Știri
Istoria Târgului de Fete de pe Muntele Găina: Originile târgului, între nevoia de comunicare și comerț
„Târgul de Fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare populară cu o vechime considerabilă fiind o dovadă vie a tradiţiilor noastre româneşti
Vara, în ziua de Sfântul Ilie (tradițional la 20 iulie) sau în cea mai apropiată duminică de ziua Sfântului Ilie (de fapt, pe vremuri, se ținea în prima duminică de după sărbătoarea sfinților Petru și Pavel, dar după „stil vechi”, iar prin introducerea calendarului gregorian, „stil nou”, s-a ajuns în preajma sfântului Ilie), are loc Târgul de fete la care participă fetele de măritat sau fetele mari care vor sa fie pețite de feciori.
Pregătirea pentru această sărbătoare poate să dureze ani de zile pentru fetele care aduc și zestrea primită de la părinți și rude împachetată în frumoase lăzi de zestre sculptate cu diferite motive florale. Organizatorii sunt delegați din satul Vidra (numiți vidrești) și din satul Bulzești (numiti crișeni).
Două legende distincte se povestesc la focurile de pe munte despre vârful Găina. Una din ele spune că locuitorii comunei Vidra de Sus, aflată la poalele muntelui, lucrau pe vremuri la băile de aur din munții Bihariei. Aici, ei tot vedeau o găină de aur ieșind din băi și mergând să își clocească ouăle într-un cuib din vârful muntelui. Au încercat de multe ori să o prindă, dar găina, speriată, a fugit cu tot cu aur în adâncuri. Se spune că de atunci oamenii nu au mai găsit aur în acea zonă și au încetat să mai sape după el. Muntele a luat numele Găina și a despărțit, ca și graniță naturală, ținuturile moților de cele ale crișenilor.
Cealaltă legendă vorbește despre o zână frumoasă și foarte bogată, care avea o găină ce făcea ouă de aur. Odată pe an, zâna dăruia câte un astfel de ou unei fete sărace și cuminți, ca să aibă și ea zestre pentru măritiș. Multă vreme, oamenii au trăit în armonie cu zâna, pentru că îi cereau sfatul și ajutorul când aveau nevoie. Dar, într-o zi, cinci feciori din comuna Vidra, travestiți în fete, s-au furișat până la adăpostul zânei, au aflat unde ține găina cu ouăle de aur și au furat-o, cu tot cu coșul plin de ouă. Însă, în fuga lor cea iute, cel care ducea coșul l-a scăpat, iar ouăle au ajuns în apele învolburate ale Arieșului, care și acum mai are, ici – colo, sclipiri de aur în adânc. Speriați, feciorii au ascuns găina în munții Abrudului (renumiți și acum pentru bogăția lor). Zâna s-a supărat pe lăcomia și îndrăzneala oamenilor și a părăsit meleagurile, plecând în zări îndepărtate. Se spune că de atunci tot urcă tinerii pe acel platou de munte, în a treia duminică a lunii iulie, doar – doar zâna se răzgândește și o vor afla din nou acolo.
Originile târgului, în nevoia de comunicare și comerț
Istoricii, însă, au altă explicație pentru apariția acestui târg. Cum satele din zonă erau izolate, răspândite pe văi, dealuri, coame de munte, oamenii nu prea aveau ocazia unei ”interacțiuni”, iar asta dăuna și din punct de vedere al comerțului, și din punct de vedere social. Tinerii aveau nevoie de un spațiu unde să se întâlnească și în care părinții să poată pune la cale căsătorii. Iar părinții aveau nevoie de un loc bun pentru schimbul de produse, în era trocului și, mai târziu, pentru vânzarea acestora. Astfel că nevoia de comunicare și de comerț i-a împins pe oameni să își creeze un spațiu de întâlnire. Rezultatele au fost pe placul tuturor, astfel că, generații după generații, târgul s-a păstrat. Dincolo de schimbul de produse, el a permis căsătorii între tineri din zone diferite, fapt care a dus la evitarea încrucișărilor între rude și apropiați.
Numele de ”târg de fete” i-a rămas tocmai de la această tradiție a aducerii fetelor de măritat cu tot cu zestre pe platou și a oficierii unor căsătorii direct acolo. Preoții veneau anume cu acest scop pe munte, mai ales că localnicii credeau că o cununie încheiată pe Găina este însoțită de noroc și prosperitate, iar cei doi soți vor fi fericiți. Tinerele soseau cu zestrea împachetată în lăzi tradiționale, cu motive florale, care de care mai frumoase, aduse pe cai sau în căruțe. Cele mai bogate aduceau cu ele și vite sau stupi, iar familia ridica un cort în care etala averea. Plus fata de măritat. Însă adevărul știut chiar din bătrâni este că niciodată vreo fată nu a fost ”vândută”, ca un simplu obiect de târg. Feciorii veneau în pețit (fie că știau fata dinainte, fie că își încercau norocul pe loc), iar dacă tatăl fetei și părinții feciorului cădeau la înțelegere, iar tinerii se mai și plăceau, începeau negocierile de nuntă.
În cazurile în care totul se rezolva rapid, cununia se făcea pe loc. Obiceiul se derula cam așa: părinții fetei, înarmați cu plăcintă, găini fripte, pălincă, așteptau pețitorii. Feciorii veneau și ei cu chimirul plin de aur și argint, ca să se vadă cât sunt de înstăriți. Tații erau ”negociatori-șefi”. Abia dacă ei erau de acord asupra zestrei, feciorul chema fata la joc (un pas obligatoriu, pentru a se vedea dacă nu este cumva șchioapă, fapt care reprezenta un handicap și cerea mai multă zestre, dacă nu chiar ducea la desfacerea înțelegerii). Un alt aspect în ritual era cântărirea fetei pe o scândură în balans, la capătul căreia era pusă zestrea. Tradiții similare legate de măritișul fetelor existau și în Rusia, din câte spun documentele.
Tradițiile vechi, ajustate după modernitate
Pe vremea când bunicii mei erau tineri, încă se mai păstrau obiceiul măritișului pe Găina. Tinerii din Apuseni nu concepeau să rateze evenimentul, iar mulți făceau drumul pe jos. Încet – încet, el a prins un puternic contur turistic, datorat spectacolului folcloric prezentat an de an și obiceiurilor înfățișate, dar și produselor care se puteau achiziționa aici. După prima parte a anilor ’90, marketingul și politica au pus stăpânire pe eveniment, chiar dacă mai timid, la început. Spectacolul s-a îmbogățit de la un an la altul, cu noi formații de muzică populară, de dansuri, de cântece sau teatru chiar, cu evenimente din ce în ce mai multe ca parte în festival. La fel s-au îmbogățit și corturile autorităților organizatoare cu nume diverse de sponsori, de politicieni sau de invitați din țară și din afară. Punctul culminant, la capitolul participanți, a fost atins la jumătatea anilor ’90, când statisticile spun că pe platou au fost 100.000 de oameni. În rest, numărul lor a oscilat între 10.000 – 20.000 sau chiar 50.000, în funcție și de vreme.
Tradițiile vechi au fost completate cu mofturile (sau avantajele, uneori) modernității: pe lângă joc popular, pe platou se face și discotecă, noaptea. Pe lângă tradiționalele concerte de tulnice, există și DJi care pun muzică de club. Pe lângă focurile care aprindeau cerul, au apărut show-urile cu lasere, vizibile de departe. Pe lângă produse precum oale, brânză, fluiere, cojoace de lână, cergi, unelte sau diverse alte obiecte de gospodărie, au apărut casetele cu muzică, mai apoi CD-urile, tricourile imprimate cu sclipici, șlapii colorați țipător, dulciuri precum vata pe băț sau ursuleții gumați; berea la doză concurează cu țuica, pălinca, vinul de casă, iar hot-dog-ii se bat cu turta dulce și cârnații. Poveștile în jurul focului au fost completate de proiecții de filme. Tarabele cu plăcinte s-au transformat în expoziții culinare, cu felurite mâncăruri, din toate zonele participante la eveniment. Portul costumelor tradiționale s-a mutat în expoziții de artă populară, parade sau în demonstrații de jocuri bătrânești.
Tulnicele păstrează legătura cu originile târgului
Pentru ca numele târgului (înregistrat de Consiliul Judetean Alba ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) să își merite ”renumele”, organizatorii au pus la cale, de câțiva ani, o paradă a fetelor de măritat (un fel de concurs de Miss, fără titulatura ca atare): fetele care ocupă primele trei locuri în acest concurs primesc, simbolic, ”zestre” (diverse cadouri) de la organizatori și sponsori. Autorități și organizații din județul Alba vor să impună evenimentul ca brand turistic național și internațional, printr-o strategie pe mai mulți ani, care a debutat cu crearea unei identități sonore a proiectului și lansarea conceptului de ”Muntele Dragostei” ca echivalent pentru muntele Găina. În funcție de caracterul electoral al unui an, pe la târg s-au perindat și diverși politicieni, candidați locali sau naționali pentru vreo funcție. Fiecare a pretins, mereu, că se află la sărbătoare pentru … sărbătoarea în sine, dar bătrânii locurilor, care mai urcă pe Găina cu straița plină de merinde în spate și dorm sub cerul liber, că ”așa făceau strămoșii”, s-au învățat să nu-i mai creadă. Își văd de oalele lor de lut și se minunează de ”muzicile cele noi” care rup aerul liniștit al muntelui. Se mai închină câteodată, depășiți de timpuri, dar mult mai înțelepți în simplitatea lor.
Nelipsite de la târg sunt tulnicăresele și tulnicele lor, instrument considerat cel mai vechi în zona munților Apuseni. Era cunoscut de dinainte de vremea dacilor; aceștia îl foloseau și pentru cântat, și pentru atenționare în caz de pericole. Locuitorii satelor răzlețe din munți tot astfel îl utilizau, ca să se anunțe unii pe alții de diverse întâmplări, de furtuni sau alte capricii ale vremii ori de o bucurie. Fiecare eveniment avea codul său în cântarea tulnicului, așa că îl putem numi un arhaic telefon mobil sau un cod ”Morse” specific. Frații tulnicului se regăsesc în istoria altor popoare, sub numele de alphorn (corn alpin) – în Elveția, Austria sau țări scandinave. Secretele fabricării acestui instrument sunt știute și păstrate de din ce în ce mai puțini meșteri, la fel și taina cântatului la tulnic. Dacă în Elveția există școli unde acest instrument se deprinde (fie de amatori, fie de muzicieni profesioniști), în Apusenii României tradiția se duce numai în familie, dacă mai există interes pentru ea din partea tinerelor generații. La târgul de pe Găina, tulnicele au fost mereu prezente. Ele deschid evenimentul și ele anunță momentele sale principale, exact așa ca în vechime. Și tot ca în vechime, sunt mânuite de femei, unele atât de plăpânde, de te întrebi de unde au forța necesară să ridice instrumentul și să sufle în el cu așa putere. Dar secretul, spun tulnicăresele, stă în tehnică și în exercițiu.
Sursa:totb.ro
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie
Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .
Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.
Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.
Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie
Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.
Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri
Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului. În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.
Obiceiul Lazaritelor
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Sărbătoarea dinților
Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.
Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Știri
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei
În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.
In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.
ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.
Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.
Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:
=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.
=> Copiii nascuti de ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.
=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.
=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.
Știri
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.
Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.
Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.
Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.
Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.
-
Știriacum 2 săptămâni
Ăștia sunt ardelenii: Care sunt expresiile folosite în Ardeal
-
Știriacum 5 zile
Cetatea Trascăului din comuna Rimetea, Alba, loc încărcat de istorie și de legende: Povestea maiestuoaselor fortificații
-
Știriacum 2 săptămâni
Țara Moților, inima Apusenilor: Cătune, peșteri, legende, obiceiuri, atrag turiștii aflați în căutare de peisaje de poveste
-
Știriacum 2 săptămâni
Nume românești despre care nu știai că simbolizează flori
-
Știriacum 4 zile
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
-
Știriacum 7 zile
Cugireana, trenul care a făcut naveta 100 de ani între Teiuș și Cugir: Cândva, cel mai lung tren de călători din Europa, ducea zilnic până la 10.000 de navetişti
-
Știriacum 6 zile
Povestea lui Mihăilă Gritta, legenda din Apuseni: Minerul din Roșia Montană a extras din baia ”Despicata” tone de aur, ridicând biserici și școli pentru românii din partea locului
-
Știriacum 2 săptămâni
23 martie, Ziua Mondială a Meteorologiei: La Alba Iulia a funcționat cea mai veche stație meteo din România, mai bine de 100 de ani