Educație și Cultură
Este oficial! Lucrările elevilor din Alba, la examenul de Bacalaureat vor fi corectate în alt județ
Procedura de corectare a lucrărilor la examenul de bacalaureat a fost modificată printr-un ordin al ministrului Educației, care a intrat în vigoare de miercuri.
Astfel și lucrările celor peste 3.000 de elevi din județul Alba, care vor susține începând de săptămâna viitoare probele scrise la BAC 2015, vor fi corectate de profesori din alt județ. Potrivit noii metodologii Comisia Națională de Bacalaureat va desemna noile centre de corectare a lucrărilor pentru fiecare județ în parte.
Din cauza acestor schimbări survenite în ultimul moment primele rezultate ale probelor scrise la bacalaureat vor fi publicate cu o zi mai târziu, în data de 7 iulie, până la ora 16.00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi până la ora 20.00. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat vor fi afișate în data de 10 iulie.
Educație și Cultură
Marți, 26 noiembrie, o nouă întâlnire a Laboratorului de C’ArteTeatru al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Marți, 26 noiembrie, o nouă întâlnire a Laboratorului de C’ArteTeatru al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Marți, 26 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila Cioflică.
Astfel, de la ora 15.00, la sediul instituției sunt așteptați tinerii interesați să facă parte din trupa iubitorilor de carte și teatru a bibliotecii județene.
Tema întâlnirii de marți este „Importanța expresivității corporale”, iar vreme de două ore, participanții vor face o serie de exerciții, de la cele pentru încălzirea vocii, dicție și mișcare, până la cele de improvizație, utile la construirea personajelor și a expresivității lor corporale (mimică, gestică, mișcare scenică) pornind de la texte semnate de dramaturgul Matei Vișniec.â
Proiectul Laboratorul de C’ArteTeatru este un proiect multiart al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, de promovare a fondului de carte, de încurajare a lecturii, și de promovare a scriitorilor, utilizând forme de expresie teatrală, în colaborare cu unul sau mai mulți parteneri și colaboratori, prin realizarea de produse culturale pentru publicul general, în sensul promovării culturii.
Educație și Cultură
Concurs de eseuri organizat de Tribunalul Alba: Care au fost laureații
Concurs de eseuri organizat de Tribunalul Alba
Tribunalul Alba a organizat în perioada 23 octombrie-15 noiembrie concursul de eseuri cu tema „Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului”, adresat elevilor de liceu din județul Alba, în contextul sărbătorii Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, celebrată anual la 20 noiembrie.
Prin intermediul acestui concurs s-a urmărit apropierea tinerilor de instanțele de judecată ca instituții publice care au ca principal obiect de activitate înfăptuirea justiției şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. S-a dorit, totodată, ca evenimentul să contribuie la creșterea gradului de informare cu privire la drepturile copilului în rândul elevilor. Pornind de la ideea că bullying-ul este prezent în viața copiilor și îi afectează, poate mai mult decât ne dăm seama, organizatorii au dorit să afle care le sunt gândurile și sentimentele, în mod special legat de încălcarea drepturilor lor, fie că este vorba despre dreptul la viață sau la educație, la o dezvoltare armonioasă sau dreptul la protecție împotriva violenței.
Comisia de concurs, formată din doi judecători, un grefier și doi reprezentanți mass-media din cadrul Ziarului Unirea şi Agerpres, a analizat cele 25 de eseuri (în prealabil anonimizate), toate fiind apreciate de către membrii comisiei, însă lucrările celor 3 câștigători s-au remarcat în mod particular nu doar prin structură dar şi prin capacitatea autorilor de a transmite emoţie, de a prezenta situaţii factuale în care bullying-ul poate fi prezent în vieţile elevilor, precum şi consecinţele acestei conduite.
Au fost premiate următoarele lucrări:
*Premiul I – Petru-Alexandru Meteșan, clasa a X-a Liceul Tehnologic ,,Dorin Pavel” Alba Iulia
*Premiul II – Ayana Maria Rancea, clasa a XI-a Liceul Teoretic Teiuș
*Premiul III – Alexandra Valentina Tacu, clasa a XI-a C, Liceul Tehnologic Sebeș
La festivitatea de premiere de la sediul Tribunalului Alba au participat elevii însoțiți de părinți și o parte din cadrele didactice care i-au îndrumat.
Câștigătorilor li s-au acordat diplome, vouchere pentru achiziționarea de rechizite precum şi alte premii simbolice.
Educație și Cultură
Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere, în 23 noiembrie, pe pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere
Ioan Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din județul Maramureș. La doar 14 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism sub numele de Emilian și hirotonit ierodiacon și ieromonah.
A urmat cursurile Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica, Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București. În 1952 a absolvit Institutul Teologic Universitar din București. După absolvirea facultății, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București (1953-1957), apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor (1957-1963), iar în 1963-1973 este preot-paroh la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). La 11 iunie 1973 a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei de Sibiu și Alba Iulia, cu titlul „Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. În această perioadă s-a preocupat în mod deosebit de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.
Episcopul Emilian Birdaș a fost instalat în scaunul episcopal la 25 ianuarie 1976, în Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). Slujba de instalare a fost susținută de un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei. La încheierea Sfintei Liturghii a vorbit mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului care i-a înmânat noului episcop cârja episcopală. În noua sa calitate, episcopul Emilian Birdaș s-a ocupat de organizarea noii eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și de pictarea lor. S-a opus cu vehemență distrugerii bisericilor și mănăstirilor din eparhia sa, pilduitoare în acest sens fiind implicarea sa în
obținerea documentelor necesare restaurării vechii bisericuțe a Mănăstirii Râmeț, alături de care s-a construit o biserică nouă, supranumită Catedrala Munților Apuseni, a cărei zidire a durat până în anul 1986. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și la repararea altor sute de lăcașuri de cult. Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
La 18 ianuarie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost acuzat de colaborare cu regimul comunist și a fost obligat să demisioneze din scaunul de episcop de Alba Iulia într-un mod controversat, prin încălcarea canoanelor bisericești, nedreptate care i-a cauzat grave probleme de sănătate printre care un atac cerebral. În data de 4 aprilie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului și Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”. La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînființatei Episcopii a Caransebeșului. La Caransebeș a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea „Foii Diecezane” și a Calendarului Românului. A trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.
În amintirea sa, la data de 23 noiembrie 2024, începând cu ora 13:00, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza un moment aniversar pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde, în anul 2016 a fost ridicat bustul primului episcop de Alba Iulia, Emilian Birdaș.
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum o zi
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie