La munte: Vremea va fi în general închisă şi va ninge, mai ales spre seară şi noaptea, pe arii relativ extinse în Carpaţii Orientali şi local în celelalte masive. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în Munţii Banatului. Regimul termic nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
Prognoza meteo pentru sâmbătă 24 februarie
În țară: Cerul va fi variabil în vest şi nord-vest, iar în restul teritoriului înnorările accentuate vor persista şi se vor semnala precipitaţii pe arii mai extinse spre seară şi noaptea. Acestea vor fi sub formă de ninsoare, însă trecător, în prima parte a intervalului, în Oltenia, Muntenia şi posibil şi în Dobrogea vor fi mixte. Vântul va avea local şi temporar intensificări, cu precădere în sud, sud-est, centru şi nord-vest, dar şi pe crestele montane, astfel că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime se vor încadra între -6…-5 grade în nordul Moldovei şi 6…7 grade în Oltenia, Muntenia şi în Dealurile de Vest. Temperaturile minime, vor fi mai scăzute decât în noaptea precedentă, chiar sub pragul de ger în nordul şi centrul ţării, urmând a se încadra la nivel naţional în general între -15 şi -2 grade.
La munte: Cerul va fi temporar noros în Carpaţii Occidentali, unde spre seară, dar mai ales noaptea va ninge. În restul masivelor înnorările accentuate vor persista şi pe arii extinse temporar va ninge, cu precădere spre seară şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele mai înalte în a doua parte a intervalului, viscolind temporar ninsoarea. Valorile termice vor marca o scădere faţă de cele din intervalul anterior, cu precădere cele nocturne.
Prognoza meteo pentru duminică 25 februarie
La munte: Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată, geroasă în cea mai mare parte a zonei montane, atât ziua cât şi noaptea. Cerul va fi noros şi va ninge în majoritatea masivelor, dar mai consistent în masivele sudice, iar vântul va prezenta unele intensificări, îndeosebi pe creste, viscolind ninsoarea.
Prognoza meteo pentru luni 26 februarie: Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată din an, geroasă dimineața în nordul Moldovei și estul Transilvaniei, iar noaptea cu precădere în jumătatea de nord a țării. Cerul va fi noros și temporar va ninge în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, iar local și temporar și în restul regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -11 și 0 grade, iar cele minime între -15 și -3 grade, ușor mai coborâte în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei spre -18 grade.
Tendința evoluției vremii 26 februarie – 01 martie: Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, geroasă în special dimineața și noaptea în majoritatea regiunilor. Temporar va ninge în cea mai mare parte a țării, scrie romaniatv.net.