„Au fost semnate peste 7.000 de contracte. Suntem în etapa de evaluare a contestaţiilor, care va fi finalizată, pentru că avem 20 de zile lucrătoare în procedură şi pe 15 poate fi afişată lista finală. Dar deja pentru cei care au fost admişi, contractele sunt în plină derulare şi se semnează în toate cele nouă agenţii regionale aceste contracte”, a spus ministrul.
El a subliniat că antreprenorii care s-au înscris în această ediţie a programului au posibilitatea de a cere avans, pentru care există sume suficiente la buget.
„Esenţa Start-Up Natioan este aceea de a vorbi şi de a redeştepta spiritul antreprenorial. Pe cifrele statistice înainte de 2017, înainte să înceapă acest program, numărul tinerilor care doreau să devină antreprenori în România tindea la zero, ceea ce era o cifră gravă, o cifră care avea relevanţă şi atunci am venit cu Start-Up Nation, un program dedicat celor care vor să debuteze în afaceri, iar astăzi, pe alte cercetări sociologice, 6 din 10 vor să devină antreprenori. Este evident efectul Start-Up Nation”, a afirmat ministrul.
Prin programul Start-Up Nation 2018-2019, statul spune că va oferi fonduri nerambursabile de câte 200.000 de lei unor mici afaceri private. În ediția 2018-2019 a programului Start-Up Nation vor putea fi finanțate cel mult 10.000 de firme.
Sursa: dcbusiness.ro, economica.net, startupcafe.ro