Sport
LPS Alba Iulia – vicecampioană națională la baschet feminin 4×4 Under 12
LPS Alba Iulia – vicecampioană națională la baschet feminin 4×4 Under 12
Un nou rezultat excelent a fost obținut de echipa de baschet feminin a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia, fetele pregătite de antrenorul Valentin Urian devenind vicecampioane naționale în cadrul Campionatului Național Indoor 4×4 Under 12.
Este o a doua medalie de argint adjudecată de micuțele jucătoare din Cetatea Marii Uniri, care, în vară, la Costinești, au devenit vicecampioane naționale la minibaschet Under 12.
„După un parcurs frumos am reușim să ocupăm locul secund după o finală cu Dan Dacian București, partidă în care lipsa experienței a făcut diferența. Am reușit să formăm o echipă frumoasă, puternică care va fi incomodă pentru orice adversar. Trebuie să mulțumim conducerii liceului, primăriei municipiului Alba Iulia, dar și părinților care ne-au făst alături la fiecare confruntare. Ne bucurăm pentru această performanță și ne pregătim pentru următoaarea competiție de Under 13, care va debuta la finele lunii ianuarie”, a spus Valentin Urian.
De asemenea, două talentate jucătoare, Carla Alexandru și Maria Nichimiș, au fost incluse în “Best Five” al turneului final ce s-a disputat la Cluj-Napoca.
LPS Alba Iulia a ajuns între primele 8 formații din țară la acest nivel, de pe prima poziție a grupei de calificare, după 9 victorii și un eșec. Tot pe locul întâi au terminat albaiuliencele și grupa la turneul final, cu succese pe linie: 59-25 cu Leii București, 50-46 cu CSM București și 74-30 cu Genial Baschet 22 București. În semifinale a fost o confruntare echilibrată, adjudecată dramatic cu Smart Basktetball Team Cluj-Napoca, scor 32-21 (oponentele au luat bronzul ulterior, după 41-37 în finala mică, cu CSM București), iar în ultimul act s-a înregistrat singura înfrângere (32-60 cu Dan Dacian Portocaliu București).
Lotul: Carla Andrea Alexandru, Ingrid Ciban Baicon, Cristina Maria Cioara, Karina Maria Onea, Eliza Maria Căta, Ana Ecaterina Damian, Maria Nichimiș, Maya Ioana Niga, Sofia Irina Cârja, Delia Valentina Mărcuș, Mădălina Anamaria Mărginean (o parte dintre acestea evoluează și la Under 14).
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
În perioada februarie-noiembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, a organizat un turneu de fotbal, competiție internă la care au participat opt echipe.
S-au disputat 14 etape, în sistem tur-retur, în mai multe locații din județ.
Au participat aproximativ 90 de polițiști.
Poliția Orașului Teiuș s-a clasat pe primul loc, Poliția Municipiului Alba Iulia și-a adjudecat al doilea loc, iar Poliția Orașului Cugir a ocupat al treilea loc. Cupa Fair-Play a fost oferită Poliției Municipiului Blaj. Cei mai buni jucători au fost Martin Bortha din echipa Poliția Orașului Teiuș și Marius Coroiu din echipa Poliția Municipiului Alba Iulia.
Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Napău din echipa Poliția Orașului Teiuș, iar golgheter al campionatului a fost Paul Mucea din echipa Apuseni Pol.
Sport
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia) a cucerit două medalii la Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret, juniori I și II, în bazin de 25 de metri.
Competiția s-a disputat la Otopeni, reunind la start 536 de concurenți, de la 83 de cluburi.
Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a participat cu 10 sportivi, majoritatea juniori, pregătiți de profesorii Nicolae Bob și Marius Lobonțiu.
Cele mai bune rezultate au fost obținute de Zsebe Andrea, eleva antrenorului Nicolae Bob, care a reușit să obțină două distincții, la categoria juniori II, o medalie de argint în proba de 100 metri bras și o medalie de bronz în proba de 50 metri bras. Totodată, înotătoarea s-a clasat pe locul 4 în probele de 200 m mixt și 200 m bras, precum și pe locul 8 la categoria junioare I în proba de 100 m bras.
O comportare meritorie a avut și ștafeta combinată de juniori II, în componența Adrian Mărginean, Andrea Zsebe, Tudor Buțu, Iris Cherteș, clasată pe locul cinci în proba de 4x50m mixt,
Au realizat calificări în finale și performante de timp bune și foarte bune și următorii: *Daria Adam – calificare în finala A a probei de 200 m fluture unde a terminat a opta în clasamentul la tineret și seniori; *Sergiu Rus – calificări în finalele C în probele de 50 m spate și 100m spate unde s-a clasat pe locul 12 și finala C în proba de 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14, toate la juniori I; *Clara Adam – calificări în finalele C în probele de 100 m spate și 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14 și finala C în proba de 50m spate unde s-a clasat pe locul 17, toate la juniori I; *Tudor Buțu – locul 11 în proba de 100 m bras, la juniori II; *Iris Cherteș – locul 11 în proba de 200 m spate la juniori II; *Adrian Mărginean – locul 13 în proba de 100 m spate, la juniori II; *Vlad Moldovan – locul 20 în proba de 200 m spate, la juniori I; *Ada Medruț – locul 29 în proba de 100 m spate, la juniori I.
La finele acestei săptămâni, doi înotători de la LPS Alba Iulia sunt prezenți la Reșița pentru Campionatul Național de Poliatlon, copii, 10 ani.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Derby județean Blaj – Cugir în liga a treia de fotbal
Derby județean Blaj – Cugir în liga a treia de fotbal
Etapa a 13-a din liga a treia de fotbal programează un derby al județului Alba.
CIL Blaj și Metalurgistul Cugir vor fi adversare pe Stadionul „CIL-Veza”.
Meciul se va disputa sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 14.00.
Ambele formații au suferit înfrângeri în runda anterioară. CIL Blaj a fost depășită cu 2-1, la Sebeș, de CS Universitar din Alba Iulia într-un alt derby al județului Alba. Metalurgistul Cugir a fost învinsă acasă cu 4-0 de Gloria Bistrița-Năsăud.
foto: facebook C.I.L Blaj
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 13 ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 3 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie