Rămâi conectat

Administrație

Lucrările la podul de peste râul Mureș, dintre Blandiana și Șibot, se vor relua în primele luni ale anului viitor

Publicat

în

Lucrările la podul de peste râul Mureș, dintre Blandiana și Șibot, se vor relua în primele luni ale anului viitor

În perioada august-decembrie 2024 Primăria Blandiana a derulat în cadrul SEAP procedura de atribuire a contractului de lucrări pentru restul de executat la investiția „CONSTRUIRE POD PESTE RÂUL MUREȘ ÎN COMUNA BLANDIANA, JUDEȚUL ALBA (CONTINUARE LUCRĂRI)”,

În cadrul procedurii și-au arătat interesul de a continua lucrările la pod un număr de cinci ofertanți care au depus oferte conforme. Evaluarea a fost finalizată în urmă cu o săptămână iar oferta câștigătoare este cea a operatorului economic Dacia Faber SRL din județul Cluj.

Dacia Faber SRL este un operator economic specializat în lucrări de poduri care a mai derulat lucrări similare de construcții de poduri peste râul Mureș în județul nostru, la Rădești și Șeușa.

În acest moment procedura de atribuire se află în etapa premergătoare semnării contractului de lucrări.

Cel mai probabil, dacă timpul va permite, lucrările vor demara în primele luni ale anului viitor. Amintim că la finele anului 2023 Primăria Blandiana a intrerupt relațiile contractuale cu fostul constructor pentru nerespectarea graficelor de execuție, nedeclararea subcontractantilor si nereguli cu privire la prelungirea și cuantumul garanției de bună execuție.

În ceea ce privește fostul executant primăria locală se află în acest moment în litigiu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Lucrări de asfaltare la Teiuș, după intervențiile la rețeaua de apă și canalizare

Publicat

în

Primăria orașului Teiuș a anunțat care este stadiul lucrărilor de asfaltare pe strada Mihail Kogălniceanu, după intervențiile făcute de societatea de apă la rețeaua de apă și canalizare

Vremea bună a permis să fie turnat stratul de suport(binder)pe strada Mihail Kogălniceanu, strat ce este aproape gata.

”Vom continua turnarea asfaltului pe cei trei apendici ai străzii, până la intersecția cu strada Cuza Vodă pe care, dacă nu mai apar probleme la rețeaua magistrală nou realizată de Apa CTTA, vom reface in scurt timp rețeaua pluvială și vom moderniza strada!
La grădinița ,,Centru” lucrările la interior sunt aproape gata, iar odată cu noul mobilier ce urmează să vină vom avea condițiile mutării copiilor noștri, condiții sigure și civilizate”, au transmis reprezentanții Primăriei Orașului Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Un pod de aproape 6 metri ar putea fi contruit peste Valea Măgura, în comuna Poiana Vadului

Publicat

în

Un pod de aproape 6 metri ar putea fi contruit peste Valea Măgura, în comuna Poiana Vadului

Primăria comunei Poiana Vadului a solicitat acordul de mediu de la APM Alba pentru construirea unui pod cu lungimea de 5,9 metri peste Valea Măgura.

Podul urmează să fie construit la racordul dintre drumul vicinal Bologi și drumul comunal D.C. 93, pentru a se crea accesul locuitorilor spre domicilii și la terenurile pe care le dețin în proprietate.

În momentul de față traversarea se realizează printr-o amenajare de trecere prin vad, ceea ce conferă o nesiguranță accesului, acesta fiind condiționat de apariția unor torenți, ce distrug amenajarea respectivă.

Perioada de implementare propusă este de 36 de luni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Municipiul Blaj, pas decisiv pentru construirea unui oraș european verde

Publicat

în

Municipiul Blaj, pas decisiv pentru construirea unui oraș european verde

Blajul face un pas decisiv pentru construirea unui oraș european verde.

Există deja, potrivit autorităților locale, o strategie corelată, care include: independența energetică, prin producerea de energie pentru consumul public, stații de reîncărcare pentru transportul electric și un sistem de iluminat stradal pe LED-uri, cu consum redus.

În centrul acestei strategii stă construirea parcului fotovoltaic, care va produce energie verde pentru toate obiectivele amintite.

Cele 81 de stații de reîncărcare, 6 stații pentru autobuze și microbuze și alte 8 stații ce vor fi amenajate la blocurile aflate în reabilitare termică, toate finanțate din fonduri europene, vor furniza energie pentru transportul electric.

Deși în Blaj există iluminat public pe LED-uri încă din 2013, pe fonduri europene, se dorește schimbarea tuturor lămpilor uzate.

Toate aceste poiecte, care aduc economii importante la bugetul local, prin reducerea cheltuielilor cu energia electrică, vor ajuta, conform autorităților locale, la atingerea unui obiectiv esențial pentru comunitatea noastră: „Blaj, oraș verde!”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba