Connect with us

Știri

Echipa ISU Alba, la Campionatul Mondial de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat

Published

on

În anul 2016, lotul ISU Alba a obținut locul 3 la faza națională a Competiței Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, iar în anul 2017 lotul ISU Alba a obținut locul 3 la faza națională a Competiței Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat.

În urma locurilor obținute în cei doi ani, lotul echipei ISU Alba va participa în perioada 30.08-03.09.2017 în municipiul Târgu Mureș, la Campionatul Mondial de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat.

Lotul ISU Alba

  • Șef lot – mr. Șchiopu Bogdan
  • maj. Ciulic Ioan;
  • maj. Borzescu Sorin;
  • maj. Horea Paul.

Competiţia este deschisă echipajelor de la nivelul întregii ţări. Echipele din cadrul  inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ al municipiului Bucureşti sunt reunite în cadrul acestei competiţii pentru a li se testa deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accidente, pe parcursul a 2 zile.

Competiţia cuprinde 2 probe:

a)Proba nr. 1 –  DESCARCERAREA DIN VEHICULE

 b)Proba nr. 2 – ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR CALIFICAT

Fiecare probă se va desfăşura în două etape. Cele două probe sunt independente şi se desfăşoară simultan. Personalul participant la una dintre probe nu poate lua parte şi la cea de-a doua probă.  Această competiţie se doreşte a fi o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor, printr-o evaluare strictă, unde participanţii sunt încurajaţi să-şi autoevalueze propriile practici şi tehnici. Pe timpul competiţiei se pot organiza prezentări ale tehnicii de intervenţie a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, standuri ale  producătorilor de tehnică specifică, activităţi în care vor fi angrenaţi copiii, precum şi alte activităţi în scopul promovării imaginii instituţiei. Competiţia de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat se organizează anual în perioada martie-mai, pe trei faze.

Citește și Lotul ISU Alba participă, la Iași, la etapa a IV a finală a Concursurilor Serviciilor profesioniste pentru Situații de Urgență, în perioada 22-25 august

Faza I – inspectorat – se organizează la nivelul fiecărui inspectorat  judeţean/Municipiul Bucureşti, de principiu în luna martie şi constă în selecţionarea  personalului, distinct pentru fiecare probă. Nominalizarea personalului participant se face la propunerea comandanţilor de subunităţi, cu avizul prim-adjunctului şi aprobarea inspectorului şef.

 Faza a II-a – zonă

– se organizează pe şapte zone stabilite prin ordin al inspectorului general, de principiu în luna aprilie. Repartizarea inspectoratelor  judeţene pe zone este prezentată în anexa nr.1. În faza superioară se califică echipa care a obţinut cel mai mare punctaj, distinct pentru fiecare probă. La această fază participă, în afara concursului, şi echipele reprezentative ale inspectoratului care organizează faza naţională a concursului.

Faza a III-a -naţională

– se organizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu participarea a opt echipe pentru fiecare probă, din care şapte echipe calificate din faza zonală şi echipele reprezentative ale inspectoratului organizator. (2) Unitatea în care se organizează faza naţională este, de regulă, inspectoratul a cărui echipă reprezentativă a obţinut locul I la una din probe, în anul anterior, sau alta, nominalizată prin ordin al inspectorului general. Perioada de desfăşurare a fazei finale se stabileşte prin ordin al inspectorului general, de principiu în luna mai. Toate echipele vor folosi accesorii şi materialele care să îndeplinească aceleaşi caracteristici tehnico-constructive, puse la dispoziţie de către organizator (inclusiv materialele consumabile).

Despre :

Competiţia este deschisă echipajelor de la nivelul întregii ţări.

Echipele din cadrul  inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ al municipiului Bucureşti sunt reunite în cadrul acestei competiţii pentru a li se testa deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accidente, pe parcursul a 2 zile.

Competiţia cuprinde 2 probe:

a)Proba nr. 1 –  DESCARCERAREA DIN VEHICULE

b)Proba nr. 2 – ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR CALIFICAT

Fiecare probă se va desfăşura în două etape.

Cele două probe sunt independente şi se desfăşoară simultan.

Personalul participant la una dintre probe nu poate lua parte şi la cea de-a doua probă.

Această competiţie se doreşte a fi o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor, printr-o evaluare strictă, unde participanţii sunt încurajaţi să-şi autoevalueze propriile practici şi tehnici.

Pe timpul competiţiei se pot organiza prezentări ale tehnicii de intervenţie a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, standuri ale  producătorilor de tehnică specifică, activităţi în care vor fi angrenaţi copiii, precum şi alte activităţi în scopul promovării imaginii instituţiei.

Competiţia de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat se organizează anual în perioada martie-mai, pe trei faze.

Faza I – inspectorat – se organizează la nivelul fiecărui inspectorat  judeţean/Municipiul Bucureşti, de principiu în luna martie şi constă în selecţionarea  personalului, distinct pentru fiecare probă.

Nominalizarea personalului participant se face la propunerea comandanţilor de subunităţi, cu avizul prim-adjunctului şi aprobarea inspectorului şef.

Faza a II-a – zonă

– se organizează pe şapte zone stabilite prin ordin al inspectorului general, de principiu în luna aprilie. Repartizarea inspectoratelor  judeţene pe zone este prezentată în anexa nr.1. În faza superioară se califică echipa care a obţinut cel mai mare punctaj, distinct pentru fiecare probă.

La această fază participă, în afara concursului, şi echipele reprezentative ale inspectoratului care organizează faza naţională a concursului.

Faza a III-a -naţională

– se organizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu participarea a opt echipe pentru fiecare probă, din care şapte echipe calificate din faza zonală şi echipele reprezentative ale

inspectoratului organizator. (2) Unitatea în care se organizează faza naţională este, de regulă, inspectoratul a cărui echipă reprezentativă a obţinut locul I la una din probe, în anul anterior, sau alta, nominalizată prin ordin al inspectorului general. Perioada de desfăşurare a fazei finale se stabileşte prin ordin al inspectorului general, de principiu în luna mai.

Toate echipele vor folosi accesorii şi materialele care să îndeplinească aceleaşi caracteristici tehnico-

constructive, puse la dispoziţie de către organizator (inclusiv materialele consumabile).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Published

on

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc

Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.

Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.

In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar

Citește și crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Published

on

Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal

Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Servus!

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

 De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Sursa:sibiunews.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Published

on

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.

Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.

Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!

În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.

Termenul de finalizare este anul 2030.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba