De multe ori ne întrebăm ”De ce FOTBAL?”. Răspunsul îl găsim la fiecare meci la care participăm, la fiecare sămânță spartă în tribună, la fiecare deplasare, victorie sau înfrângere a echipei iubite.

La fel simte și Ovidiu Trifan, un bărbat din Ocna Mureș, plecat la Paris de ceva vreme, căruia i s-a făcut dor de… Soda Ocna Mureș. Am intrat în posesia scrisorii sale cu ajutorul actualului președinte al clubului ocnamureșan, Marius Stîncel. Când am citit-o, am simțit pasiune, am simțit emoția și parcă am fost cuprins de vremuri apuse! Ai același sentiment? Îți aștept părerea într-un comentariu sau pe adresa de email! Până atunci, iată ce simte Ovidiu Trifan la Paris, când se gîndește la Soda Onca Mureș… cea demult apusă.

”Înainte de a fi o fotografie prafuita, un nume, un concept ce ar trebui definit pentru neinițiați, «SODA OCNA MURES» este un parfum, o mireasmă : cel al unui timp ce nu mai exista si care aduce pe neștiute lacrimile în ochii celor ce au fost copii odată, dar care și-au păstrat privilegiul de a rămane astfel, în sufletul lor, chiar și atunci când își contemplează în oglinda firele albe din par.

Ma trec fiorii atunci când ma gândesc la « Soda » mea draga… Va mai amintiti strigatul acela venit din ultima încapere a sufletului de suporter si care spunea : « Hai Soda Draga !!! » ? Cum am putea azi defini senzatia asta ? Ce ar putea reprezenta « Soda » noastra în ochii unui copil din ziua de azi ?

Cred ca cea mai fidela descriere ce ar putea fi realizata azi este aceea ce ar fi facuta prin ochii unui copil « de ieri », unul ce si-a petrecut aceasta stare biologica în anii 70 si 80. Asadar, ce este « Soda Ocna Mures » ? Inainte de toate, ea este caldura palmei lui tata pe care o simteam frematând atunci când ma ducea la meciuri si intram de mâna împreuna pe poarta stadionului iar eu priveam mirat la înaltimea celor doi stâlpi de la poarta stadionului. Dupa aceea, intram repede, repede în stadion si deabia reuseam sa vad prima ocazie a meciului, într-un vacarm de nedescris, încercând sa-mi croiesc un drum pâna la garduletul ce înconjura terenul sau la bancutele pe care puteam sta în picioare ca sa vad jocul mai bine.

Soda reprezinta de asemenea cornetul de seminte cumparate de tata înainte de a urca în tribuna, mititeii cu mustar mâncati la pauza meciului sau mersul la vestiarul jucatorilor dupa meci pentru a saluta un prieten. Imi amintesc cum, la meciuri, veneau toti oamenii din oras, toate clasele sociale, iar acela era prilejul de a depana o poveste, de a saluta o cunostinta pe care nu am mai vazut-o de mai mult timp, de a râde de viata pur si simplu.

Asta era « Soda » de altadata : un microcosmos în care oamenii se simteau bine împreuna dar într-o alta lume, una care nu mai exista astazi. Iar lucrurile pe care le povestesc eu aici sunt ramasitele unei alte lumi, si mai vechi, cea de dinainte de razboi, dar pe care am avut privilegiul sa le traiesc pentru ca ele au fost pastrate cu grija de întelepciunea specific ardeleneasca în ciuda faptului ca relatiile sociale de dinainte de cel de-al doilea razboi mondial au fost pervertite de ajungerea comunistilor la putere în 1945.

Pentru ca legenda « Sodei », povestea ochilor ei albastrii, dateaza din epoca interbelica, de la perioada baronului Solvay si de la capitalismul industrial cu fata umana ce avea curs atunci în România si în mare parte din Europa. Asta este povestea întregului fotbal românesc de pâna la 1950 : echipe create de catre si pe lânga mari campioni ai economiei reale a tarii. Un capitalism fizic, vizibil, cu preocupari sociale pentru cei multi aflati la baza piramidei economice.

• Istoricul echipei

Soda Ocna Mures este numele sub care, dupa 1945, s-a perpetuat la noi în oras o fantasma interbelica devenita vis aievea înainte de a fi pusa « pe hârtie » si a deveni realitate. Echipa asta de fotbal s-a numit « Solvay » Ocna Mures la crearea sa în 1933. Ea a reprezentat, înca de la început, semnul de respect al capitalismului renan fata de muncitorul de la baza, exploatat în folosul patronului în viata de zi cu zi. Era vorba în acele vremuri despre un capitalism industrial, fizic, în care muncitorul, inginerul, contabilul stiau bine cine este patronul lor si îl puteau identifica din punct de vedere fizic.

Ei stiau cine trebuia tras la raspundere atunci când lucrurile derapau. In acelasi timp, patronul, baronul Solvay – caci despre el este vorba – avea un respect fara de margini pentru oamenii ce munceau pentru el si care îi creau statutul sau social. Iar semnul acestui respect este acela ca el, patronul, s-a preocupat întotdeauna de trebuintele sociale ale angajatilor sai. Aceasta este logica ce a stat la baza finantarii, în Ocna Mures si din banii uzinei si ai patronului, unor locuri precum Stadionul Solvay (cu prima nocturna din tara, înca din 1936 !), Baile Sarate, Popicaria de la stadion, Clubul Soda, Colonia « Domnilor », Colonia muncitoreasca din fata portii n° 1 a uzinei, podul vechi de peste Mures, etc.

Aceasta enumerare simpla este întru totul suficienta pentru a face o comparatie bazica cu perioada comunista si cea post-decembrista pentru a vedea proportiile dezastrului uman si intelectual în care orasul traieste de peste 60 de ani. Care este legatura statului român-proprietar, a fratilor Cristescu, a indienilor sau a astora ce au profitat de lichidarea uzinei, pe de o parte, cu filozofia industriala ce a stat la baza creari uzinei Solvay la Ocna Mures împreuna cu întregul microcosmos social ce a fost conceput pentru a functiona în jurul acestei realitati economice tangibile, pe de alta parte ?

Iar stadionul Solvay si echipa sa de football au facut parte, la epoca respectiva, din aceasta normalitate simpla ce azi ni se pare un vis dintr-o alta lume. Pe drumul comunismului, urmat de capitalismul financiar salbatic, oamenii din regiune si-au uitat valorile si nu este deloc de mirare ca orasul nostru drag traieste azi momentele cele mai dificile din istoria sa. Revenim la o realitate economica pre 1896 – anul inaugurarii uzinei – si numai oameni de mare calitate vor putea da orasului nostru o alta « istorie », una ce s-ar putea apropia de cea traita vreme de peste 100 de ani si care a avut la baza viziunea unui baron belgian îndragostit de aceste meleaguri.

• Fotbaliști de națională au călcat gazonul Solvay

Incepând de aici, ma napadesc amintirile si lacrimile. Doamne, ce fotbalisti au crescut si au plecat în lumea mare de la Ocna Mures ! Au fost toti copii ai orasului sau straini, îndragostiti pâna la lacrimi de el odata ce i-au respirat aerul. Pe toti, i-am putea împarti în doua grupuri. Un prim grup, este acela al jucatorilor nascuti înainte de razboi si care s-au consacrat în anii razboiului sau imediat dupa el.

Aici intra monumente ale fotbalului românesc ce au plecat de la Ocna Mures. Este vorba despre Bazil Marian, Iosif Lengheriu, Ion Voinescu, Cornel Cacoveanu. Exista fotografii din aceasta epoca a începuturilor care intriga astazi un privitor neinitiat în arta frumosului. Pe de o parte, sunt poze cu echipa de football facute la stadion si având pe fundal castelul Teleky de la Uioara de Sus în versiunea sa de strai de sarbatoare.

Este foarte emotionant acest lucru atunci când stim ce a devenit azi acel castel… Pe de alta parte, consonanta numelor de pe acele fotografii este de natura sa lase azi multa nume visatoare cu privire la calitatea oamenilor ce frecventau orasul nostru altadata. Erau nume românesti de vita veche dar si multe nume unguresti, germane, evreiesti… Unde sunt profilele de acest tip în zilele noastre ?

Un al doilea grup, este acela al jucatorilor consacrati în perioada comunista si post-decembrista. Aici intra oameni precum Alexandru (Rudy) Moldovan, Sorin Corpodean, Ovidiu Maier, Mircea Stanciu, Tiberiu Balan. Dar, pe lânga toti acestia, au fost si fotbalistii-oameni obisnuiti, ce erau colegi si prieteni cu parintii nostri în fabrica. Erau Iliuta Stanciu, Gicu Domsa, Bugnaru, Botiu, Bichis, Gherman, Lucacel, Poputa, Paul… pe care-i vedeam duminica la stadion iar apoi, în timpul saptamânii, erau oameni simpli ca toti oamenii.

In perioada comunista si imediat dupa 1989, oamenii din Ocna Mures au avut inteligenta de a pastra si proteja « jucaria burghezo-mosiereasca » a baronului Solvay, sub alt nume, dar întelegând rolul ei primordial din comunitate : acela de a crea solidaritate sociala între oameni de clase si conditii sociale diferite. Acesta a fost rolul social al Sodei noastre dragi înca de la început dar si peste timp.

Ea nu era doar o anexa a uzinei ci si unul dintre plamânii sai verzi. Azi, când uzina pe lânga care functiona echipa de football altadata a devenit o imensa cicatrice pe obrazul orasului si în sufletele celor ce-i dadeau viata în fiecare zi, rolul echipei de football trebuie sa ramâna acelasi în sânul comunitatii. Nimic nu s-a schimbat, pe fondul problemei, fata de acum 100 de ani. Si acum (ca si atunci !) sunt copii ce au nevoie de repere morale si sociale, ce provin din familii sarace, ce nu au mijloace financiare suficiente pentru a se bucura de o viata decenta si pentru care sportul este un ascensor social, ce au nevoie de un cadru social solid la o vârsta la care au mult timp liber si 1000 de tentatii pentru a o lua pe cai gresite.

Intr-o lume în care reperele scolare, morale si familiale sunt pe drumul pierzaniei, în care becalismele si pitipoancele au devenit « exemple » de urmat, sportul poate constitui un mijloc ideal de a educa si de a transmite tinerilor valori pozitive esentiale pentru o viata sanatoasa si echilibrata. Este mai bine pentru o comunitate sanatoasa sa trateze aceste probleme sociale prin sport decât prin biserica, de exemplu.Din punctul acesta de vedere, orasul nostru trebuie sa perpetueze mostenirea lasata de « Solvay/Soda » Ocna Mures.

• Soda actuală – CS Ocna Mureș, un proiect care se bazează pe foarte mulți tineri

Lucrurile par sa se miste în sensul bun al cuvântului, din acest punct de vedere, dupa multi ani de neputinta si incompetenta organizate. A fost reglata situatia juridica a stadionului Soda si miscarea sportiva din oras pare sa se coaguleze într-o idee coerenta în mâinile unor pasionati pe care soarta sa chiar îi intereseaza. Este bine pentru igiena intelectuala sa constati ca asemenea oameni mai exista înca în oras pentru ca ei sunt viitorul comunitatii si, în acelasi timp, salvarea ei.

Clubul de football Soda Ocna Mures vine din negura vremilor si a fost tributar întotdeauna realitatilor economice ce l-au înconjurat. In epoca sa de pionierat, ca si întreg fotbalul românesc de la începutul secolului 20, el a trait pe lânga un actor economic privat major. Asa s-au nascut si au trait Ripensia si Chinezul Timisoara, UTA Arad, Locomotiva, Ciocanul, Carmen toate din Bucuresti, CAO Oradea, CFR Cluj, etc. In acea perioada, chiar în divizia B fiind, Ocna Mures si baza sa sportiva ultramoderna pentru acele vremuri constituiau o normalitate foarte atragatoare chiar si pentru cantonamentele echipei nationale de football a României.

Era perioada în care deplasarile în autobuz ale echipei de football constituiau adevarate expeditii iar cheltuielile de deplasare se rezolvau cu câte unul sau doua butoaie de soda ce « calatoreau » împreuna cu jucatorii. Dupa venirea comunistilor la putere, multe din aceste traditii au murit iar echipa de seniori a fost cantonata la un rol sportiv secundar exceptând unele scurte perioade în divizia C sau unele rezultate meritorii în Cupa României.

Clubul a ramas însa o echipa formatoare de juniori de mare traditie si un magnet de coeziune sociala pentru viata sportiva din Ocna Mures. Echipa nu mai putea rivaliza cu noile structuri create sau pilotate de catre orgoliile nomenclaturistilor comunisti ai vremii dar a ramas un pol de atractivitate sociala. In jurul ei veneau si inginerul si muncitorul, si profesorul si elevul, si omul înstarit si omul simplu, se organizau turnee de juniori, turnee de football amicale între sectiile combinatului (în luna august), pe scurt, era viata.

Toate acestea însa s-au naruit odata cu falimentul combinatului. Semnele prevestitoare ale catastrofei sociale de urma sa vina au aparut înca de la mijlocul anilor 90 dar, din pacate pentru masa de oameni simpli, cei ce gestionau atunci combinatul precum si superiorii lor pe linie ierarhica din ministerele de resort implicate nu numai ca nu aveau nici o viziune pe termen mediu macar dar erau si de o incultura economica sinucigasa.

Lucrurile nu aveau cum sa se întâmple altfel decât s-au întâmplat atâta vreme cât « elitele economice » ale orasului nostru din acele vremuri erau formate la seral, în ultimii ani ai comunismului, sau la Stefan Gheorghiu si actionau dupa un mod de gândire autarhic dobândit atunci incapabile fiind în a evalua impactul capitalismului occidental asupra perenitatii combinatului. Dar, acesta este un alt subiect si nu mai serveste acum la nimic sa facem apelul tuturor incompetentilor falosi sau a simplilor de spirit ce au condus soarta combinatului în acele vremuri.

Cert este ca autoritatile locale s-au trezit cu ruine în brate, ruine care, înainte de a fi niste gramezi de fiare sau caramizi, erau o parte din istoria orasului nostru. Nici un om demn de numele acesta nu-si poate arunca existenta personala, familiala, comuna la lada de gunoi a istoriei ! Iar aici intervine rolul statului, prin autoritatile sale locale, în a asigura liantul social, politicile publice de solidaritate.

Echipa aceasta de fotbal, mostenita de la baronul Solvay, împreuna cu echipele de volei ale orasului, si ele cu veche traditie în spate, trebuie sa adune energiile locale pozitive în jurul lor si sa constituie fundamentul unui club sportiv unic la Ocna Mures. Orasul este unul calamitat economic si nu-si mai poate permite risipirea de resurse în proiecte independente sau dizidente. Iar, pentru început, nu trebuie uitat ca la ora actuala sunt în oras si în fruntea orasului oameni dornici sa faca asta si care chiar se pricep.

Trebuie doar ca ei sa plece de la ceva, de la o manifestatie simbolica puternica si capabila de a coagula energiile necesare, un moment de întâlnire între amintiri, prezent si viitor. Momentul acesta ar putea fi organizarea unui meci de fotbal între generatiile de ieri si de azi ale clubului nostru drag, într-un stadion pus la punct cât de cât, si în cadrul unui weekend sau al unei saptamâni dedicate, consacrate unor dezbateri în jurul acestui subiect. Solutiile perene vin întotdeauna de la energiile pozitive puse în comun, de la oameni ce se angajeaza în slujba comunitatii si nu stau cu mâinile în sân, de la maritisul dintre pasiune si nebunie. Aceasta este cheia evolutiei unei comunitati iar atunci când proiectul este bine pus la punct vin si banii necesari pentru asta mult mai usor. In conditiile în care falimentul bântuie în sportul românesc si în economia româneasca de azi în general, avem « sansa » unui nou moment zero: aceea de a crea ceva sanatos de la început, asa cum îsi creau englezii primele echipe de fotbal prin anii 1850-1870.

Avem sansa de a ne putea spune din nou : lumea începe azi. Depinde doar de noi ce vrem sa cladim pentru noi si copiii nostri si pe ce baze.Un asemenea meci s-ar putea organiza în prima parte a lunii august din acest an. Iar acest articol poate si trebuie sa fie vazut ca un apel adresat tuturor celor ce doresc sa participe la un asemenea eveniment sa se faca cunoscuti si sa se deplaseze la Ocna Mures la acea data, pur si simplu. Iar, cum un asemenea eveniment are nevoie si de relee mediatice, retelele de socializare si internetul vor juca, fara nici o îndoiala, un rol important.

Dar, pentru ca el si tot neamul lui sunt originari din Ocna Mures si nu din Cluj asa cum mai lasa câteodata ca sa-i scape « din greseala », un mare jurnalist vedeta al Realitatii TV ar putea si el sa transpire un pic pentru reusita unui astfel de eveniment. Nu mult tare, sa nu se juleasca, dar un piculet mai mult… Pentru ca adevarata fantasma a unui astfel de eveniment, detaliul ce i-ar da o rezonanta nationala, ar fi acela de a reusi aducerea la Ocna Mures a lui Ion Voinescu, la echipa unde a evoluat în 1946/1947 si de unde a plecat la Steaua pentru a avea cariera de succes pe care i-o cunoastem. A-i avea la Ocna Mures, în acelasi timp, pe Voinescu, pe Cacoveanu, pe Rudy Moldovan… « Ça aurait de la gueule » !!!

Iar, pentru un astfel de demers, fiul ultimului director la Solvay Ocna Mures de dinainte de faliment ar putea juca un rol capital. Pur si simplu, este important pentru comunitatea în mijlocul careia s-a nascut sa spuna ceva, sa deschida gura pe postul lui de televiziune cu privire la acest subiect. Numai sa vrea… Oricum ar fi, într-o buna zi va trebui ca orasul acesta sa-si stearga lacrimile de pe obraji, sa-si redobândeasca încrederea în viata si sa priveasca spre viitor lepadându-se de încrâncenarea ce i-a fost provocata de haosul post-decembrist al tranzitiei.

Viata poate fi la fel de frumoasa si de simpla la Ocna Mures ca si în ultimul canton din Elvetia. Numai ca, înainte de a fi frumoasa sub ochii nostrii, ea trebuie sa fie frumoasa în noi, acolo unde se gasesc toate comorile lasate de parintii si de familiile noastre. Pentru asta ni le-au lasat ; pentru ca, într-o buna zi, sa le luam de acolo de unde stim ca ele se afla si sa le folosim pentru a ne face viata mai frumoasa. Finalmente, suntem toti originari, noi ocnenii, din tara celor ce ne-au iubit…Hai Soda Draga!!!

Ovidiu-Ligiu TRIFAN
Paris, 02 iunie 2015″

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE