Clădirea centrală a Universității „1 Decembrie 1918” este unul dintre edificiile grandioase din Cetate, ridicat la sfârşitul anilor 1800. Încă de la înființare, a fost destinată educației, adăpostind, în prima fază, Gimnaziul Superior Romano-Catolic Majláth.

Edificiul, de dimensiuni apreciabile, a fost construit pe locul unei foste biserici gotice de tip sală. Clădirea, în stil neoclasic, impresionează în special prin fațada sa principală decorată cu coloane cu fusuri canelate și capiteluri ionice și dorice, în alternanță, care îi amplifică monumentalitatea, precum și cu diferite alte registre ornamentale, cu motive vegetal-geometrice.

Într-o cetate care s-a definit drept cel mai important centru militar al Transilvaniei, perimetrul ce găzduieşte azi clădirea centrală a Universităţii „1 Decembrie 1918” a rămas de mai bine de 700 de ani un spaţiu destinat culturii şi răspândirii cunoaşterii. Aici au poposit, pe rând, promotorii culturii medievale şi moderne, de la călugării catolici augustinieni eremiţi (sec. XIII-XVI), la călugării dominicani (sec. al XVI-lea) şi în cele din urmă, tot aici, s-au aşezat în două etape iezuiţii (în secolul al XVI-lea şi mai târziu, în secolul al XVIII-lea). Moştenirea acestora a rămas un loc dedicat educaţiei, care s-a consacrat şi în epoca modernă prin funcţionarea unei prestigioase instituţii şcolare: Gimnaziul Superior Romano-Catolic, Liceul de Stat, ulterior a Liceului Industrial nr. 4 şi din 1996 a universităţii albaiuliene.

Corpul C, construit în forma actuală la începutul secolului XX (1900-1901), se află pe locul unei foste biserici gotice de tip sală, a Sfântului Ştefan Protomartirul, componentă a unei vechi mănăstiri augustiniene, din secolul al XVI-lea, preluată ulterior de călugării iezuiţi între 1580 şi 1588. Clădirile ansamblului monahal au fost ridicate la rândul lor în secolul al XIV-lea, pe locul unei mănăstiri a ordinului eremiţilor augustinieni (secolul al XIII-lea).

Ansamblul de clădiri de la sfârşitul secolului al XIV-lea (1376?), ridicat de ordinul călugărilor augustinieni – atât biserica (numită mai târziu biserica Báthory) cât şi claustrul ei (corpul de clădire adosat capătului vestic, orientat nord-sud, în care actualmente se află spaţii de învăţământ şi de cercetare ale universităţii) – au funcţionat ca locuri dedicate cunoaşterii şi culturii. În ultima decadă a secolului al XVI-lea, în vremea Contrareformei, clădirea a revenit în posesia ordinului iezuit. După douăzeci de ani de activitate prestigioasă în scopul luminării culturale (în perioada lui Gabriel Bethlen), ordinul iezuit a fost expulzat dintre zidurile Cetății, revenind însă în primii ani ai stăpânirii habsburgice (debutul secolului al XVIII-lea). În această perioadă, iezuiţii au pus în cadrul mănăstirii bazele unui Institut Teologic, tot atunci biserica fiind inclusă pe cele mai vechi planuri ale oraşului (Pianta d’Alba Iulia – sfârşitul secolului al XVII-lea – şi planul lui G. M. Visconti – 1711).

Interesele iezuiţilor şi ale noilor conducători s-au împletit în mod strâns astfel că, odată cu ridicarea fortificaţiei Vauban (Alba Carolina), clădirea mănăstirii a fost reparată şi înfrumuseţată (1715-1718). Peste o jumătate de secol (1776), în condiţiile desfiinţării ordinelor călugăreşti, clădirile au rămas în proprietatea Seminarului Teologic Catolic, având o destinaţie legată de nevoile acestuia.

În 30 mai 1783, lăcaşul a fost vizitat de Iosif al II-lea, ocazie cu care se hotărăşte dezafectarea lui. În 1783, biserica este „execrată” şi încredinţată unei comisii

care a transformat-o în depozit militar, funcţionalitate deținută până în anul 1891, când reintră în proprietatea Bisericii Catolice. După 1898, an al demolării parţiale (ocazie cu care custodele muzeului, dr. Adalbert Cserny, realizează o serie de fotografii şi planşe ale vechiului lăcaş), pe fundaţiile vechi este construit Gimnaziul Superior Romano-Catolic Majláth.

Clădirea este unul dintre edificiile grandioase care aparţine seriei de construcţii ridicate în Cetatea Alba Iuliei la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic. Ansamblul a păstrat vechiul claustru al mănăstirii medievale, iar la subsol, spaţiile boltite ale beciului s-au ridicat prin refolosirea blocurilor de piatră din castrul roman. Aşa cum putem vedea în proiect şi în fotografiile de la 1901, edificiul era destinat unei instituţii de învăţământ, fiind prevăzut cu subsol, parter şi două etaje, nivele înalte, săli spaţioase şi coridoare largi, legate printr-o scară centrală. De la întemeiere, şcoala a fost dotată cu cele necesare: două biblioteci, o sală de sport, săli de clasă, laboratoare – de fizică sau de ştiinţe naturale -, un muzeu de ştiinţe naturale, o capelă şi birouri. Frontonul triunghiular al faţadei principale, coloanele şi alte decoraţii din repertoriul clasic, utilizate în compunerea volutelor şi în ornamentaţie, amintesc privitorului de un templu antic.

După unirea Transilvaniei cu Regatul României (1918), fostul Gimnaziu „Majláth” a căpătat pe rând diferite destinații: Liceul de Fete, respectiv Liceul Industrial nr. 4. Odată cu anul 1996, clădirile au revenit Universităţii „1 Decembrie 1918”, care le-a modernizat. Astăzi, corpul C al universităţii găzduieşte amfiteatre, săli de curs, laboratoare, o colecţie muzeală cu expoziţie de arheologie şi birourile a patru din cele cinci facultăţi ale universităţii albaiuliene: Facultatea de Istorie şi Filologie, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale şi Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti. (L.S.)

În zilele noastre, corpul C al Universităţii găzduieşte amfiteatre, săli de curs, laboratoare, o colecţie muzeală cu expoziţie de arheologie şi birourile a patru din cele cinci facultăţi ale instituției de învățământ superior.

Sursa.memoriaurbis.apulum.ro, albaiuliaqr.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE