Știri
Lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare pe două străzi din Alba Iulia, recepționate
Lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare pe două străzi din Alba Iulia, recepționate
Știri
DSVSA Alba a aprobat organizarea unei expoziții de animale în localitatea Sebeșel, pe 17 noiembrie
DSVSA Alba a aprobat organizarea unei expoziții de animale, pe 17 noiembrie, în localitatea Sebeșel
Ca urmare a unei solicitări din partea Asociației Crescătorilor de ovine Săsciori, conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a aprobat organizarea unei expoziții de animale (ovine, bovine și cabaline), la data de 17 noiembrie 2024, în localitatea Sebeșel.
Organizarea expoziției a fost aprobată după analizarea situației epidemiologice și cu obligativitatea respectării planului de măsuri privind organizarea târgurilor și expozițiilor de animale, adoptat prin Decizia prefectului nr. 20.103/08.07.2021, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor. De asemenea, medicii veterinari din cadrul instituției se vor asigura că expoziția se va desfășura cu respectarea măsurile pentru prevenirea răspândirii bolilor la animale.
Conform planului de măsuri nr. 20.000/07.07.2021, privind organizarea târgurilor de animale, pentru a funcționa trebuie să se respecte anumite condiții din care amintim:
– locul în care acestea se desfășoară să fie împrejmuit, pentru a împiedica intrarea/ieșirea persoanelor și/sau animalelor prin alt loc decât cel destinat acestui scop;
– să se asigure facilități și soluții dezinfectante pentru executarea dezinfecției mijloacelor de transport și a încălțămintei persoanelor la intrarea și ieșirea din expoziția de animale vii;
– să dispună de facilități de mișcare necesare fiecărei specii;
– să se asigure o sursă de apă potabilă;
– dispozitivele de adăpare să fie în stare bună de funcționare.
Pentru a preveni vânzarea porcilor, având în vedere evoluția pestei porcine africane pe teritoriul județului Alba, organizatorul expoziției are obligația de a informa Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba și Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) ”Avram Iancu” Alba cu privire la organizarea acestui eveniment și acordarea sprijinului necesar pentru respectarea restricțiilor.
Știri
Lucrările pe drumul județean dintre Vingard și Ohaba au fost recepționate
A fost făcută recepția la terminarea lucrărilor pentru drumul dintre Vingard și Ohaba
Obiectivul a fost finalizat înainte de termen, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Potrivit acestora, în cifre, Drumul Județean 106 K Vingard-Ohaba înseamnă o investiție de aproape 30 de milioane de lei și are o lungime de peste 8 kilometri.
Banii au fost alocați prin intermediul programului Anghel Saligny, iar finalizarea proiectului facilitează deplasarea din Ohaba către Sebeș și Autostrada A1, dar și cea către Alba Iulia.
„Nota 10 pentru constructor, care a reușit să livreze, în timp record, o lucrare de maximă calitate. Aduc, de asemenea, mulțumiri pentru colaborare și implicare primarilor din Șpring și Ohaba, precum și colegilor mei din Consiliul Județean”, a transmis Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Știri
13 noiembrie, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători
In 13 noiembrie se marchează, din 1946, în ziua de naștere a pedagogului francez Valentin Hauy (1745-1822), cel care a întemeiat prima școală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784
O altă zi, a nevăzătorilor, este marcată la 15 octombrie.
În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. În același an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători și a fost organizată Ziua națională a educației copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internațional, fiind marcat în lumea întreagă.
Prin manifestările dedicate Zilei internaționale a educației copiilor nevăzători se dorește atenționarea și sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă această categorie socială. Educația nevăzătorilor nu diferă prea mult de cea a persoanelor cu vedere normală, doar cadrul didactic este diferit. Există școli speciale, unde copiii nevăzători învață materii obișnuite, precum tainele calculatorului, cu ajutorul unor echipamente speciale și îndrumați de profesori special pregătiți.
Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficiențe de vedere.
Sunt organizate o serie de evenimente la care participă nevăzători și persoane care văd parțial. Sunt oferite cărți care pot fi citite de către aceștia.
Organizația Mondială a Sănătății a decis marcarea la această dată a Zilei internaționale a nevăzătorilor. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare cinci secunde, în lume, o persoană își pierde vederea. Aproximativ 45 de milioane de oameni sunt complet orbi. La fiecare minut, orbește un copil.
-
Știrio săptămână ago
Servus, salutul ardelenilor: De unde provine și ce semnifică
-
Știri2 săptămâni ago
31 octombrie: Tradiții, obiceiuri și superstiții de Halloween, Sărbătoarea tuturor sfinților
-
Știri6 zile ago
Sfinții MIHAIL și GAVRIL: Care este semnificația numelor „Mihai” și” Gavril”. Ce alte nume derivate se sărbătoresc
-
Știri2 săptămâni ago
1 noiembrie 2024: 425 de ani de la intrarea triumfală, în Alba Iulia, a lui Mihai Viteazul
-
Știri6 ore ago
13 noiembrie, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători
-
Știri5 zile ago
8 noiembrie: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul
-
Știri5 zile ago
SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL, tradiții și superstiții: Ziua de 8 noiembrie este numită şi vara arhanghelilor
-
Știrio săptămână ago
Superstiții pentru luna noiembrie: Ce nu e bine să faci în luna numită în popor Brumar