Știri
După caniculă, furtuni puternice şi grindină: Cum arată tabloul meteo pentru următoarele zile
Valul de caniculă a fost prelungit până marţi. Temperaturile resimţite vor depăşi 40 de grade în sud-vestul, sudul și sud-estul teritoriului.
Din a doua parte a zilei de luni, instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de vijelii și grindină în jumătate de nord şi la munte.
LUNI: Valul de căldură va persista în sud-vestul, sudul și sud-estul teritoriului, unde disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și pe arii relativ extinse va fi caniculă. În zonele montane și submontane, în centrul teritoriului, iar în a doua parte a zilei și noaptea, local, și în vest și în nord, instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de vijelii și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor depăși 15…25 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene vor apărea izolat și la intensitate mai mică. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 și 36 de grade, iar cele minime între 15 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 12 grade, potrivit ANM.
MARTI: Vremea va fi în general instabilă, dar în sudul și în sud-estul țării valul de căldură şi local canicula și disconfortul termic vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. La munte, în vestul, centrul, nordul teritoriului, local în sud-vest și est și izolat în rest vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe alocuri cantitățile de apă vor fi însemnate, va cădea grindină și vor fi vijelii. Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei și 37 de grade în Muntenia, iar cele minime între 11 şi 23 de grade.
MIERCURI: Vremea va deveni răcoroasă în nord, în centru, în zonele montane şi submontane, însă valorile termice vor scădea şi în restul ţării, mai semnificativ în sud-sud-est unde totuşi vremea va mai fi local călduroasă, cu disconfort termic. Cerul va avea înnorări mai persistente în nord-est şi în centru unde va ploua pe arii relativ extinse, iar din orele amiezii instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane, în Oltenia, vestul Munteniei şi în Banat unde vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial şi frecvente descărcări electrice. În celelalte zone, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi izolat vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și sud-estice şi local în extremitatea vestică a teritoriului şi pe crestele montane, dar trecător și în rest, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 29 de grade, mai ridicate local în Muntenia şi în vestul Dobrogei, spre 32…34 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiuni şi 19…21 de grade pe litoral.
JOI: Vremea se va menţine răcoroasă în zonele de deal şi de munte, iar în restul ţării valorile termice se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice datei; temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 21 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8…9 grade în depresiunile intramontane şi 20…21 de grade pe litoral. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse pe arii extinse în sud-vest şi la munte, unde izolat se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate, local în vest şi în centru şi pe spaţii mici în rest. Pe alocuri se vor semnala şi descărcări electrice şi vor fi posibile izolat căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice şi izolat în restul teritoriului.
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 de metri: Investiție de peste 930.000 de lei
O stradă din Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată
Administrația albaiuliană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare ce vizează o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia, printr-o investiție de peste 930.000 de lei.
Este vorba despre strada Humulești, care va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 m. Potrivit documentației, în prezent strada este nemodernizată, respectiv este în stadiul de drum pietruit care prezintă gropi și denivelări.
Partea carosabilă nu are asigurată panta transversală necesară, favorizând stagnarea apelor pluviale și infiltrarea acestora la nivelul patului drumului. Pietruirea existentă are grosimi variabile, între 15 și 20 cm. Toate aceste defecțiuni îngreunează foarte mult desfășurarea circulației riveranilor, a mașinilor de intervenție și afectează dezvoltarea economică a zonei. Lucrările în valoare de aproape 935 de lei constau în amenajarea carosabilului cu beton asfalt încadrat cu borduri tip A, realizare de canale tehnice îngropate, realizare de rețea de canalizare cu guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale și realizarea de marcaje rutiere și indicatoare, amenajarea căilor de acces la proprietăți. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 5 luni.
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
-
Știriacum o zi
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 20 de ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 17 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului