Rămâi conectat

Sport

Maseurul ocnamureșean Vali Ciofu la al 25-lea trofeu în Emiratele Arabe Unite

Publicat

în

Maseurul ocnamureșean Vali Ciofu la al 25-lea trofeu în Emiratele Arabe Unite

Maseurul ocnamureșean Vali Ciofu a ajuns la al 25-lea trofeu în Orientul Mijlociu,  cu aceeași formație.

Shabab Al-Ahli Dubai a cucerit Supercupa Emiratelor Arabe Unite, după un 6-2 (3-2) șocant cu formația pregătită de Cosmin Olăroiu, antrenor alături de care Vali Ciofu a lucrat la Al Ahli Dubai în trecut.

Este al doilea trofeu adjudecat în 2023 de formația „cavalerilor roșii”, după câștigarea campionatului, în mai, titlu așteptat de 7 ani, mai precis din 2016, când antrenor la Al Ahli era tocmai Cosmin Olăroiu.

Vali Ciofu (63 de ani) și-a petrecut o treime din viață în Emiratele Arabe Unite (în ianuarie 2023 se vor împlini 21 de ani), activând la același club! De ceva vreme a rămas singurul român ce activează la Shabab Al-Ahli Dubai, după ce în perioada lui Cosmin Olăroiu erau șase!

A pus mâna la propriu pe 25 de trofeee, de referință fiind stagiunile din 2014 și 2021, când formația din Golf și-a adjudecat 3 din cele 4 trofee, acum doi ani fiind vorba despre Supercupa Emiratelor Arabe Unite, UAE League Cup și Cupa Președintelui.

Al Sharjah a jucat Supercupa din postura de câștigătoare a Cupei Președintelui, în timp ce Al Ahli Dubai este campioana en-titre din Emirate.

Cosmin Olăroiu nu era la prima sa experiență în Supercupa Emiratelor, românul cucerind trofeul de 4 ori. Echipa sa, Al Sharjah, a condus cu 2-0 în minutul 32 și totul părea în grafic. În minutul 32, însă, fundașul lui Al Sharjah, Abdelaziz Salim Ali,a văzut direct cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Totul a luat apoi o turnură dramatică: până la pauză, Al Ahli Dubai a marcat de trei ori și a trecut în avantaj. Olăroiu a făcut trei schimbări imediat după pauză, însă situația s-a înrăutățit. Al Ahli Dubai a mai marcat de trei ori în repriza a două, iar Al Sharjah a suferit un eșec usturător, 2-6. În prelungiri, trupa lui Olăroiu a mai avut un eliminat – brazilianul Lucas Caio.

Campionatul din Emiratele Arabe Unite intră în pauză, urmând să se reia la mijlocul lunii februarie. După primele 12 etape, Al Sharjah ocupă locul 4, cu 22 de puncte, la opt lungimi în spatele liderului Al Wasl, iar Al Ahli Dubai este pe poziția a 3-a, cu 24 de puncte.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret

Publicat

în

Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret

Alecsandru Boloage, luptător legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de instructorul Alin Moldovan, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Tineret, desfășurat în 16 martie la București.

Alecsandru Boloage are 17 ani și a concurat la categoria de greutate – 63 de kilograme. El s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European de Tineret după ce a obținut 3 victorii în fața unor sportivi din Cipru și Turcia.

Alecsandru Boloage practică taekwondo de peste 8 ani, fiind pregătit de instructorul Alin Moldovan. În această perioadă, el a obținut mai multe medalii la competiții naționale și internaționale, reușind să-și mențină parcursul ascendent, fiind unul dintre tinerii sportivi cu mare potențial din județul Alba.

De asemenea, în aceeași perioadă, a avut loc competiția București Open 2025. La această competiție, sportivii secției de taekwondo ai CS Unirea Alba Iulia au obținut 3 medalii, după cum urmează:

Vas Karina – locul 2;

Grapa Andrei – locul 3;

Alecsandru Boloage – locul 3.

„Mulțumesc Federației Romane de Taekwondo, în special domnului președinte Constantin Apostol, pentru efortul depus în desfășurarea competiției și pentru șansa dată sportivului nostru de a participa. De asemenea, în spatele acestor rezultate se află sprijinul constant al conducerii CS Unirea Alba Iulia. Medalia de bronz obținută de Alecsandru la competiția europeană vine ca o recunoaștere a eforturilor sale și a potențialului său de a deveni un nume important în lumea sportului de performanță. Îi felicit și pe Karina și Andrei, pentru rezultatele obținute. Avem mult de muncă în continuare”, a transmis Alin Moldovan


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi

Publicat

în

Pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care sunt pasionați și practicanți ai șahului, au avut posibilitatea de a-l cunoaște pe șahistul albaiulian Mihnea Costachi, maestru internațional.

Acesta le-a prezentat elevilor câteva exerciții de șah, cu diferite niveluri de dificultate, care să-i ajute să gândească rapid cele mai bune mutări pe care să le facă în partidele viitoare.

Tânărul maestru internațional le-a oferit elevilor militari și câteva sfaturi pentru abordarea cu succes a următoarelor competiții de profil: concentrare, gestionarea eficientă a timpului și a emoțiilor.
„Sunt onorată de întâlnirea cu maestrul internațional Mihnea Costachi și sunt convinsă că lecțiile și sfaturile primite de la acesta mă vor ajuta să îmi îmbunătățesc jocul de șah și să obțin rezultate cât mai bune”, a spus elev fruntaș Bianca Salati-Dragoș.
Șahiștii se pregătesc sub coordonarea locotenentului Alexandru Simion, reușind să obțină premii frumoase la concursurile de șah la care participă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025: Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21

Publicat

în

Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025. Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obține, prin sportiva Laura Alexia Bogdan, medalia de aur la Campionatul Național Individual U21, desfășurat în 7-9 martie la București. Aceasta este prima medalie obținută de către secția de judo a CS Unirea Alba Iulia în acest an.

Laura Bogdan a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și a câștigat toate cele 3 meciuri pe care le-a avut de disputat.

Judoka Laura Bogdan este elevă a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și o sportivă care a reușit să demonstreze că atunci când munca se îmbină cu disciplina și seriozitatea, succesul se obține în timp.

Sportivii secției de Judo sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Campionatul Național Individual U21 a fost organizat de către Federația Română de Judo și Agenția Națională pentru Sport.

Mult succes sportivilor CS Unirea Alba Iulia la viitoarele competiții!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba