Sâmbătă: Valorile termice vor marca o creștere față de intervalul anterior, astfel că se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, nord și centru unde, local și temporar, va ploua. Pe crestele montane, în special ale Carpaților Meridionali, vor mai fi și precipitații mixte. Vântul va avea intensificări la munte, iar pe arii mai restrânse și la cote mai reduse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime, în general, între 1 și 11 grade. În cursul nopții, izolat se va semnala ceață, cu o probabilitate mai mare în zonele joase din sud.
Duminică: Valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni caldă pentru această dată în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, iar cele minime, în general, între 3 și 13 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și local ploi slabe în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar local și temporar și în regiunile vestice, nord-vestice și estice. Dimineața și noaptea, în zonele joase din est și sud-est, pe suprafețe mici va fi ceață.
Luni: Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în toată țara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 24 de grade, iar cele minime între 5 și 16 grade. Cerul va fi temporar noros și va ploua în regiunile intracarpatice și în zonele montane și pe arii mai restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, iar local și temporar și în vestul, centrul și estul teritoriului. Izolat vor fi condiții de ceață.
Marți: vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii noiembrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în a doua jumătate a intervalului, în vestul și nord-vestul teritoriului, scrie romaniatv.net.