Educație și Cultură
,,Luna securităţii cibernetice” , promovată de polițiștii din Alba, în rândul elevilor
Luna octombrie a fost decretată, la nivel european, ,,Luna securităţii cibernetice”. În acest context, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba vor desfăşura, alături de poliţişti din cadrul structurilor de crimă organizată și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Alba, sesiuni de informare destinate elevilor, pe teme privind : siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor, traficul de persoane, siguranţa şi legalitatea comerţului electronic.
În cursul lunii octombrie 2015, la nivelul statelor Uniunii Europene se desfăşoară campania „European Cyber Security Month”, care vizează atât prevenirea victimizării elevilor cât şi a implicării acestora în săvârșirea de infracțiuni în mediul on –line.
În acest context, Poliţia Română, prin structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, în colaborare cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, derulează campania „Luna Europeană a Securităţii Cibernetice”, la nivel naţional.
Astfel, în luna octombrie a.c., poliţişti ai Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Alba, împreună cu poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia, sunt prezenţi în unităţi de învăţământ gimnazial şi liceal din judeţ, unde susţin sesiuni de informare destinate elevilor, în vederea responsabilizării şi conştientizării acestora cu privire la pericolele navigării pe internet şi pe reţelele de socializare.
Un alt subiect abordat în discuțiile poliţiştilor cu elevii, este creșterea numărului de fraude care sunt comise prin intermediul dispozitivelor mobile (telefoane, tablete). Fapte cum ar fi furtul de identitate şi fraudele bancare, pot fi experiențe neplăcute pe care le pot trăi tinerii iar poliţiştii îi ajută să înțeleagă că un telefon mobil sau o tabletă este de fapt un minicomputer și folosirea lor trebuie făcută cu precauţie.
De asemenea, elevilor de gimnaziu şi liceu le sunt oferite explicaţii despre pornografia infantilă prin sisteme informatice şi modurile de prevenire şi raportare a acesteia.
Citește și Jandarmeria Alba lansează un nou proiect împotriva violenței în școli
Iată câteva dintre recomandările poliţiştilor, adresate elevilor:
• Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţi, căci este foarte probabil că au intenţii necurate;
• Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
• Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
• Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
• În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
• Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate; de asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
• Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
• În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
• Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiați.
Educație și Cultură
Concurs de eseuri organizat de Tribunalul Alba: Care au fost laureații
Concurs de eseuri organizat de Tribunalul Alba
Tribunalul Alba a organizat în perioada 23 octombrie-15 noiembrie concursul de eseuri cu tema „Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului”, adresat elevilor de liceu din județul Alba, în contextul sărbătorii Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, celebrată anual la 20 noiembrie.
Prin intermediul acestui concurs s-a urmărit apropierea tinerilor de instanțele de judecată ca instituții publice care au ca principal obiect de activitate înfăptuirea justiției şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. S-a dorit, totodată, ca evenimentul să contribuie la creșterea gradului de informare cu privire la drepturile copilului în rândul elevilor. Pornind de la ideea că bullying-ul este prezent în viața copiilor și îi afectează, poate mai mult decât ne dăm seama, organizatorii au dorit să afle care le sunt gândurile și sentimentele, în mod special legat de încălcarea drepturilor lor, fie că este vorba despre dreptul la viață sau la educație, la o dezvoltare armonioasă sau dreptul la protecție împotriva violenței.
Comisia de concurs, formată din doi judecători, un grefier și doi reprezentanți mass-media din cadrul Ziarului Unirea şi Agerpres, a analizat cele 25 de eseuri (în prealabil anonimizate), toate fiind apreciate de către membrii comisiei, însă lucrările celor 3 câștigători s-au remarcat în mod particular nu doar prin structură dar şi prin capacitatea autorilor de a transmite emoţie, de a prezenta situaţii factuale în care bullying-ul poate fi prezent în vieţile elevilor, precum şi consecinţele acestei conduite.
Au fost premiate următoarele lucrări:
*Premiul I – Petru-Alexandru Meteșan, clasa a X-a Liceul Tehnologic ,,Dorin Pavel” Alba Iulia
*Premiul II – Ayana Maria Rancea, clasa a XI-a Liceul Teoretic Teiuș
*Premiul III – Alexandra Valentina Tacu, clasa a XI-a C, Liceul Tehnologic Sebeș
La festivitatea de premiere de la sediul Tribunalului Alba au participat elevii însoțiți de părinți și o parte din cadrele didactice care i-au îndrumat.
Câștigătorilor li s-au acordat diplome, vouchere pentru achiziționarea de rechizite precum şi alte premii simbolice.
Educație și Cultură
Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere, în 23 noiembrie, pe pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere
Ioan Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din județul Maramureș. La doar 14 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism sub numele de Emilian și hirotonit ierodiacon și ieromonah.
A urmat cursurile Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica, Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București. În 1952 a absolvit Institutul Teologic Universitar din București. După absolvirea facultății, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București (1953-1957), apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor (1957-1963), iar în 1963-1973 este preot-paroh la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). La 11 iunie 1973 a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei de Sibiu și Alba Iulia, cu titlul „Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. În această perioadă s-a preocupat în mod deosebit de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.
Episcopul Emilian Birdaș a fost instalat în scaunul episcopal la 25 ianuarie 1976, în Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). Slujba de instalare a fost susținută de un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei. La încheierea Sfintei Liturghii a vorbit mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului care i-a înmânat noului episcop cârja episcopală. În noua sa calitate, episcopul Emilian Birdaș s-a ocupat de organizarea noii eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și de pictarea lor. S-a opus cu vehemență distrugerii bisericilor și mănăstirilor din eparhia sa, pilduitoare în acest sens fiind implicarea sa în
obținerea documentelor necesare restaurării vechii bisericuțe a Mănăstirii Râmeț, alături de care s-a construit o biserică nouă, supranumită Catedrala Munților Apuseni, a cărei zidire a durat până în anul 1986. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și la repararea altor sute de lăcașuri de cult. Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
La 18 ianuarie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost acuzat de colaborare cu regimul comunist și a fost obligat să demisioneze din scaunul de episcop de Alba Iulia într-un mod controversat, prin încălcarea canoanelor bisericești, nedreptate care i-a cauzat grave probleme de sănătate printre care un atac cerebral. În data de 4 aprilie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului și Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”. La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînființatei Episcopii a Caransebeșului. La Caransebeș a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea „Foii Diecezane” și a Calendarului Românului. A trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.
În amintirea sa, la data de 23 noiembrie 2024, începând cu ora 13:00, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza un moment aniversar pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde, în anul 2016 a fost ridicat bustul primului episcop de Alba Iulia, Emilian Birdaș.
Educație și Cultură
Care este exponatul lunii noiembrie la muzeul din Sebeș
Tabloul „Turnul de la mănăstire”, exponatul lunii noiembrie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este tabloul „Turnul de la mănăstire”, realizat de pictorul Hermann Meuselbach în primii ani ai secolului XX.
Lucrarea, intrată în patrimoniul muzeului în anul 2001, are următoarele date tehnice: tehnică mixtă pe carton; dimensiuni: 70,5 x 50 cm; semnat – dreapta-jos, cu negru: „Hermann Meuselbach”; nedatat. Pe verso, lucrarea poartă o etichetă originală, scrisă de pictor, cu următorul text: „Der Klosterturm von Mühlbach im Herbst. Originalbild in Kohlenfarben” [Turnul de la mănăstire, toamna. Culori de cărbune].
În această compoziție, Hermann Meuselbach a redat Turnul Octogonal şi un fragment de curtină, elemente ale sistemului defensiv medieval al Sebeşului, așa cum le vedea din grădina casei sale, la începutul secolului XX. Turnul, datând din veacul al XVI-lea, este situat în colțul de nord-est al fortificației orașului Sebeş, în imediata vecinătate a fostei mănăstiri dominicane, iar la momentul realizării lucrării, acestuia îi lipsea acoperișul, distrus probabil în confruntările din timpul Revoluției de la 1848-1849, fără a mai fi reparat ulterior.
Lucrarea este extrem de elaborată, fiind realizată în maniera specifică autorului, adică abundând în detalii. A reprodus extrem de fidel atât turnul, în cazul căruia a redat inclusiv vegetația care creștea în partea superioară a zidurilor, cât şi grădina casei. De altfel, în ciuda faptului că este vorba de un peisaj de toamnă, Hermann Meuselbach a acordat o mare atenție grădinii sale, care, spre vest, se întindea până la bazele curtinei şi turnului. Deși vegetația era destul de săracă în acea perioadă a anului, autorul a reprodus, extrem de minuțios, întreaga suprafață a grădinii. O mare parte a acesteia era ocupată de straturi pentru legume, având numeroși araci înfipți în pământ (aprox. 120), pe care i-a şi reprodus, fiecare fiind tratat individual. Accesul în această zonă era precedat de o pergolă, pe care creștea o plantă cățărătoare, redată și ea extrem de detaliat.
Hermann Meuselbach a fost un pictor peisagist care a activat în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale celui următor, fiind cunoscut contemporanilor săi, în special în zona Sebeșului, unde a trăit aproape întreaga viață. S-a născut în 28 ianuarie 1858, în Germania, la Eischleben şi a studiat artele frumoase la Școala Saxonă de Artă din Weimar. În 1881 a emigrat în Transilvania, devenind profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş, unde a activat până în 1911, când s-a pensionat. În timpul liber se dedica picturii, imortalizând numeroase peisaje atât din localitatea adoptivă, cât şi din împrejurimile acesteia. A încetat din viață la 12 noiembrie 1924, în orașul Sebeş, unde, de altfel, a și fost înmormântat.
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 21 de ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Sănătateacum 2 săptămâni
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului