Divertisment
Istoria felicitărilor de Ziua Îndrăgostiţilor
Una dintre cele mai comercializate sărbători din an este Ziua Îndrăgostiţilor. În această perioadă, felicitările decorate simboluri ale dragostei sunt la mare căutare. Se spune că sărbătoarea dragostei îşi are originile în Roma Antică, dar oare hârtiuţele frumos colorate, ce conţin cuvinte călduroare adresate persoanei iubite când au apărut prima dată? Citește pe radiounirea.ro.
Se pare că originea sărbătorii de Sfântul Valentin datează încă din antichitate, când romanii sărbătoreau în perioada 13-15 februarie Lupercalia, un mic festival al fertilităţii. Romanii sacrificau capre, cu ale căror piei îşi înfăşurau soţiile, pentru ca acestea să fie fertile. Cât despre Sfântul Valentin, se pare că au existat doi martiri cu acest nume, care au murit în numele creştinismului în Roma Antică: Valentin din Terni în anul 197 şi Valentin din Roma în anul 496. Legenda spune că Sfântul Valentin, întemniţat, s-ar fi îndrăgostit de fata unuia dintre paznici. El i-ar fi trimis fetei o scrisoare la finalul căreia s-a semnat “ de la Valentinul tău”- aceasta ar fi fost prima menţiune de acest fel. O legătură între ziua îndrăgostiţilor şi Sfântul Valentin se concretizează în 1382, când Geoffrey Chaucer scrie poemul “Parlement of Foules” în onoarea cuplului Richard al II-lea şi Anna de Boemia.
În Franţa secolului al XV-lea, ziua de 14 februarie devine o festivitatea dragostei, sărbătorită anual. Prima felicitare scrisă pe un pergament datează din 1415, imediat după bătălia de la Agincourt, când închis în Turnul Londrei, Ducele de Orleans îi scrie soţiei sale: Je suis desja d’amour tanné, Ma tres doulce Valentinée. Această scrisoare este păstrată astăzi în colecţia de manuscrise ale British Library. Tot aici se găseşte şi prima scrisoare de dragoste cu ocazia Sfântului Valentin, în limba engleză, scrisoare ce datează din 1477. Aceasta a fost trimisă de o anume Margery Brews logodnicului ei, John Paston. În scrisoare, Margery îşi descrie iubitul ca fiind al ei “mult iubit Valentin”.
În secolul al XVII-lea, ziua îndrăgostiţilor este menţionată de către Shakespeare în “Hamlet”, când Ofeliei îi sunt atribuite replicile: To-morrow is Saint Valentine’s day, All in the morning betime, And I a maid at your window, To be your Valentine.
În secolul al XVIII-lea apare unul dintre cele mai cunoscute poeme de dragoste din lume. Versurile au fost găsite într-o carte cu poezii pentru copii, tipărită în 1784: The rose is red, the violet’s blue, The honey’s sweet, and so are you. Cu toate acestea, poezia originală datează din 1590, când Sir Edmund Spenser scrie în The Faerie Queen: She bath’d with roses red, and violets blew, And all the sweetest flowres, that in the forrest grew.
Primele felicitări de Sfântul Valentin au fost trimise în secolul al XVIII-lea, fiind realizate manual. Cei îndrăgostiţi decorau foile de hîrtie cu diverse simboluri ale dragostei, şi scriau câteva rânduri persoanei iubite. Apoi, erau lăsate în cutia poştală, strecurate pe sub uşa, sau lăsate sub preşul de la intrare. În epoca georgină a Marii Britanii au apărut pentru prima dată felicitările tipărite. Cel mai vechi exemplar datează din 1797 şi este păstrat la York Castle Museum. Felicitarea a fost trimisă de către o femeie pe nume Catherine Mossday către Mr. Brown, în Londra. Felicitarea era decorată cu flori şi imagini ale lui Cupidon, şi avea câteva rânduri printate: Since on this ever Happy day, All Nature’s full of Love and Play Yet harmless still if my design, ‘Tis but to be your Valentine.
Citește și Cele mai frumoase cereri în căsătorie
În secolul al XIX-lea, revoluţia industrială a adus în Marea Britanie îmbunătăţiri în domeniul tiparului şi al manufacturii. Din acest motiv, realizarea felicitărilor de ziua îndrăgăstiţilor a devenit mult mai facilă, iar în scurt timp acestea au devenit extrem de populare. Este estimat faptul că în 1820, doar în Londra au circulat peste 200 000 de astfel de felicitări. Din epoca victoriană au supravieţuit timpului multe felicitări, peste 1700 de exemplare fiind expuse la Muzeul din Londra. Colecţia a aparţinut lui Jonathan King, cel care a deţinut o mică firmă de fabricat astfel de scrisori de dragoste. Existenţa acestor exemplare demonstrează diversitatea de şabloane, versuri şi culori care erau folosite. Bineînţeles, cu cât designul era mai complex, cu atât era mai costisitor. Un lucru de menţionat este acela că în epoca victoriană folosirea binecunoscutelor inimioare de astăzi era aproape inexistentă.
La mijlocul secolului al XIX-lea, felicitările de Sfântul Valentin au traversat Atlanticul. Ele au devenit imediat populare în America, loc care le-a încurajat răspândirea prin diversificarea lor, dar şi prin preţuri la îndemâna oricui. În 1913, Hallmark Cards a produs primele felicitări de dragoste, lucru care a reprezentat un pas important în dezvoltarea comercializării lor de-a lungul timpului.
Sursa: Historyextra.com
Divertisment
Prigoria, un plus de culoare pentru avifauna judeţului Alba
Prigoria, un plus de culoare pentru avifauna judeţului Alba
Prigoria este una dintre cele mai colorate păsări de la noi din țară, prezentă şi în avifauna judeţului Alba.
Este o specie de mărime medie, cu o deschidere a aripilor între 36 şi 40 de centimetri și o lungime a corpului între 25 şi 29 de centimetri. Coloritul este foarte viu, în culori contrastante, făcând astfel să fie ușor de recunoscut. Are galben pe gât, albastru pe coadă și pe aripi, roșu-brun pe cap și pe spate și turcoaz pe piept.
Este singura specie a familiei Meropidae din România, majoritatea speciilor din această familie întâlnindu-se în Africa. La noi este un vizitator de vară, ce sosește în luna mai și pleacă la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.
Este o specie insectivoră și se hrănește în special cu albine și alte insecte zburătoare.Prigoriilor le place să rămână așezate pe un copac sau un tufiș, de unde au o bună vedere asupra zonei de hrănire. Când văd o insectă se reped spre ea și o prind din zbor. Se spune că o prigorie poate observa o albină de la 60 de metri.
Preferă habitatele deschise și calde, cu maluri abrupte și uscate, formate din argilă, nisip, piatră moale, pentru săparea galeriilor și a cuibului. Au instinct gregar, formând colonii relativ numeroase.
Este o specie de interes național care necesită o protecție strictă.
sursa: facebook Consiliul Judeţean Alba
foto: pasaridinromania.sor.ro
Divertisment
Bazinul acoperit de înot din Blaj, redeschis de marți, 8 octombrie
Bazinul acoperit de înot din Blaj, redeschis de marțea viitoare
Tineret
Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina
Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina
În perioada 18-23 august 2024, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud s-a desfășurat Tabăra de vară creștin-ortodoxă intitulată „Vară de poveste. În pas de supererou”, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani.
Evenimentul, proiect al Asociației Start Up Ed, a fost organizat prin programul „Școala de la Găbud”, având ca scop petrecerea timpului liber într-un spirit ortodox. Activitățile au cuprins ateliere cu povești, ateliere de comunicare, ateliere practice și de învățare nonformală, drumeții, jocuri, dar și participarea la programul liturgic al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud.
Joi 22 august, tinerii au vizitat Cetatea Alba Carolina, unde i-au avut ca îndrumători, gazde și prieteni pe voluntarii ASCOR Alba Iulia, care au organizat itinerariul și au călăuzit pașii copiilor pe toată durata zilei. Tinerii au vizitat Catedrala Reîntregirii și Încoronării, dar și Muzeul Național al Unirii, unde au fost primiți de către istoricul Dragoș Ursu. Acesta i-a ajutat să descopere tezaurul istoric românesc din vechiul Bălgrad, oferindu-le amănunte prețioase despre Marea Unire de la 1918 și Încoronarea Regilor Ferdinand I și Maria.
Momentele favorite ale copiilor au fost plimbarea cu bus-ul prin Cetatea Alba Carolina, dar și degustarea înghețatei cu care cei mici au fost răsplătiți pentru atenția de care au dat dovadă la muzeu.
foto: Alexandru Samuel Popa
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum o zi
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie