Rămâi conectat

Administrație

Lucrări la infrastructura din Câmpeni: Care sunt proiectele în desfășurare

Publicat

în

Câmpeni: Lucrări la infrastructură în desfășurare

Mai multe lucrări la infrastructura orașului Câmpeni se află în plină desfășurare.

Printre acestea modernizarea străzii Horea-Mihoești, schimbarea conductei de apă de pe ramificațiile stradale din zona Muncel și zidul de sprijin pe strada Dealului.

Lucrările de modernizare a străzii Horea-Mihoești se derulează în ritm susținut potrivit reprezentanților administrației locale. Aceștia dau asigurări că până la finalul anului strada va fi la standarde europene.

În privința schimbării conductei de apă de pe ramificațiile stradale din zona Muncel, după finalizarea acestei lucrări va fi implementat un proiect prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” care prevede asfaltarea acestor ramificații.

Și realizarea zidului de sprijin pe strada Dealului se va finaliza în acest an, anunță reprezentanții Primăriei Câmpeni.

De asemenea, după înlocuirea conductei de apă vor începe lucrările de realizare a intersecției DN 75 ieșire din strada Mărășești.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Lucrări de cadastru și de modernizare a străzilor în cartierul Dăneață din Teiuș

Publicat

în

Lucrări de cadastru și de modernizare a străzilor în cartierul Dăneață din Teiuș

În cadrul lucrărilor de cadastrare gratuită pe raza orașului Teiuș, topografii unei firme de specialitate au început lucrările de cadastrare a cartierului Dăneață și a caselor aferente.

Potrivit reprezentanților administrației locale, cartierul Dăneață a intrat și în programul de reabilitare al străzilor.

Prima etapă (canalizarea pluvială) este deja rezolvată. Urmează canalizarea menajeră și apoi așternerea asfaltului pe toate străzile.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Sebeș: Creșa din Parcul Arini, realizată în proporție de 60%

Publicat

în

Sebeș: Creșa din Parcul Arini, realizată în proporție de 60%

La Sebeș, creșa din Parcul Arini are un stadiu de avansare a lucrărilor de circa 60%, a anunțat primarul Dorin Nistor. 

Capacitatea noii instituții de învățământ va fi de 40 de locuri, iar valoarea finanțării pe care primăria șocală a obținut-o de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții este de 11,8 milioane de lei.

Creșa pe care administrația locală din Sebeș o construiește în Parcul Arini a reprezentat una din temele unei întâlniri de la București, de la sediul Companiei Naționale de Investiții, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a numeroși primari din întreaga țară, interesați de bunul mers al proiectelor de investiții în anul 2025, un an care se anunță cu multe provocări pentru administrațiile publice din România.

„Educația este un domeniu prioritar, iar finalizarea noului Liceului Tehnologic este o realizare cu care orice locuitor al orașului se mândrește. Învățământul preșcolar a beneficiat, de asemenea, de o atenție specială, ținând cont de nevoile familiilor tinere. După concretizarea creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei, planurile de dezvoltare continuă în anul 2025”, a precizat primarul Dorin Nistor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Lucrări de modernizare pe străzi din Teiuș

Publicat

în

Lucrări de modernizare pe străzi din Teiuș

După câteva zile de temperaturi mai scăzute, constructorul a reluat lucrările de reabilitare a străzilor rămase nemodernizate din orașul Teiuș.

Astfel, pe strada Roșiori se montează scurgerea pluvială pe conducte PVC și guri de scurgere de tip Geiger.

„În ciuda multor discuții generate de necunoașterea problemei de pe strada Roșiori, legată de înclinarea străzii și de imposibilitatea colectării eficiente a apei de ploaie, soluția tehnică adoptată va rezolva în scurt timp o problemă majoră, de zeci de ani”, au precizat reprezentanții administrației locale.

Pe străzile Mihail Kogălniceanu și Aleea Sportivă, unde s-a turnat primul strat de asfalt, constructorul lucrează la ridicarea la cota finală a căminelor de canalizare, pregătind în acest fel terenul pentru stratul final de asfalt, mai precis stratul de uzură.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba