată de ideile umanismului, exista tendința de a reînvia antichitatea și chiar de a o imita (așa s-a întâmplat aproape peste tot la finele Evului Mediu occidental).

Moştenire latină, via cultura germană
Primii au fost învățații absolvenți de universități, care se străduiau să vorbească uneori între ei latinește sau măcar să schimbe câteva vorbe în limba lui Cicero și Caesar, începând cu salutul.

Nobilii germani – cu precădere cei din statele germane catolice din sud și mai ales din provinciile austriece – s-au deprins atunci, cu dorința de a se purta ca romanii, să se salute cu Servus tuus!, adică „Sunt sluga ta!”. De la ei (de la austrieci și germani), moda aceasta a trecut repede la nobilii vecini, încât obiceiul a pătruns destul de repede la elitele cehe (și slovace), slovene, croate, polone, ungare, române (din Transilvania), rutene (din vestul Ucrainei).

Cu alte cuvinte, forma aceasta politicoasă de salut din rândul claselor superioare, deși provine de la romani și din limba latină, a ajuns la noi prin germani și prin limba germană. Este de notat faptul că, deși se găsește în atâtea limbi, forma latinească originară a cuvântului respectiv s-a păstrat, ca manieră de scriere, numai în germană și în română – „servus”.În polonă este „serwus”, în maghiară „szervusz” etc. Variante maghiare (aberante) sunt și „szevos” sau „szia”, care, ca și formele derivate românești similare („serbus”, „sevos” sau „serus”), se cuvin evitate.

Tot în ungurește s-a ajuns, relativ recent, și la forma „szervusztok”, care este un plural și înseamnă „salut tuturor”; cu alte cuvinte, unui cuvânt latinesc (de formă latină) i s-a adăugat o terminație maghiară, ceea ce nu este tocmai recomandat, dar limbile vii nu țin seamă de regulile de gramatică!

Ce credinţe greşite există legat de acest salut?
În legătură cu formula aceasta de salut se fac, de regulă, alte câteva erori. Cea mai des întâlnită se referă la convingerea unora că provine din timpul Imperiului Austro-Ungar, or acest stat bicefal a existat în istorie vreme de 51 de ani, de la 1867 la 1918.

O altă nepotrivire cu adevărul este credința că salutul respectiv provine de la nobilii maghiari, de unde l-au copiat târziu românii. Or, cum am văzut, salutul vine din Austria și Germania de sud (Bavaria), preluat din latină în mediile culte nobiliare, intelectuale și răspândit apoi în întreaga Europă Centrală și Central-Orientală, în Cehia și Polonia, dar și în fostele țări ale Sfintei Coroane a Ungariei (Croația, Slovacia, Transilvania, Banat, Partium, Galiția etc.). Nobilii ungari erau destul de eterogeni ca origine, iar unii dintre ei erau – după cum s-a dovedit cu prisosință în ultimele decenii – de sorginte românească. Ei, nobilii români, știau latina cultă și foloseau în scris și literele latine, alături de chirilice. Cu alte cuvinte, între nobilii transilvani care au preluat obiceiul în secolele XVII-XVIII-XIX (concomitent cu anumiți etnici maghiari) existau, cu siguranță, și români. Aceștia, sub influența latinismului profesat de Școala Ardeleană și a convingerii că erau singurii adevărați urmași ai romanilor din zonă, au dus tradiția înainte cu și mai multă tenacitate și convingere, astfel încât, în Epoca Modernă, toți locuitorii Transilvaniei – de la un anumit nivel de cultură și de avere în sus – se salutau cu „Servus!”.

Un salut profund transilvan
Felul de a te saluta cu „servus” este, prin urmare, profund transilvan și clujean, ținând seamă de faptul că „Orașul Comoară” a fost în Epoca Modernă capitala Transilvaniei și un loc de concentrare a valorilor intelectuale ale țării. Clujul secolului al XX-lea – devenit, prin voința majorității, alături de întreaga Transilvanie, de Banat, Crișana și Maramureș, parte integrantă a României – duce mai departe tradițiile de bine ale provinciei, deschiderea sa spre lume, spre toleranță, dialog și înțelegere. Prin „servus”, clujenii îi îndeamnă pe oaspeții lor de pretutindeni să nu se simtă stingheri, să se considere acasă, fiindcă li se va pune la dispoziție tot ceea ce au gazdele mai bun, după cum cer legile nescrise ale ospeției.
De aceea, „servus” face parte nu numai din istoria noastră comună europeană, ci și din civilizația pe care am construit-o și pe care o ducem mai departe împreună aici. Prin „servus”, ne deschidem sufletul și ne prezentăm lumii cu o anumită curtoazie, cu disponibilitate și demnitate, așa cum se cade să facem.

Sursa:sibiunews.net, gazetanord-vest.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE