Știri
IPJ Alba: Început de an în siguranță în Alba
IPJ Alba: Început de an în siguranță în Alba
În perioada 1-7 ianuarie 2025, peste 180 de polițiști au acționat, zilnic, pe raza județului Alba, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere.
Aceștia au utilizat, în fiecare din zile, în medie, 90 de autospeciale, precum și 12 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
Măsurile luate de polițiștii au făcut ca cetățenii să petreacă în liniște atât în noaptea de Revelion, cât și în primele zile ale Noului An.
În această perioadă, nu au fost înregistrate fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice sau infracțiuni grave, comise cu violență, iar manifestările publice organizate pentru sărbătorirea Noului An s-au desfășurat într-un climat de siguranță publică adecvat.
Structurile de poliție au intervenit la 293 de evenimente, majoritatea fiind semnalate prin Sistemul Național Unic Apeluri de Urgență 112.
În primele zile ale anului 2025, au fost constatate 116 infracțiuni. Au fost sancționate 424 de abateri de natură contravențională, cu amenzi în valoare de 115.010 lei. Față de șapte persoane a fost luată măsura preventivă a reținerii. Totodată, a fost identificată o persoană care era dată în urmărire.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități în trafic, pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație. Scopul acțiunilor preventive a constat în conștientizarea conducătorilor de autovehicule și a pasagerilor cu privire la importanța respectării prevederilor legale privind regimul de viteză, interdicția conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, acordarea priorității de trecere pietonilor sau altor vehicule, precum și importanța utilizării centurii de siguranță.
În urma acțiunilor dedicate siguranței traficului rutier, polițiștii au reținut 24 de permise de conducere, cinci dintre acestea pentru conducere sub influența alcoolului, și au retras 11 certificate de înmatriculare.
„Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță și le adresăm urări pentru un an nou cu sănătate și fericire!”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Știri
Peste 290 de misiuni desfășurate de pompierii ISU Alba, în perioada 31 decembrie 2024–7 ianuarie 2025
Peste 290 de misiuni desfășurate în minivacanța de Anul Nou
În perioada 31.12.2024 – 07.01.2025, pompierii militari au gestionat peste 290 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În perioada 31.12.2024 – 07.01.2025, pompierii militari au gestionat peste 290 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În intervalul menționat, o pondere de aproximativ 85% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora mai bine de 240 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Concomitent cu misiunile de asistență medical, în ultimele zile, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea a 13 incendii izbucnite pe teritoriul județului, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, în perioada menționată, colegii noștri au intervenit la alte 18 misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără misiuni pentru asigurare/supraveghere zona la accidente rutiere, intervenție pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la accidente rutiere, misiuni de asigurare la evenimente publice de amploare.
Totodată, în această perioadă, pompierii militari au desfășurat un număr de 16 acțiuni preventive precum recunoașteri în teren sau controale pentru prevenirea situațiilor de urgență.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.
Știri
În Alba, cazurile de gripă și pneumonie în creștere: Peste 200 de cazuri de gripă și peste 300 de cazuri de pneumonii
Cazurile de gripă sunt în creștere în județul Alba
Așa rezultă dintr-o raportare a Direcției de Sănătate Publică Alba pentru perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.
În perioada amintită s-au înregistrat în județul Alba 218 cazuri de gripă (cu 139 de cazuri mai multe față de săptămâna anterioară). 20 de cazuri de gripă s-au soldat cu internări în perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.
Și pneumoniile au fost în creștere în Alba în perioada respectivă. S-au înregistrat 316 cazuri (cu 0,64% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară), dintre care 39 internate.
În schimb infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare au fost în scădere în județul Alba în perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.
Știri
Două puncte noi de lucru ale ISU Alba în 2025
Două puncte noi de lucru ale ISU Alba în 2025
În 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba va acționa cu mai multe echipaje de intervenție și va beneficia și de două noi puncte de lucru, la Șugag și Jidvei.
Proiectele sunt deja demarate prin Ministerul Afacerilor Interne în cadrul Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Modificările sunt operate având în vedere creșterea constantă a numărului de situații de urgență la care structurile operative ale ISU Alba au fost solicitate să intervină.
De asemenea, este luată în calcul și Concepția privind reorganizarea raioanelor de intervenție și redimensionarea structurilor de intervenție din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.
-
Știriacum o săptămână
MESAJE, SMS, URĂRI ce poţi transmite de SFÂNTUL VASILE
-
Știriacum o săptămână
Apuseni, destinație turistică și în sezonul alb: Locuri de vis din Ţara Moţilor
-
Știriacum 7 zile
Cum se numesc lunile anului în tradiția populară și ce înseamnă denumirea lor
-
Știriacum 3 zile
Spectacolul Apusenilor: Peștera Meziad, una dintre cele mai frumoase peșteri din Parcul Natural Apuseni
-
Știriacum o săptămână
Anul Nou la români: Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul, câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri
-
Știriacum 2 săptămâni
Bunele maniere: Cum să spunem ”La mulți ani”. Ce ne recomandă eticheta
-
Știriacum 4 zile
Legenda peşterii din Apuseni unde tot timpul anului se găseşte zăpadă şi gheaţă
-
Știriacum 2 zile
7 ianuarie, Sfântul Ioan Botezătorul: Semnificația numelor Ion și Ioana