Joi: Vremea va fi în general instabilă. Ziua cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sudul și în estul țării, trecător, vor fi însoțite de descărcări electrice. Noaptea, în nordul, estul, sud-estul țării, dar parțial și în centru, nebulozitatea va persista și va continua să plouă; în restul teritoriului cerul va deveni variabil și doar izolat vor mai fi ploi de scurtă durată în primele ore, iar spre sfârșitul intervalului ceață. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și pe suprafețe mici, cu o probabilitate mai mare în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și zona montană, 30…40 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, precum și în regiunile sudice și estice. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în mod normal la această dată în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 15 și 25 de grade, iar cele minime între 9 și 16 grade.
Vineri: Vremea se va ameliora. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în jumătatea de est a țării și la munte, unde local va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și pe arii restrânse în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime, în creștere ușoară în special în vestul teritoriului, se vor încadra între 17 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 14 grade. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață.
Sâmbătă: Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi în toată țara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe, mai ales spre seară și noaptea în regiunile nord-vestice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre 4 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.
Duminică: Vremea va continua să se încălzească ușor și va deveni mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și izolat ploi slabe, în nord, nord-vest și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.
Tendinta evolutiei vremii de luni până joi. Valorile termice se vor menține mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în regiunile vestice, nordice și centrale, scrie romaniatv.net