Rămâi conectat

Știri

La Șureanu și Arieșeni sezonul de schi continuă: Zăpada rezistă la fel de bine, în plină lună martie

Publicat

în

La Șureanu sezonul de schi continuă, și asta pentru că luna martie este din ce în ce mai albă. Pârtiile de la Arieșeni se prezintă, în continuare, în condiții extraordinar de bune, conform surselor pe care le avem în zonă. Zăpada rezistă la fel de bine, în plină lună martie.

  • Domeniul Schiabil Şureanu

– Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)

– Pârtii funcționale: 10 (sau mai puține, în funcție de numărul clienților și starea vremii)

– Lungime totală a pârtiilor și racordurilor existente: 18 km

– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)

– Altitudine maximă: 2.010 m

– Tunuri de zăpadă: nu

– Webcam: http://schi-sureanu.ro/index.php/camere-live

– Nocturnă: nu

– Pârtii pentru sănii: da

– Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil (parțial), Orange (slab)

Evaluare generală: la Șureanu, sezonul continuă, și asta pentru că luna martie este din ce în ce mai albă. A nins și va mai ninge, plus că va reveni în forță viscolul. Vor fi condiții de iarnă la Șureanu și, contrar impresiei generale de la oraș, potrivit căreia s-ar fi topit zăpada la munte, zăpada rezistă încă mult și bine. Mai bine zis, în momentul de față, pârtiile sunt pur și simplu perfecte pentru schi. Partea proastă este că drumul de la Oașa până la pârtii devine din ce în ce mai problematic, fiind acoperit cu gheață și șleauri adânci. Prudența și răbdarea rutieră trebuie să fie cuvintele-cheie pe acest tronson. Dar, vă asigurăm, pârtiile superbe care vă așteaptă la final merită tot efortul. Pentru detalii suplimentare, intrați pe www.schi-sureanu.ro

Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat, fiind accesibil pentru orice tip de mașină. Între barajul Tău și barajul Oașa există multe porțiuni cu gropi în asfalt, așadar încercați să circulați cu viteză reduză.

Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): încălzirea aerului pe timpul zilei și răcirea lui bruscă pe timpul nopții a generat, în ultimele zile, gheață pe drum. Practic, mare parte din drumul de la Oașa la pârtii este marcat de gheață, gropi și șleauri pe direcția de mers. Nu recomandăm lanțurile, pentru că le veți strica pe suprafața dură de gheață. Trebuie să circulați cu atenție și viteză mică, pentru a nu derapa. O veste bună, în ce privește drumul, este că va ninge, ceea ce înseamnă o posibilă acoperire cu zăpadă a porțiunilor înghețate.

Pârtii și instalații de cablu: pârtiile se prezintă remarcabil de bine și se vor menține așa, având în vedere că va ninge în zilele următoare. În timpul săptămânii doar pârtiile din zona teleschiului „Curmătura” vor fi deschise. Celelalte pârtii (din zona telescaunului și din zona teleschiului „Șureanu”) vor fi deschise doar dacă numărul de turiști este suficient de mare (minim 30 schiori). De asemenea, dacă va viscoli puternic, telescaunul va fi oprit.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 15-21 martie 2019, vreme foarte instabilă, cu ninsori, viscol, cer senin și cer înnorat. Va fi o nouă perioadă a extremelor, ca și cea de până acum. Temperaturile se vor încadra între -7 și 8 grade Celsius, iar vizibilitatea va fi afectată de ninsoare și viscol. Vremea, pe zile, va fi astfel:

– vineri, 15 martie: vânt slab, cer noros, șanse slabe de ninsoare

– sâmbătă, 16 martie: vânt extrem de intens, cer noros, ninsoare

– Duminică, 17 martie: vânt slab, cer senin

– luni, 18 martie: vânt slab, cer parțial senin

– marți, 19 martie: vânt slab, cer noros, ploaie, lapoviță și ninsoare

– miercuri, 20 martie: vânt slab, cer noros, ninsoare

– joi, 21 martie: vânt slab, cer noros

Servicii turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct Salvamont, SMURD și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.

  • Arieşeni

– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)

– Pârtii funcționale: 2

– Lungime totală a pârtiilor existentes: 2 km

– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)

– Altitudine maximă: 1.400 m

– Tunuri de zăpadă: da

– Webcam: http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html

– Nocturnă: da

– Pârtii pentru sănii: da

– Semnal mobil: toate rețelele

Evaluare generală: pârtiile de la Arieșeni se prezintă, în continuare, în condiții extraordinar de bune, conform surselor pe care le avem în zonă. Zăpada rezistă la fel de bine, în plină lună martie, iar serviciile funcționează în parametri normali. Primăvara, așadar, se lasă așteptată în Apuseni, acolo unde totul este, deocamdată, alb. Turiști, haideți la Arieșeni!

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: în ciuda încălzirii din ultimul timp, cele două pârtii de la Arieșeni au zăpadă incredibil de multă și de bună. Se schiază în cele mai bune condiții, iar sezonul va continua, cu siguranță, în plină primăvară.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 15-21 martie 2019, vreme instabilă. Va ninge și va viscoli, apoi va fi vreme liniștită cu cer senin, urmată de posibile ploi. Valorile termice se vor încadra între -4 și 9 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată de condițiile meteo. Iată, pe scurt, cum va fi vremea pe zile:

– vineri, 15 martie: vânt intens, cer noros, șanse slabe de ninsoare

– sâmbătă, 16 martie: vânt extrem de intens, cer noros, ninsoare

– Duminică, 17 martie: vânt puternic, cer noros

– luni, 18 martie: vânt slab, cer senin

– marți, 19 martie: vânt slab, cer noros, șanse de ploaie sau lapoviță

– miercuri, 20 martie: vânt slab, cer noros

– joi, 21 martie: vânt slab, cer noros

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

sursa: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Publicat

în

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc

Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.

Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.

In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar

Citește și crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Publicat

în

Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal

Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Servus!

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

 De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Sursa:sibiunews.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Publicat

în

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.

Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.

Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!

În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.

Termenul de finalizare este anul 2030.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba