Știri
Festivalului Cetăţilor Dacice, cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România, în perioada 23 – 24 iunie, la Cetatea de Baltă
Cetatea de Baltă va găzdui în perioada 23 – 24 iunie 2018 a XII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice, cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România. Timp de două zile aproximativ 100 de războinici daci şi romani vor reînvia atmosfera de acum 2000 de ani, invitând publicul într-o călătorie în timp, chiar în perioada în care a început procesul de formare a poporului român. Festivalul mai cuprinde în afara luptelor între daci şi romani, ateliere antice şi concertele în aer liber de folclor.
Festivalul Cetăţilor Dacice – cel mai vechi festival de reconstituire antică din România – este şi în acest an o invitaţie inspirată pentru cei care iubesc istoria transformată în spectacol oferind un program divers care cuprinde atât evenimente culturale cât şi spectacole de reenactment, lupte între daci şi romani, ateliere antice, concerte în aer liber dar şi întreceri între voinicii şi „puii de daci” din cetăţile dacice din Alba. Festivalul este găzduit în acest an, în perioada 23 – 24 iunie 2018, de Cetatea de Baltă, Județul Alba.
Sâmbătă manifestările debutează cu întrecerile generaţiei „pui de dac”- un concurs de cultură generală despre istoria daco-romană la care participă elevi de la şcolile din localităţile: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori.
În jurul amiezii vor fi deschise taberele şi atelierele meşteşugăreşti antice: prelucrare os, prelucrare lemn, monetărie, întreţinere echipamente, jocuri romane, plante dacice, metalurgie, scriptoria, fierărie, metaloplastie, bucătărie, antrenamente soldaţi şi antrenamente gladiatori.
La activităţile din tabăra dacică dar şi la spectacolele de reenactement istoric participă: Garda Apulum – Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca, Geto-Dacii din Moldova – Iași, Geto-Dacii Sudcarpatici – Pitești și Vivat Tomis – Constanța. Pe parcursul zilei vor avea loc demonstraţii de tehnică militară daco-romană, dansuri antice, lupte de gladiatori. În cursul serii este programată marea bătălie dintre daci şi romani. Petrecerea dacică va continua până spre miezul nopţii cu Rugul lui Zamolxe, un ritual de incinerare specific dacilor.
Duminică – Festivalul Cetăţilor Dacice cuprinde noi activităţi în tabăra antică, demonstraţii de luptă şi militare, însă cel mai important moment este Decathlonul Dacic – un concurs între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Alba: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori.
Probele de concurs sunt extrem de inedite respectiv: „Arcul viteazului” – tir cu arcul, „Rapid și puternic” – transport 25 kilograme de nisip, „Sulițașul Cetății” – aruncarea suliței la distanță, „Cel mai iute de picior” – ștafetă, alergare cu mielul, „Brațul de fier” – skandenberg, „Să ne unim forțele” – tras cu frânghia, „Luptător dac” – luptă pe butuci, „Voinicul din Cetate” – aruncarea bolovanului, „Îndemânare și curaj” – cățăratul pe catarg, „Cărăușii Cetății” – transport apă în ciubere. Festivalul Cetăţilor
Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba, fiind cel mai important festival dacic din România. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba.
Festivalul este şi o întrecere inedită între flăcăii a cinci localităţi din Alba pe raza cărora s-au aflat importante cetăţi dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria comunei Cetatea de Baltă, însă în fiecare an sunt implicate în festival toate primăriile din localităţile pe raza cărora se află vestigii ale unor cetăţi dacice respectiv Cetatea de Baltă, Cricău, Ighiu, Săsciori şi Cugir.
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știriacum 20 de ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 15 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 12 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului