Sănătate
La Spitalul Municipal Blaj, peste 12 milioane de lei pentru echipamente și aparatură medicală
Investiții importante în echipamente și aparatură medicală la spitalul din Blaj
Zilele trecute a fost semnat, la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, contractul pentru dotarea Spitalului Municipal Blaj cu echipamente și aparatură medicală, o finanțare nerambursabilă în valoare de peste 12 milioane de lei.
Prin acest contract de finanțare va fi achiziționată, până la finalul anului 2021, aparatură medicală pentru toate secțiile, conform solicitărilor făcute de medicii Spitalului Municipal Blaj.
Printre cele mai importante echipamente medicale ce vor fi achiziționate menționăm: paturi de terapie intensivă, paturi electrice, defribilatoare, aparate ecograf, analizor automat microbiologie, analizor de gaze pentru ATI, aparate pentru anestezie, ventilație, coagulare, hemofiltrare, aparat radiologie mobil, aparate pentru ventilație mecanică, aspiratoare chirurgicale, cardiotocograf, centrifugă, electrocardiografe, incubator de transport nou-născuți în stare necritică, injectomate, lămpi bactericide mobile, masă resuscitare cu încălzire radiantă și modul resuscitare, microscop pentru microbiologie, monitoare funcții vitale (inclusiv stație monitorizare), sistem complet Real Time PCR, sterilizatoare, sisteme de compresie venoasă, sistem de monitorizare perfuzie cerebrală, sistem integrat de tratare deșeuri biologice (80 L) și sistem resuscitare portabil.
De asemenea, vor fi achiziționate: 150.000 de măști chirurgicale, 12.000 de combinezoane, 13.000 de halate impermeabile, 36.000 de mănuși chirurgicale, 650.000 de mănuși de examinare, 18.000 de măști FFP2, 2.400 de măști FFP3, 12.000 de botoșei combinezon, 50.000 de bonete medicale, 50.000 de acoperitori pantofi, 2.400 de ochelari de protecție, 12.000 de ecrane de protecție și 24.000 de halate medicale tip vizitatori.
După ce au fost achiziționate Computerul Tomograf, Angiograful și Aparatul RMN, continuă investițiile în aparatura medicală de cea mai înaltă calitate, astfel încât calitatea actului medical să crească la Spitalul Municipal Blaj, în beneficiul tuturor pacienților din zona Târnavelor.
În același timp, continuă dezvoltarea infrastructurii de sănătate, prin construirea Ambulatoriului (investiție pe fonduri europene, aflată în derulare) și printr-o nouă extindere a clădirii spitalului, cu aproximativ 3.600 de metri pătrați (proiect depus la Compania Națională de Investiții).
Sănătate
Echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie de la Spitalul Municipal Blaj
Echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie de la Spitalul Municipal Blaj: Licitația, lansată pe SEAP
Spitalul Municipal Blaj, a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Pubice, care prevede achiziționarea de echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie.
Valoarea investiției este estimată la 1.499.065 de lei, fără TVA.
Potrivit documentației, proiectul vizează furnizarea și instalarea de echipamente în cadrul proiectului „Investiții în infrastructura laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului Municipal Blaj”, finanțat prin Programul Sănătate 2021 – 2027.
Obiectivul general al proiectului este dotarea laboratorului din cadrul spitalului cu echipamente și aparatură medicală care să asigure accesul egal la asistența medicală pentru oamenii din zona județului Alba.
Se vor achiziționa:
-Analizor clinic MDRO și urocultură, lichide puncții – 1 buc.
-Termostat 100 L – 1 buc.
-Centrifuga 24 poziții – 1 buc.
-Centrifugă – 1 buc.
-Hotă – 1 buc.
-Microscop – 1 buc.
-Maldi TOF – 1 buc.
Sănătate
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului
14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului
Află de pe radiounirea.ro că persoanele cu diabet zaharat de tip II pot fi asimptomatice timp de mulți ani sau chiar decade înainte de a fi diagnosticate, deoarece simptomele bolii sunt destul de subtile.
Această afecțiune este atât de răspândită în întreaga lume încât medicii au catalogat-o drept ,,epidemică”. Astfel, prevenirea sau detectarea bolii în stadiu incipient este extrem de importantă, întrucât pot fi evitate complicații majore precum afecțiuni ale rinichilor, pierderea vederii sau chiar amputarea de membre.
Iată cum îți dai că suferi de diabet zaharat de tip 2!
Cum îți dai seama că suferi de diabet – urinare frecventă
Urinarea frecventă sau în cantități mai însemnate decât de obicei reprezintă un simptom comun al diabetului – acesta este modul prin care corpul ,,scapă” de excesul de zahăr.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – sete persistentă
Datorită urinării frecvente, corpul pierde mai multe lichide într-o perioadă scurtă de timp, astfel încât deshidratarea este inevitabilă.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – apetit crescut
În cazul diabetului netratat, nivelul glicemiei poate varia în funcție de momentul zilei; când nivelul glicemiei este scăzut, apare și senzația intensă de foame.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – gura uscată
Senzația apare ca urmare a urinării excesive și a deshidratării organismului, acesta fiind unul dintre cele mai frecvente simptome ale bolii.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – fluctuații ale greutății
Pierderea în greutate este un alt indiciu al bolii. Atunci când celulele organismului sunt private de glucoza din sânge, corpul reacționează ca și cum ar fi înfometat și începe să consume din rezervele de proteine pentru a-și conserva nivelul de energie.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – lipsă de energie
Oboseala cronică și lipsa de energie apar ca urmare a încercării organismului de a compensa lipsa glucozei din celule.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – vedere încețoșată
Mulți dintre pacienții cu diabet dezvoltă în timp manifestări oculare, dintre care retinopatia diabetică este cea mai importantă. Diabetul determină afectări ale vaselor sanguine mici de la nivelul retinei (o componentă a ochiului situată în partea posterioară a acestuia, care are rol de a capta imaginile și de a trimite informațiile la creier).
Retinopatia diabetică se poate manifesta prin tulburări de vedere. Se poate preveni apariția retinopatiei prin menținerea glicemiei în limite normale sau aproape de normal.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – rănile și zgârieturile care se vindecă mai greu
Reprezintă un indiciu clasic în ceea ce privește prezența diabetului și asta pentru că boala slăbește vasele de sânge, făcând mai greu transportul lui către rană, implicit îngreunarea procesul de vindecare a rănii.
Cum îți dai seama că suferi de diabet – risc crescut de infecții
Organismul este mult mai vulnerabil în fața infecțiilor și a microbilor atunci când diabetul este netratat.
Sursa:clicksanatate.ro si realitatea.net
Sănătate
Întâlnire de lucru a Direcției de Sănătate Pulblică Alba cu asistenții medicali comunitari
Întâlnire de lucru a Direcției de Sănătate Pulblică Alba cu asistenții medicali comunitari
Consiliul Județean Alba deschide porțile parteneriatelor interinstituționale, susținând programele de promovare a sănătății și educație pentru sănătate.
În această săptămână, la sediul Consiliului Județean Alba, s-a desfășurat întâlnirea de lucru a Direcției de Sănătate Publică Alba cu asistenții medicali comunitari din 52 de comunități.
Tema abordată a fost importanța promovării sănătății și a prevenției, obiective prioritare din Strategia Județului Alba în domeniul sănătății.
Întâlnirea de lucru a fost deschisă de către Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, care a adus mulțumiri tuturor pentru activitatea depusă și a încurajat asistenții medicali comunitari în misiunea pe care o au de îndeplinit, aceea de a veni în sprijinul persoanelor aflate în nevoie.
Ședința de lucru a fost moderată, din partea DSP Alba, de către medicul Olimpia Candrea, iar din partea administrației județene, de către directorul executiv Liliana Negruț.
-
Știri13 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri8 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știrio zi ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știri5 ore ago
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului