Știri
În septembrie sună clopoțelul: Care sunt noutățile anului școlar 2024-2025 ce va începe pe 9 septembrie
9 septembrie, sună clopoțelul: Care sunt noutățile anului școlar 2024-2025
Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Organizarea acestuia este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Structura anului școlar arată că prima zi de cursuri este 9 septembrie 2024.
Conform ordinului, Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.
Structura anului şcolar 2024-2025
Anul şcolar 2024-2025 are cinci module de cursuri, iar primele două ar urma să se desfăşoare în acest an, până la vacanţa de Crăciun, urmând ca celelalte trei să se desfăşoare în prima jumătate a anului 2025.
Conform edupedu.ro, anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025; Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025; Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Noul regulament de funcționare a școlilor (ROFUIP) a fost publicat pe 12 august în Monitorul Oficial. Printre modificările care vor fi făcute în anul școlar 2024 – 2025 se numără introducerea notei la purtare după fiecare modul încheiat, în loc de una singură, la final de an școlar, potrivit Edupedu.
Printre alte noutăți din ROFUIP 2024, se numără și prevederile despre concursul separat de admitere în clasa a IX-a, câte un profesor responsabil cu proiectele europene în fiecare școală, cursuri de educație parentală și cursuri online sau hibrid pentru elevi în situații excepționale. Regulile se aplică din anul școlar 2024-2025, care începe pentru profesori pentru 1 septembrie și pentru elevi – pe 9 septembrie.
Documentul Statutul Elevului 2024. vine cu mai multe noutăți, printre care și prevederile conform cărora dacă un elev deranjează o oră de curs, acesta poate fi dus într-o altă sală, unde va fi supravegheat de un alt profesor. Pentru ora respectivă, elevul nu primește absență. O altă sancțiune se referă la faptul că, din anul școlar 2024-2025, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, potrivit Edupedu. De asemenea, în document este menționat că elevii nu au voie să folosească telefonele mobile sau alte dispozitive în timpul orelor, iar profesorii le pot confisca telefoanele până la finalul zilei de cursuri. Printre sancțiunile care pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, se numără: a) observație individuală; b) mustrare scrisă; c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul; d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ; e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii.
Elevii vor primi câte o notă la purtare la finalul fiecărui modul (în total sunt cinci module). La finalul anului, media celor 5 note la purtare va fi scăzută cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe care elevul le are și, în final, va rezulta media anuală la purtare. „Pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/un modul de specialitate va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct. Elevii care au media la purtare mai mică decât 8 în anul școlar anterior nu pot fi admiși în unitățile de învățământ cu profil militar, teologic și pedagogic”, se arată în noul Statut al Elevului.
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
Știri
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Pe 21 noiembrie sărbătorim Ziua mondială a salutului. Salutul reprezintă un element esențial în stabilirea unor relații cu cei din jurul nostru
Salutul este o manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva, fiind completată de mimică, poziția corpului și ținută.
În 1973, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA au lansat Ziua mondială a salutului (World Hello Day). Ei consideră că salutul reprezintă o formă de acțiune interumană și un element important în realizarea înțelegerii și păcii dintre oameni de religii, rase și naționalități diferite.
În România, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică, ea suferind în decursul timpului şi anumite modificări. La noi în țară, forma salutului depinde de zona geografică în care te afli. Bucureștenii se salută cu “Bună”, ardelenii își spun “servus”, iar cei din Banat, Cluj și Sibiu se salută cu “ceau” sau “ciau”.
Tinerii și adolescenții mai folosesc și formule de salut precum “Salve!”, “Salutare!”, “Te sărut!”, “Pa!”, “Noroc!”, “Salut!”, “Hai, te-am pupat!”, “Salut, bărbate!”, “Hi!”, “Hai, pa!”, “Hello!”, “Sal”. Formulele de salut “Sărut-mâna”, “Bună ziua” și “La revedere” aproape au dispărut din vocabularul românilor. Mai mult decât atât, “Cum îți merge?” sau “Ce mai faci?” sunt deja considerate forme de politețe și nu forme de salut.
Mulți români încă mai folosesc saluturi religioase precum “Domnul cu tine!”, “Hristos în mijlocul nostru!” și “Doamne ajută!”. De asemenea, încă se folosesc formule specifice sărbătorilor creștinești precum “Hristos a înviat!” la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”. În ziua Înălțării, credincioșii creștini folosesc salutul “Hristos s-a înălțat!” și răspunsul “Adevărat s-a înălțat”.
De Ziua mondială a salutului, importanța comunicării este evidențiată prin organizarea de diverse demonstrații la nivel mondial. Această zi este sărbătorită în aproximativ 180 de țări. Istoria ne arată că primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere, datând de pe vremea dinastiilor chineze. Oamenii de rând trebuiau să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar.
Sursa:a1.ro
-
Știri8 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri3 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri24 de ore ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului
-
Știrio săptămână ago
13 noiembrie, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători