Pentru clasa a XII-a au loc doua lectii saptamanale de Romana si Matematica si cate o lectie pe saptamana de Biologie, Chimie, Fizica, Istorie si Geografie.
Cursurile pot fi urmarite atat la TVR 2, cat si online, pe canalul de Youtube al TVR.
Emisiunile au loc de luni pana vineri. Telescoala este o emisiune produsa de Televiziunea Romana in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, care furnizeaza tematica, ordinea lectiilor si profesorii care vor sustine cursurile. Predarea se va face dupa manualele aprobate de MEC.
Si elevii claselor primare vor putea urmari lectii live, cu recapitulari, exercitii practice si informatii din materia la zi, pe o platforma de cursuri online gratuite pentru elevi sustinuta de Primaria Capitalei.
Fiecare lectie se va incheia cu teme pentru acasa pe care elevii le vor putea lucra impreuna cu parintii.
In contextul suspendarii cursurilor, ministrul Educatiei, Monica Anisie, a facut apel la cadrele didactice sa contribuie cu resurse educationale deschise, potrivite acestei perioade din anul scolar.
Inspectoratele Scolare Judetene si Casele Corpului Didactic, sustinute prin infrastructura proiectului „Curriculum relevant, educatie deschisa pentru toti” – CRED -, au posibilitatea de a incarca in cloud (spatiu virtual de stocare) resurse educationale deschise, care pot fi accesate de catre toti elevii si profesorii din Romania, dupa cum a scris ministrul pe Facebook.
Cresele, gradinitele, scolile primare si gimnaziale, liceele si scolile profesionale si-au intrerupt cursurile incepand de miercuri si pana pe data de 22 martie, dupa cum a decis Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta. Masura aprobata in sedinta de luni ar putea fi prelungita in functie de situatie, scrie romaniatv.net.