Sport
Familia Pașca-Igna, din Albac, câștigătoare a turneului „Fotbal în familie” de la Alba Iulia
Familia Pașca-Igna, din Albac, câștigătoare a turneului „Fotbal în familie” de la Alba Iulia
Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat a treia ediție a turneului „Fotbal în familie”.
Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia a organizat în Piața Cetății din Alba Iulia inedita competiție fotbalistică 3 la 3 (tata, mama și copilul), care a strâns numeroși spectatori.
„Ne-am bucurat de un eveniment care devine o tradiție în luna mai. Și acest turneu s-a dovedit un succes și mulțumim celor care ne-au sprijinit în organizare”, a precizat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.
Au concurat 16 familii, toți participanții au primit medalii și diplomă de participare, iar echipele ajunse în „careul de ași”, au fost recompensate cu mingi și trofee.
În finala mare familia Pașca Igna (Dorel, Laura și Laurențiu) a învins cu scorul de 2-0 familia Iagăr (Cristian, Ramona și Daniel), cu același scor impunându-se și familia Neag (Alin, Maria și Radu) în finala mică, contra familiei Cristea (Dan, Ana Maria și Andrei).
Au fost prezente autorități locale, iar din lumea fotbalului județean au intrat în cursă Victor Pop (Performanța Ighiu), Mihai Țîra (AJF Alba), Traian Avram (din Cugir, câștigătorul ediției inaugurale, în 2022), Radu Nicula, Ciprian Brânză (Viitorul Sântimbru) sau Dorel Pașca Igna (Speranța Albac).
Cele 16 familii participante au fost Iagăr, Zeng, Cristea, Nicula, Pușcă, Popa, Tomuș, Neag 1, Neag 2, Bărășteanu, Brânză, Pop, Iorgulescu, Pașca-Igna, Avram, Țîra.
Arbitrii jocurilor au fost Elisabeta Sunzuiană, Raluca Modol și Adriana Avram.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Crosul Unirii, ediția cu numărul 55, în 23 noiembrie, la Alba Iulia
Crosul Unirii, la Alba Iulia: Care este programul evenimentului
Ediţia a 55-a a tradiţionalei competiţii sportive “Crosul Unirii”, se va desfăşura sâmbătă, în Şanţurile Cetăţii din Alba Iulia (în zona restaurantului Gothic)
Primăria Alba Iulia, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, invită pasionații de sport, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, să participe la tradiționalul Cros al Unirii.
La eveniment sunt așteptați să participe copii, tineri și adulți, apți pentru efort fizic. Organizatorii au pregătit diplome, medalii și tricouri pentru toți participanții.
Program:
10:00 – 10:45 Distribuirea tricourilor
11:00 Start 1 km (copii până la 11 ani)
11:15 Start 2,7 km (categorii de vârstă 12 – 90+ ani)
12:30 Festivitate de premiere
Sport
Volei Alba Blaj, singura echipă neînvinsă în Divizia A1: Victorie și cu Dinamo
Volei Alba Blaj, singura echipă neînvinsă în Divizia A1: Victorie și cu Dinamo
Volei Alba Blaj a rămas singura echipă neînvinsă în Divizia A1 la volei feminin.
Liderul campionatul a câștigat meciul din deplasare cu a doua clasată, Dinamo, care era și ea fără eșec înaintea acestei confruntări. Scorul final al confruntării din Capitală a fost 3-2 pentru vicecampioana României.
În Top 5 sunt pe mai departe Volei Alba Blaj, Dinamo București, CSO Voluntari, CSM Lugoj și Corona Brașov.
Pentru Volei Alba Blaj urmează un alt duel de foc, pe teren propriu, cu CSM Lugoj, sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 18.00.
foto: facebook Volei Alba Blaj
Sport
CSM Unirea Alba Iulia, victorii pe linie la polo masculin Under 16
CSM Unirea Alba Iulia, victorii pe linie la polo masculin Under 16
Perioadă excelentă pentru echipele de polo ale CSM Unirea Alba Iulia.
Astfel, la masculin Under 16, recent, echipa din Cetatea Marii Uniri a câștigat toate cele 5 jocuri susținute în Bazinul „Floreasca” din Capitală.
Rezultatele înregistrate au fost următoarele: 19-2 cu ACS Real Team, 13-7 cu CSȘ Nr. 1, 8-5 cu Viitorul Cluj, 11-7 cu CSȘ Triumf și 17-5 cu ACS Wings.
Antrenorul Ovdiu Pocol s-a bazat pe lotul format din Alex Sularia, Iulian Răureanu, Pavel Usaciov, Andrei Jurcă, Adrian Iovan, Sebastian Cotișel, Petru Usaciov, Chiril Talmazan, Tudor Gherman, Ianis Andrei, Cătălin Sibișan, Alex Franc, Eric Baicon, Andrei Jicmon, Ianis Naciu.
sursa: Ziarul Unirea
-
Știriacum 20 de ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 15 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 12 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului