Știri
Ia românească, de la regine la alte personalități: Costumul popular, un simbol al spațiului și al vieții românești
Ia tradițională românească este celebrată în România și în orice colț al lumii s-ar afla. Din cele mai străvechi timpuri, această bluză tradițională este un simbol al spațiului și al vieții românești
De-a lungul istoriei, deși a evoluat, costumul popular românesc și-a păstrat caracteristicile esențiale.
Pornind de la realizări artistice făcute cu materii prime din gospodăriile țăranilor, portul popular s-a transformat încet, dovedind o bogată măiestrie a țăranului român, atât în ornarea țesăturilor și a broderiilor, cât și în obținerea culorilor vegetale. Portul popular se diferențiază în funcție de anotimp, ocazii festive, adaptându-se ocupațiilor specifice fiecărei zone.
Ia românească a intrat în modă în perioada interbelică, atunci când Regina Maria a României s-a lăsat fotografiată și filmată în bluza tradițională românească și astfel a rămas în conștiința boemei Europe a acelor vremuri. Pentru întâlnirile oficiale, Regina Maria a trebuit să adapteze ia românească la ținute speciale și să iasă din canoane. Regina Maria adora costumul popular românesc pe care nu ezita să-l îmbrace și în care s-a lăsat fotografiată de nenumărate ori.
De asemenea, cântăreața Maria Tănase s-a numărat printre personalitățile care au purtat ia românească, făcând-o cunoscută în întreaga lume.
Trecutul portului popular a izvorât din viaţa şi din istoria poporului român, dar şi a tuturor celor care au trecut și au zăbovit pe aceste meleaguri, cu mii de ani în urmă.
Veșmântul popular a avut dintotdeauna un loc special în viața de zi cu zi. Vestigiile descoperite în săpăturile arheologice, scrierile din Antichitate şi din Evul Mediu atestă că portul s-a aflat în strânsă legătură cu viața strămoșilor noștri, cu mediul și cu stilul lor de viață.
Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin prospețime și armonie. El reprezintă tradițiile poporului, evoluând și transformându-se odată cu el, de-a lungul veacurilor. Una dintre caracteristicile fundamentale ale costumului popular este legătura strânsă, indestructibilă, între îmbrăcăminte și condițiile de viață ale omului.
„Avem în ia românească roșie un element care o pune iarăși într-o lumină extraordinară, și anume, adaptabilitatea cromatică la vârsta purtătoarelor. Este expresia pulsării maxime a vitalității, a tinereții. Există apoi elementul celălalt, al vârstei tinere, dar al femeilor căsătorite – femeia care rodește, care împlinește neamul, și atunci, cămașa capătă acele tonuri pline de roșu, iar încet-încet, pe măsură ce avansează în vârstă, se petrece un lucru. Roșul se închide la culoare și ajunge ca vișina. În conștiința arhaică a poporului, roșul este expresia vitalității și a vieții. Este acea împlinire a promisiunii de a-ți duce existența până la capăt”, spune etnologul Doina Ișfănoni, pentru Q Magazine.
În funcție de ocazie, costumul popular poate fi mai simplu, de exemplu cel folosit în timpul muncilor agricole, până la cel mai frumos ornat, cel folosit la nuntă. Diferența costumelor se reflectă și în funcție de categoriile de vârstă; astfel, cel al copiilor, deși ca tip de îmbrăcăminte e la fel, are anumite diferențe. „Pentru ieșitul la horă, pentru nuntă, care este momentul crucial al existenței, pentru doliu, pentru marcarea suferinței. Nu neapărat cromatic. Noi avem chiar și forma aceea arhaică a doliului alb, în care broderia se restrânge decorativ, nu mai e la fel de amplă, la fel de somptuoasă, și cămașa devine simplă, doar cu un accent de broderie. Dacă în zona Hunedoarei, mâneca este acoperită de sus până jos, de la umăr până la manșetă, cu broderii pe o suprafață considerabil de lată, la cămașa de doliu apare numai un singur șir de broderie. În rest, pânza albă rămâne simplă, ca semn distinctiv că posesoarea acestei cămăși are de fapt un statut altfel decât toate celelalte femei de vârsta ei din comunitate”, explică Doina Ișfănoni. Simplu sau colorat, costumul s-a adaptat la bucurii sau la tristeţi, a îmbrăcat tinerețea și bătrânețea, nunta şi înmormântarea, mai bine spus, fiecare moment și fiecare eveniment de viață.
Sursa:qmagazine.ro
Știri
La poalele „Mamutului” din Alba Iulia a fost construit primul apeduct din Transilvania
La poalele „Mamutului” din Alba Iulia a fost construit primul apeduct din Transilvania, care avea o lungime de 7 kilometri
Orașul Alba Iulia a fost primul din Transilvania care a beneficiat de un apeduct, folosit pentru aprovizionarea urbei cu apă, timp de patru decenii. Alba Iulia medievală a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în timpul lui Gabriel Bethlen, ales principe al Transilvaniei în 1613.
Mare amator de muzică şi artă aduce la Alba Iulia oameni de cultură renumiţi, mai ales după ce întemeiază Academia de obşte. Cel mai renumit a fost Martin Opitz, considerat părintele literaturii de limbă germană. În timpul său sunt construite cele două bastioane de apărare ale Cetăţii medievale şi se fac lucrări la la Palatul Principilor, situat acum în spatele statuii lui Mihai Viteazul.
Una dintre cele mai mari realizări edilitare la care şi-a adus aportul a fost primul apeduct din Transilvania, care a alimentat Cetatea din Alba Iulia cu apă. „Este primul apeduct din Transilvania de care se ştie. A fost cercetat la începutul secolului XX de cel care a pus bazele primelor colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii. Aici se şi păstrează mai multe tuburi ceramice cu ajutorul cărora s-a făcut alimentarea cu apă pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri, la o diferenţă de nivel de 300 de metri. Adalbert Cserni a coordonat şi lucrările de cercetare arheologică şi a făcut şi fotografiile din timpul săpăturilor, care se păstrează la Muzeul Unirii“, explică Dan Anghel de la Muzeul Naţional al Unirii.
Apeductul avea punctul de plecare la poalele dealului „Mamut“, colina care străjuieşte oraşul Alba Iulia, în zona cunoscută drept „Fântâna Hoţilor“. Sistemul de transport al apei este considerat unul ingenios pentru Transilvania secolului XVII. Tuburile din ceramică erau montate pe un pat de cărămidă şi acoperite cu mortar în care se punea adaos de cărămidă pentru hidraulicizare. Potrivit istoricului, întrucât panta era foarte mare, din loc în loc erau montate sisteme de scădere a presiunii apei, pentru a nu distruge conductele din ceramică.
sursa: historia.ro
Știri
22 februarie: Ziua Mondială a Cercetașilor, mişcarea care educă tinerii să devină cetățeni responsabili
Este Ziua Mondială a Cercetașilor, mişcarea care educă tinerii să devină cetățeni responsabili
Ziua mondială a cercetăşiei este marcată la 22 februarie şi reprezintă ziua de naştere a fondatorului Mişcării „Scout” – cercetaşii, Robert Baden-Powell. În acelaşi timp, reflectă activitatea cercetaşilor specifică culturii şi ţărilor în care aceştia trăiesc.
Robert Baden-Powell a urmat o carieră militară şi a încercat să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor. A fost distins, la Londra, de către regina Victoria, cu Ordinul Bath şi avansat la gradul de general-maior, această avansare marcând finalul carierei sale militare. Ulterior şi-a dedicat viaţa promovării păcii şi toleranţei, potrivit scout.ro.
În 1907 a organizat, pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri în care promova prin educaţie non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal, prin forţele proprii, potrivit www.scout.org. Acesta a reprezentat momentul în care a luat naştere „cercetăşia”, o mişcare care, în scurt timp, a luat o amploare deosebită în toate regiunile lumii.
Mişcarea „Scout” este o mişcare educativă a copiilor şi tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisă tuturor, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex, credinţă sau condiţie socială, în concordanţă cu principiile şi metoda Scout. Scopul mişcării este de a contribui la dezvoltarea tinerilor în vederea împlinirii lor fizice, intelectuale, sociale şi spirituale, pentru a deveni cetăţeni responsabili ai comunităţilor locale, naţionale şi internaţionale.
Cercetăşia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor şi idealurilor formulate în lucrarea „Scouting for Boys”, scrisă de Baden-Powell în 1908. Ideea iniţială nu a fost aceea de a crea o organizaţie pentru tineret, ci de a promova nişte idei pentru educarea caracterului aşa-zis „de cercetaş” pe care apoi, organizaţii deja existente (Boys Brigade), să le preia şi să le adapteze programului propriu.
Încă de la începuturile sale, cercetăşia a fost organizată şi condusă de către tineri. Aceasta reprezintă mai mult decât recreere, este educaţie pentru viaţă, un mod de a trăi şi o mişcare cu impact semnificativ la nivel mondial. Cercetăşia oferă tinerilor şansa de a participa la diverse activităţi, evenimente, programe, şi proiecte care contribuie la dezvoltarea lor, le creează noi oportunităţi, încurajează diversitatea şi egalitatea şi îi ajută să lege noi prietenii.
Sursa:.tvr.ro
Știri
22 februarie: Moșii de iarnă, numiți în popor și „Moșii cei mari” sau „Sâmbăta Morților”. Tradiții și obiceiuri
Pe 22 februarie 2025, creștinii ortodocși se pregătesc pentru parastas
Sunt Moșii de iarnă, numiți în popor și „Moșii cei mari” sau „Sâmbăta Morților”. Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm vechile tradiţii legate de Moșii de iarnă în 2025.
Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (ziua dinainte de Duminica Floriilor) și în care se fac parastase. Ce înseamnă Sâmbăta Morților, Moșii de iarnă? Sărbătoarea Moșii de iarnă este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române și se face cu scopul de a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Este ziua cunoscută și ca Sâmbăta Morților, iar ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului! Ce dăm de pomană la Moșii de iarnă Ce se dă de pomană la biserică La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.
Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm vechile tradiţii legate de Moșii de iarnă. Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr și în care se fac parastase.
Ce dăm de pomană de Moșii de iarnă
La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticla cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.
Nu se lucrează de „Moșii de piftii!”
În această zi se mănâncă și se dau de pomană și piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în lumea satului. De aceea sărbătoarea mai este numită și „Moșii de piftii”. Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca ceea ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiţie, natura se răzbună aducând valuri de frig în toiul verii. Mai mult, femeile care nu respectă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o. Atenție, cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți! Ce înseamna asta concret? Doar că pentru ei se scrie un pomelnic separat.
Alte tradiții de Moșii de iarnă
La cimitir se aprind cel puţin două lumânări. Credincioşii care fac pomeniri trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta liturghie. Abia după această slujbă mare se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor. În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana. Plus o prăjitură cu specific local, numită „pupi” (un chec cu mere). Şi în Banat se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.
Tradiția spune că spre deosebire de alți Moși, cei de iarnă sunt foarte darnici. Pe 2 martie, toți creștinii trebuie să împartă nu doar bucate alese, respectiv plăcinte cu brânză, produse lactate, sarmale, răcituri, piftie, colaci cu miere și nuci dar și vase noi cu mâncare. De asemenea, de Moșii de iarnă se împarte colivă, apă și lumânări. Nu în ultimul rând, toată lumea trebuie să aprindă două lumânări, una pentru cei trecuți în lumea drepților și alta pentru sănătatea familiei. În zone din țară precum Muntenia, s-a păstrat obiceiul să se pună alături de colivă, un bănuț care să fie dăruit unui sărac. Se crede că acesta va aduce mult spor și ajutor celui care îl dăruiește, dar și celui care îl primește. Această sărbătoare mai este denumită popular și „Moșii de Piftii” sau Sâmbăta Piftiilor. Motivul este că aceasta este unica zi în care se mănâncă răcituri sau piftii. De asemenea, le este interzis femeilor ca în Sâmbăta Morților să lucreze. Cele care nu țin cont de tradiție sunt pedepsite „să tremure ca pfitia” și să „li se întoarcă pomana dată!”.
Sursa: RTV.NET și ampress.ro, secretulcunoasterii.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
ALBA și ALBA IULIA: De aici provine denumirea județului și a reședinței de județ
-
Știriacum o săptămână
14 februarie 1968: România revenea la unitatea administrativ-teritorială tradițională, județul
-
Știriacum 7 zile
Cheile Vălișoarei, una dintre bijuteriile naturale ale turismului din Alba
-
Știriacum o săptămână
Ziua de sâmbătă: Care sunt obiceiurile și tradițiile pentru această zi, în credința populară
-
Știriacum 6 zile
Toaca, un cântec al lemnului: Istoria unui instrument vechi
-
Știriacum 6 zile
Regulile de bune maniere pentru femeile de astăzi: De ce trebuie doamna să întindă prima mâna întotdeauna spre domn
-
Știriacum o zi
21 februarie, Ziua Internațională a Limbii Materne: Ce spun marii scriitori despre limba română
-
Știriacum 6 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani