Rămâi conectat

Educație și Cultură

Mihail Sadoveanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Mihail Sadoveanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Scriitor, nuvelist, povestitor, academician și om politic român, Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, în Pașcani, județul Iași.

A urmat școala primară la Pașcani, gimnaziul la Fălticeni și liceul la Iași. Debutează în anul 1897 cu schița „Domnișoara M din Fălticeni”, pe care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani. În anul 1898 începe să colaboreze cu mai multe publicații, iar în anul 1902 scrie primul roman – „Frații Potcoavă”. De aici încolo activitatea sa pe tărâmul literar este neîntreruptă și foarte bine primită de critici. În 1921 devine membru al Academiei Române, iar în 1949 este ales președinte al Uniunii scriitorilor. La data de 19 octombrie 1961 se stinge din viață și este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Mihail Sadoveanu, în peregrinările sale prin țară, a fost deosebit de impresionat de Valea Sebeșului, pe care o evocă în două dintre operele sale: „Valea Frumoasei“ în 1938 şi „Poveştile de la Bradu’- Strâmb“ în 1941. Mai mult, împreună cu scriitorul Ionel Pop, Sadoveanu a hotărât ridicarea unei cabane de vânătoare și a unei biserici de lemn, în apropierea cabanei. De multe ori, scriitorul locuia aici petrecându-și timpul la pescuit și vânătoare. Soarta a făcut ca tot aici, în județul Alba, în cimitirul eroilor din Alba Iulia, să își doarmă somnul de veci și fiul său Mihu Sadoveanu.

Având în vedere importanța sa pe scena literară românească și legăturile sale cu meleagurile județului Alba, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează marți, 5 noiembrie 2024, de la ora 13:00, un moment aniversar pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. Cu acest prilej va fi evocată viața și opera lui Mihail Sadoveanu și se vor depune flori la bustul marelui prozator și academician român.

Cei care doresc să citească sau să-i recitească opera, pot împrumuta cărțile lui de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, unde, tot în data de 5 noiembrie 2024, pe parcursul întregii zile va fi amenajată o expoziție de carte.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Achiziție de echipamente pentru modernizarea a două corpuri ale UAB

Publicat

în

Achiziție de echipamente pentru modernizarea a două corpuri ale UAB

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru achiziția de echipamente pentru corpurile D și H din cadrul instituției cu scopul de a îmbunătăți infrastructura educațională.

Valoarea totală estimată a contractului propus este de 501.147 de lei, fără TVA.

Potrivit documentației, obiectivul general al proiectului îl constituie extinderea si îmbunătățirea calității infrastructurii de educație,precum și a procesului educațional propriu zis la nivelul UAB, cu efecte directe pozitive semnificative asupra nivelului educației terțiare în primul rând la nivelul Regiunii Centru, a regiunilor de dezvoltare Nord – Vest, Vest si Sud – Vest, dar și la nivel național și chiar internațional.

Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului este extinderea suprafeței destinate exclusiv spațiilor de învățământ din cadrul corpului D cu 417,76 metri pătrați, menită sa acopere într-o mai bună măsură necesitățile educaționale de ordin practic ale unui număr de 191 de studenți și masteranzi pe an din cadrul specializărilor Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor și Administrarea Afacerilor în Comerț, Turism și Servicii.

Un alt obiectiv specific este dotarea integrală a spațiului educațional multidisciplinar „Centru de învățământ și cercetare multidisciplinară” din cadrul corpului H cu echipamente adaptate cerințelor de formare în acord cu piața muncii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Vizită de studiu în zona Munților Apuseni cu tematica „Tinerii și antreprenoriatul în turism” a studenților UAB

Publicat

în

Vizită de studiu în zona Munților Apuseni cu tematica „Tinerii și antreprenoriatul în turism” a studenților UAB

Zilele trecute s-a desfășurat o activitate cu studenții și pentru studenții Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în cadrul proiectului „Școala inovativă de antreprenoriat a studenților UAB”, proiect finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională.

Proiectul are ca scop încurajarea spiritului antreprenorial al studenților și absolvenților din comunitatea academică a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia prin continuarea demersurilor instituționale anterioare pe linia susținerii activităților societății antreprenoriale studențești. Astfel, asigurarea continuității dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul studenților de la toate nivelurile de studii și absolvenților prin inițiative antreprenoriale inovatoare este esențială și va conduce la creșterea capacității de inserție profesională, va favoriza înființarea și dezvoltarea afacerilor.

Mai exact s-a efectuat vizita de studiu tematică „Tinerii și antreprenoriatul în turism”, ediția a doua, pe durata de două zile, la firme și alte organizații de turism reprezentative din zona Munților Apuseni – Albac, Roșia Montană și Gârda de Sus. Au participat studenți, experți din proiect, reprezentanți ai mediului de afaceri din industria ospitalității, cadre didactice și alți actori ai pieței turistice. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, s-a asigurat contactul nemijlocit cu mediul de business și au fost prezentate condițiile, resursele necesare pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în turism, exemple de bune practici care vor conduce la dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale studențești.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Bursa de studiu „Dragoș Zaharia”, lansată de Rotary Club Alba Iulia

Publicat

în

Bursa de studiu „Dragoș Zaharia”, lansată de Rotary Club Alba Iulia

Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis a lansat bursa de studiu „Dragoș Zaharia”. 

Bursa a fost oferită tânărului Gabriel Iosif Chirilă, un elev de nota 10, de la Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Vințu de Jos. Gabriel Iosif Chirilă a fost ales ca prim beneficiar al bursei datorită seriozității, modestiei și implicării sale constante în activitățile școlare și extrașcolare.

„În ședința cu numărul 10 a Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis ne-am adunat pentru a omagia un om de nota 10. Dragoș Zaharia a fost un rotarian care a trăit deviza „a servi mai presus de sine” nu doar prin vorbe, ci și prin fapte, zi de zi. Dragoș a fost mai mult decât un membru fondator al clubului nostru – a fost un prieten adevărat, un model de dedicare și altruism. În onoarea sa, am lansat Bursa de studiu „Dragoș Zaharia”.
La această ședință emoționantă au fost alături de noi soția și cei doi copii ai lui Dragoș, precum și PDG Ovidiu Valeriu Coș de la Rotary Club Alba Iulia. Am împărtășit amintiri despre omul care ne-a inspirat pe toți și am reafirmat angajamentul nostru de a continua proiectele începute de el. Cifra 10 simbolizează excelența, iar Dragoș va rămâne în inimile noastre ca un om de nota 10, un exemplu de bunătate și generozitate. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină”, au transmis reprezentanții Rotary Club Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba