Rămâi conectat

Sănătate

Lucrările de mansardare la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se apropie de final

Publicat

în

Lucrările de mansardare la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se apropie de final

Lucrările de mansardare a corpurilor de clădire C și D ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, unde se vor muta secțiile de neurologie, cu 68 de paturi și de ORL (OtoRinoLaringologie), cu 25 de paturi, vor fi finalizate în circa o lună.

După terminarea lucrărilor propriu-zise, va începe dotarea și amenajarea spațiilor, cu echipamente medicale și pentru îndeplinirea condițiilor de tratare, consultație, internare etc., care va dura încă 3 luni. Astfel, după această perioadă (de circa 4 luni), secțiile de neurologie și ORL, care în prezent funcționează la parter, vor fi mutate la mansardă.

Lucrarea a fost finanțată integral de către Consiliul Județean, în subordinea căruia se află spitalul, valoarea proiectului fiind de 10.664.056 lei (cu TVA).
Pe lângă necesitatea de crearea a unor spații adecvate secțiilor de neurologie și ORL (aflate la parter, unde funcționase policlinica), proiectul de mansardare se află în strânsă legătură cu un alt proiect, de modernizare, extindere și dotare a spațiului în care va fi relocată policlinica. Practic, mansardarea este un prim pas pentru relocarea policlinicii de pe strada Mușețelului, nr. 2, pe Bulevardul Revoluției 1989, nr. 23, în imobilul SJU Alba Iulia, unde funcționase în urmă cu circa 15 ani.
Lucrările pentru readucerea cabinetelor policlinicii la parterul spitalului, în vechea lor locație, vor începe imediat după mutarea celor două secții, la mansardă, (respectiv în vara anului 2021) și vor dura circa 1 an și jumătate (respectiv până în 2023). Datele privind finalizarea lucrărilor sunt estimative și variază în funcție de mai mulți factori.
Funcționarea Policlinicii în imobilul spitalului este necesară atât pentru pacienți, cât și pentru personalul care contribuie la efectuarea actului medical, în primul rând pentru ca aceștia să nu mai fie nevoiți să parcurgă drumul dintre cele locații. Condițiile de confort și dotarea cu aparatură medicală performantă vor duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate de spital, respectiv la creșterea gradului de satisfacție a pacienților și totodată a adresabilității.
Se va asigura un spațiu optim din punct de vedere al circuitelor funcționale pentru desfășurarea activității de ambulatoriu, prin consolidarea planșeului construcției existente cu deschidere către Bulevardul Transilvaniei, realizarea a două extinderi pentru această clădire și lucrări de compartimentări și finisaje interioare.
De asemenea, se va realiza achiziția a peste 590 de echipamente și aparatură medicală. Acest proiect este finanțat cu fonduri europene REGIO, gestionate de ADR Centru, fiind câștigat de Consiliul Județean Alba. Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul ”Extindere, modernizare și dotare în vederea relocării Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia” este de 10.700.749,99 lei, dintre care 98% reprezintă finanțare europeană și 2% finanțare proprie, a Consiliului Județean Alba (lider de proiect). SJU Alba Iulia este partener și beneficiar al acestui proiect.
În cadrul Policlinicii, medicii SJU Alba Iulia efectuează consultații de specialitate și tratamente de ambulatoriu în următoarele specialități: alergologie și imunologie clinică, cardiologie, chirurgie, dermatovenerologie, diabet zaharat, nutriție si boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, geriatrie și gerontologie, obstetrica-ginecologie, interne, laborator analize medicale, laborator explorări funcționale, medicina muncii, medicină sportivă, nefrologie, neurologie, O.R.L., oftalmologie, ortopedie-traumatologie, planificare familială, psihiatrie, psihologie, reumatologie și urologie.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sănătate

Echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie de la Spitalul Municipal Blaj

Publicat

în

Echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie de la Spitalul Municipal Blaj: Licitația, lansată pe SEAP

Spitalul Municipal Blaj, a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Pubice, care prevede achiziționarea de echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie.

Valoarea investiției este estimată la 1.499.065 de lei, fără TVA.
Potrivit documentației, proiectul vizează furnizarea și instalarea de echipamente în cadrul proiectului „Investiții în infrastructura laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului Municipal Blaj”, finanțat prin Programul Sănătate 2021 – 2027.

Obiectivul general al proiectului este dotarea laboratorului din cadrul spitalului cu echipamente și aparatură medicală care să asigure accesul egal la asistența medicală pentru oamenii din zona județului Alba.

Se vor achiziționa:

-Analizor clinic MDRO și urocultură, lichide puncții – 1 buc.
-Termostat 100 L – 1 buc.
-Centrifuga 24 poziții – 1 buc.
-Centrifugă – 1 buc.
-Hotă – 1 buc.
-Microscop – 1 buc.
-Maldi TOF – 1 buc.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului

Publicat

în

14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului

Află de pe radiounirea.ro că persoanele cu diabet zaharat de tip II pot fi asimptomatice timp de mulți ani sau chiar decade înainte de a fi diagnosticate, deoarece simptomele bolii sunt destul de subtile.

Această afecțiune este atât de răspândită în întreaga lume încât medicii au catalogat-o drept ,,epidemică”. Astfel, prevenirea sau detectarea bolii în stadiu incipient este extrem de importantă, întrucât pot fi evitate complicații majore precum afecțiuni ale rinichilor, pierderea vederii sau chiar amputarea de membre.

Iată cum îți dai că suferi de diabet zaharat de tip 2!

Cum îți dai seama că suferi de diabet – urinare frecventă

Urinarea frecventă sau în cantități mai însemnate decât de obicei reprezintă un simptom comun al diabetului – acesta este modul prin care corpul ,,scapă” de excesul de zahăr.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – sete persistentă

Datorită urinării frecvente, corpul pierde mai multe lichide într-o perioadă scurtă de timp, astfel încât deshidratarea este inevitabilă.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – apetit crescut

În cazul diabetului netratat, nivelul glicemiei poate varia în funcție de momentul zilei; când nivelul glicemiei este scăzut, apare și senzația intensă de foame.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – gura uscată

Senzația apare ca urmare a urinării excesive și a deshidratării organismului, acesta fiind unul dintre cele mai frecvente simptome ale bolii.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – fluctuații ale greutății

Pierderea în greutate este un alt indiciu al bolii. Atunci când celulele organismului sunt private de glucoza din sânge, corpul reacționează ca și cum ar fi înfometat și începe să consume din rezervele de proteine pentru a-și conserva nivelul de energie.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – lipsă de energie

Oboseala cronică și lipsa de energie apar ca urmare a încercării organismului de a compensa lipsa glucozei din celule.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – vedere încețoșată

Mulți dintre pacienții cu diabet dezvoltă în timp manifestări oculare, dintre care retinopatia diabetică este cea mai importantă. Diabetul determină afectări ale vaselor sanguine mici de la nivelul retinei (o componentă a ochiului situată în partea posterioară a acestuia, care are rol de a capta imaginile și de a trimite informațiile la creier).

Retinopatia diabetică se poate manifesta prin tulburări de vedere. Se poate preveni apariția retinopatiei prin menținerea glicemiei în limite normale sau aproape de normal.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – rănile și zgârieturile care se vindecă mai greu

Reprezintă un indiciu clasic în ceea ce privește prezența diabetului și asta pentru că boala slăbește vasele de sânge, făcând mai greu transportul lui către rană, implicit îngreunarea procesul de vindecare a rănii.

Cum îți dai seama că suferi de diabet – risc crescut de infecții

Organismul este mult mai vulnerabil în fața infecțiilor și a microbilor atunci când diabetul este netratat.

Sursa:clicksanatate.ro si realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Întâlnire de lucru a Direcției de Sănătate Pulblică Alba cu asistenții medicali comunitari

Publicat

în

Întâlnire de lucru a Direcției de Sănătate Pulblică Alba cu asistenții medicali comunitari

Consiliul Județean Alba deschide porțile parteneriatelor interinstituționale, susținând programele de promovare a sănătății și educație pentru sănătate.

În această săptămână, la sediul Consiliului Județean Alba, s-a desfășurat întâlnirea de lucru a Direcției de Sănătate Publică Alba cu asistenții medicali comunitari din 52 de comunități.

Tema abordată a fost importanța promovării sănătății și a prevenției, obiective prioritare din Strategia Județului Alba în domeniul sănătății.

Întâlnirea de lucru a fost deschisă de către Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, care a adus mulțumiri tuturor pentru activitatea depusă și a încurajat asistenții medicali comunitari în misiunea pe care o au de îndeplinit, aceea de a veni în sprijinul persoanelor aflate în nevoie.

Ședința de lucru a fost moderată, din partea DSP Alba, de către medicul Olimpia Candrea, iar din partea administrației județene, de către directorul executiv Liliana Negruț.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba