Propunerea legislativă pentru modificarea si completarea legii nr.167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă, cu modificările şi completările ulterioare a fost pusă recent în dezbatere la Senat și are nevoie, pentru a se aplica, de adoptarea Parlamentului și de semnătura șefului statului.
În esență, documentul ar putea oferi unei noi categorii de persoane posibilitatea de a exercita profesia de bonă: mamele aflate în CCC. Mamele “care au unul sau doi copii și beneficiază de concediu de creștere a copilului, conform legii, pot primi un copil în îngrijire, altul decât cel propriu/cei proprii, în calitate de bone”, se arată în proiectul de act normativ.
Mamele care vor lucra ca bone vor primi lunar de la stat, pentru un copil luat în îngrijire, o sumă de bani egală cu valoarea salariului minim pe economie. Fondurile pentru plata mamelor aflate în CCC ce lucrează ca bone vor fi asigurate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, același minister urmând să stabilească și să implementeze și procedurile necesare pentru efectuarea acestor plăți.
Conform proiectului, părinții copiilor îngrijiți de mamele aflate în CCC vor trebui să demonstreze serviciilor sociale că sunt angajați și nu se pot ocupa de propriul copil, printr-un document eliberat de angajator. Proiectul nu ia în calcul însă și limita veniturilor pe care le poate obține o persoană aflată în CCC simultan cu indemnizația aferentă și care a ajuns la 6.250 de lei pe an. Așadar, dacă e să respecte actualele reguli, mamele ce vor dori să lucreze ca bone vor trebui să o facă fie doar până ating acest prag anual, fie să renunțe la indemnizația de creștere.
Sursa:dcbusiness.ro