Rămâi conectat

Știri

Iulie, luna lui Cuptor, o lună plină de tradiţii: Care sunt acestea

Publicat

în

Denumită popular luna lui Cuptor, luna iulie se mai numeşte şi luna fierbinţelilor şi a coacerilor. E o lună plină de tradiţie şi este dedicată secerişului

Temerea principală a oamenilor era aceea de a nu-şi pierde recolta obţinută cu atâta trudă, de aceea, luna iulie este plină de tradiţii şi obiceiuri care interzic lucrul, din dorinţa de a nu chema grindina sau incendierea grânelor.

Cele patru săptămâni ale lui „Cuptor” poartă și ele fiecare câte-o denumire, și anume: „Săptămâna secerișului”, „Săptămâna Panteliilor”, „Săptămâna lui Santilie” și „Săptămâna Verii”. Prin urmare prima săptămână a lunii iulie este dedicată muncii agricole. Țăranii merg la câmp de la răsărit până la apus. Trebuie să treiere grânele și să se îngrijească de toate celelalte culturi.Săptămâna următoare reprezintă zilele „aprigelor” surori ale Sfântului Ilie, zeițe ale soarelui ce pot trimite arșiță și pot provoca incendii.În a treia săptămână a lui „Cuptor” credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Ilie, responsabil de ploi însoțite de tunete și fulgere. Cea din urma săptămână îi este dedicată celui mai așteptat anotimp, vara.
Panteliile sunt surorile lui Sfântul Ilie şi reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară.

Sunt sărbătorite de două ori, cu şapte zile înainte de Sfântul Ilie şi la şapte zile după Sfântul Ilie. Panteliile se sărbătoresc în perioada 13-27 iulie. Cea mai rea şi ameninţătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, sărbătorită pe 14 iulie. Cei care nu respectă ziua Ciurica îi ciuruie în bătaie. Copiii bolnavi sau cuprinşi de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece. Tot în această zi se spune că nu este bine să te piepeteni sau să scoţi gunoiul din casă, deoarece vitele se pot imbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi. Pe data de 16 iulie, este sărbătorită Marina Macinica, este ziua în care oamenii devin mai buni. Persoanele care culeg in în dimineaţa acestei zile vor avea parte de dragoste. Nu este bine ca femeile să toarcă sau să măture în această zi.
În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătoreşte Sfântul Ilie. Această zi marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de berbeci.

Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei. Se spune că tot el este cel care controlează tunetele şi fulgerele, el pedepseşte pe cei necredincioşi. Considerat ca divinitatea soarelui şi a focului, Sfântul Ilie este celebrat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile pastoreşti. Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima data după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Conform tradiţiei, fetele mergeau noaptea pe pământul semănat cu cânepă, se dezbrăcau şi se rostogoleau prin cultură, după care se îmbrăcau şi plecau acasă. Dacă în noaptea de Sânt-Ilie visau cânepa verde, acestea sigur se vor mărita cu un flăcău tânăr şi frumos, iar dacă visau cânepa uscată acestea se vor mărita cu un bărbat mult mai în vârstă. În dimineaţa zilei se culegeau plantele de leac, busuiocul fiind una din plantele cele mai populare. Erau puse la uscat şi folosite la diferite boli şi descântece.

Un obicei păstrat şi astăzi mai mult de bătrânii de la sate este acela că nu este bine să mănânci mere până pe 20 iulie şi nici să se lovească merele între ele astfel va bate grindina. De Sfântul Ilie credincioşii se duc la cimitir şi împart mere pentru rudele trecute în nefiinţă, în special pentru sufletele copiilor morţi. Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi. Oamenii nu lucrează în această zi de frică să nu fie loviţi cu tunete şi fulgere. Prin satele de la munte, bătrânii vorbesc că atunci când tună sau fulgeră, de fapt Sfântul Ilie omoară un diavol. Trăsnetul este sunetul făcut de biciul de foc al sfântului, iar tunetul este zgomotul produs de car atunci când se hurducăie prin ceruri. Tot bătrânii spun că atunci când tună, oamenii trebuie să îşi facă cruce, întrucât Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovească în toate, numai în cruce nu.

Sursa.tarancutaurbana.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Publicat

în

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc

Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.

Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.

In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar

Citește și crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Publicat

în

Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal

Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Servus!

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

 De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Sursa:sibiunews.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Publicat

în

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.

Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.

Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!

În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.

Termenul de finalizare este anul 2030.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba