AKTOR, contractorul lotului de autostrăzi Sântimbru – Aiud – Rădești, accelerează lucrările pe acest segment, pe baza unui calendar foarte specific. În prezent, se lucrează intens la rambleele de poduri, la ridicarea și așezarea grinzilor pe toate podurile, turnarea straturilor de balast stabilizat, precum și la structurile din beton, rigolele și zidurile de sprijin. De asemenea, lucrările de asfaltare sunt planificate să înceapă cu primii 7 km din totalul de 24,25 km al lotului II, în perioada 25-30 iunie 2019. Aceste lucrări se realizează cu un efectiv de peste 350 de persoane, cu 120 de camioane și peste 80 de mașini mecanizate.
„În AKTOR promovăm performanța și continuitatea și suntem mândri să vedem cum zi de zi ne apropiem de finalizarea acestui proiect cu importanță majoră nu numai pentru compania noastră, ci și pentru economia românească, la a cărei dezvoltare contribuim cu toate capabilitățile și capacitățile noastre „, a declarat dl. Alexandros Exarchou, CEO al AKTOR.
Până la sfârșitul anului, lotul II al autostrăzii Sebeș-Turda de 24,25 km va fi deschis traficului, permițând legătura rutieră între Coridorul IV, autostrăzile „A1 Sibiu – Deva” și „A3 Câmpia Turzii – Gilau”. În același timp, municipalitățile Alba-Iulia, Teiuș și Aiud vor fi conectate cu o serie de beneficii semnificative pentru comunitățile locale înconjurătoare, cum ar fi degrevarea de traficul de tranzit, reducerea poluării fonice și a aerului, precum și, cel mai important, îmbunătățirea siguranței rutiere.
În cei 18 ani de prezență în România, AKTOR a fost implicată în diferite proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, construcția de stații de tratare a apelor reziduale și complexe rezidențiale cu scopul de a contribui, prin executarea profesională a lucrărilor contractate și crearea unei infrastructuri moderne, la îmbunătățirea activității economice și sociale a României.
Pe de altă parte, ministrul Răzvan Cuc s-a aflat, astăzi, în inspecţie pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda şi i-a dat un nou ultimatum constructorului: să găsească, în termen de două săptămâni antreprenori cu care să poată lucra, pentru a finaliza construcţia până la sfârşitul anului. Acesta a adăugat că, dacă nu vede actele făcute cu subcontractori până la sfârşitul lunii iunie, reziliază contractul.
Sursa:dcbusiness.ro