Rămâi conectat

Eveniment

Expoziție de icoane pe glajă realizate de Florin Poenariu, la Museikon Alba Iulia

Publicat

în

La Museikon Alba Iulia, expoziție de icoane pe glajă realizate de Florin Poenariu

Museikon Alba Iulia vă invită, miercuri 15 iunie, la ora 17.00, la vernisajul expoziției ”Tezaur Uman Viu. Florin Poenariu, un iconar al Lazului”.

Pictorul Florin Poenariu face parte din neamul Poienarilor, fiind locuitor al satului Laz, faimos centru artistic de iconari, întemeiat în secolul al XVIII-lea de unul din strămoșii săi, Savu Poienaru. Familia Poienarilor are o tradiție multiseculară, cu o neîntreruptă activitate până în contemporaneitate.

Florin Poenariu este un artist consacrat, cunoscut și recunoscut, apreciat și admirat atât în țară, cât și în străinătate, iar anul 2022 a fost considerat un bun moment pentru elogierea sa, la el acasă.

Pictura sa este fidelă tradiției iconarilor din Laz, dar Florin Poenariu este un virtuoz, ce îmbogățește repertoriul iconografic și decorativ, utilizând pentru suportul picturii sticla de manufactură, care dă lumini nebănuite, ca în vechile icoane pictate pe sticlă de glăjărie.

Compozițiile sunt încadrate de rame sculptate de iconar cu motive decorative atât de caracteristice sculpturii populare în lemn.

Expoziția de la Museikon va fi deschisă publicului în perioada 15 iunie-31 iulie 2022.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Regimurile politice totalitare din România, de la Carol al II-lea până la Nicolae Ceaușescu, într-o expoziție la Alba Iulia

Publicat

în

Regimurile politice totalitare din România, de la Carol al II-lea până la Nicolae Ceaușescu, într-o expoziție la Alba Iulia

La Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisată azi, la ora 13.00, expoziția Regimurile politice totalitare din România, de la Carol al II-lea până la Nicolae Ceaușescu (1938-1989).

Evenimentul își propune să readucă în atenția publicului larg una dintre cele mai întunecate perioade din istoria contemporană a României. O perioadă scurtă, din punct de vedere cronologic, întinsă pe parcursul a numai 51 de ani, dar din păcate extrem de neguroasă. Tocmai din acest motiv, expoziția dorește să contribuie la o mai bună cunoaștere a sa, care însă trebuie prezentată cu prudență.Expoziția este împărțită în patru secțiuni speciale, fiecare dintre ele încercând să acopere câte una din cele patru dictaturi, într-o cronologie care pornește de la Carol al II-lea, continuă cu Antonescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru a se sfârși cu Nicolae Ceaușescu.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul Casei de licitații Historic și al colecțiilor private Nicolae Mihăilescu și Robert C. Obreja.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Spectacol cu Skepsis pe scena Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Spectacol cu Skepsis pe scena Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia

Marți, 26 noiembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, sunteți invitați la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS.

Domnul de Pourceugnac este un gentilom prosper din Limoges, care soseşte în Paris pentru a se căsători cu Iulia, fiica lui Oronte, un gentilom parizian. Totul este aranjat, nunta nu e decât o formalitate, însă provincialul nostru este pe cale să descopere că în capitală multe lucruri nu sunt ceea ce par a fi și că în marele oraș îți poți face repede prieteni binevoitori care pot să te ajute dar și să îți facă viața un coșmar. Cea mai frumoasă zi din viața Domnului de Pourceaugnac aduce ca prin minune o serie întreagă de necazuri și probleme pe capul acestuia. Cum va reuși să scape… vom afla împreună, cu zâmbetul pe buze, cu mult haz de necaz.

„Moliere este unul dintre autorii noștri preferați. Umorul isteț, buna dispoziție, ironia, spiritul critic și atmosfera de convivialitate caracteristice operelor sale sunt principii specifice ale amprentei cu care compania de teatru Skepsis își marchează stilul și abordarea. Și pentru că în grupul skepsis se formează artistic an de an tineri elevi și studenți, dorim să încheiem anul 2024 cu un spectacol în care o parte dintre aceștia vor urca pe scenă alături de actorii cu experiență pe care îi avem, cu încrederea că vom trăi împreună o seară memorabilă!”, a declarat Viorel Cioflică, coordonator Skepsis.

Biletele (20 lei pentru adulți; 10 lei pentru elevi, studenți pensionari) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților, zilnic, între orele 09.00-15.00 și în ziua spectacolului până la ora 18.30. Fondurile obținute astfel sunt direcționate exclusiv spre susținerea proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2024”.

Spectacolul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2023 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iullia; Bibliotca Județeană ”Lucian Blaga” Alba

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Eveniment dedicat prevenirii consumului de droguri, la UAB

Publicat

în

Eveniment dedicat prevenirii consumului de droguri, la UAB

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit un eveniment deosebit, dedicat prevenirii consumului de droguri, în cadrul proiectului „Viitorul tău, Alegerea ta! Împreună pentru Prevenirea și Combaterea Consumului de Droguri”, realizat în parteneriat cu Penitenciarul Aiud, Instituția Prefectului Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba și Centrul Regional Antidrog Alba Iulia.

Peste 150 de studenți și cadre didactice s-au alăturat unei experiențe interactive, construite în jurul unui dialog autentic cu trei persoane private de libertate din Penitenciarul Aiud, foste consumatoare de alcool și substanțe interzise. Dialogul a fost facilitat și realizat sub îndrumarea reprezentanților Penitenciarului Aiud, comisarul șef de poliție penitenciară Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială și a psihologului Florin Badale.

Întâlnirea a fost împărțită în două sesiuni distincte, aducând în prim-plan povești de viață marcante și lecții impresionante.

Pe parcursul celor două sesiuni distincte, participanții au ascultat mărturii despre impactul devastator al consumului de droguri și au avut posibilitatea să adreseze întrebări despre deciziile și circumstanțele care au condus la comportamente infracționale.

„Fiecare poveste de viață a devenit o lecție valoroasă pentru tinerii din comunitatea academică. Acest eveniment reflectă angajamentul universității noastre de a promova un mediu educațional sănătos și de a contribui activ la prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor”, se arată într-un comunicat de presă al UAB.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba