Rămâi conectat

Știri

DSVSA Alba: Peste 280 de acțiuni de control la unități din domeniul alimentar, în ianuarie. Valoarea amenzilor se apropie de 55 de mii de lei

Publicat

în

Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor din cadrul DSVSA Alba au efectuat, în luna ianuarie, 283 de acțiuni de control la unități din domeniul alimentar care produc sau comercializează produse de origine animală și non-animală.

În total, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 54.800 de lei pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Sancțiunile au fost aplicate respectând principiul gradualității și în funcție de gravitatea neconformităților constatate.

Au fost verificate toate categoriile de unități, care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea pâinii, procesării laptelui, procesării cărnii, comerț cu amănuntul, fabricarea prăjiturilor, a produselor proaspete de patiserie, respectiv la unități în care se prepară și servesc mâncăruri gătite sau în regim dar catering, dar și în piețe agroalimentare, la centre de ambalare ouă, abatoare, măcelării, carmangerii etc. Sancțiunile au fost aplicate la supermarketuri, restaurante, unități de tip catering, fast-food și brutării, din zonele Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Ocna Mureș, Câmpeni și împrejurimi.

Principalele neconformități constatate au fost:
– Nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite;
– Ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
– Nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare;
– Nerespectarea de către agenţii economici care produc, prelucrează şi depozitează produse alimentare a frecvenţei controalelor privind testările prin analize de laborator pentru atestarea calităţii şi salubrităţii produselor de origine animală, conform normelor legale în vigoare, în laboratoarele autorizate;
– Nerespectarea normelor de igienă pe fluxul tehnologic, în unităţile de prelucrare a produselor şi subproduselor de origine animală şi nonanimală.

De asemenea, în luna ianuarie, urmare a unei notificări primite prin Sistemul de Alertă Rapidă pentru Alimente și Furaje (SRAF – instrument prin care se realizează un schimb de informaţii între Autorităţile Competente Centrale pentru alimente şi furaje din cadrul Statelor Membre), a fost retrasă de la comercializare o cantitate de 74 de kilograme de semințe de mac de la unități de vânzare cu amănuntul. În cazul semințelor de mac s-a constatat depășirea limitei maxime admise de alcaloizi de opiu.

Controalele continuă și în luna februarie. Acestea sunt efectuate cu scopul respectării de către operatorii din domeniul alimentar a condițiilor sanitare veterinare, a condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate produsele alimentare.

Controalele se concentrează inclusiv pe prevenție și îndrumarea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Echipele de control au sprijinul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor, iar pe perioada controalelor sunt prelevate probe din materii prime, produse finite și teste de sanitație pentru a fi analizate.

Consumatorii pot face orice sesizări ce țin de domeniul siguranței alimentelor la nr. de telefon: 0258 835 915 ori pe adresa pe e-mail [email protected].


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Publicat

în

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc

Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.

Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.

In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.

Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar

Citește și crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Publicat

în

Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal

Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Servus!

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

 De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Sursa:sibiunews.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Publicat

în

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.

Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.

Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!

În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.

Termenul de finalizare este anul 2030.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba