Știri
Două drumuri comunale din Hopârta modernizate: Primăria solicită acordul de mediu din partea APM Alba
Două drumuri comunale din Hopârta modernizate: Primăria solicită acord de mediu
Primăria comunei Hopârta, a solicitat acordul de mediu din partea APM Alba pentru proiectul de modernizare a drumurilor comunale DC 194 și DC 4, pe o lungime totală de 3.860 m. Pentru DC 194, 1.500 m, respectiv 2.360 pentru DC4.
Conform evaluării realizate rezultă că valoarea de investiție este: 4.972.357,214 lei fără TVA.
Amplasamentul prezentului proiect se află în extravilanul comunei Hopârta, pe drumurile comunale DC 194 și DC 4. Drumul comunal DC194 asigură legătura dintre localitatea Șpălnaca din comuna Hopârta, județul Alba, cu localitatea Turdaș din comuna Hopârta. Drumul comunal DC 4 se leagă de drumul județean DJ107D și asigură legătura dintre localitatea Șpălnaca din comuna Hopârta, județul Alba, cu orașul Ocna Mureș.
Realizarea investiției presupune:
– Sistem rutier în parte carosabilă și acostamente;
– Dispozitive de scurgere a apelor de suprafața (rigole/șanțuri, podețe);
– Amenajarea drumurilor laterale;
– Lucrări conexe pentru siguranța rutieră.
Elemente geometrice recomandate:
-Lățime parte carosabilă 4.00m + acostamente și platforme de încrucișare;
-Lățime acostamente: 0.50 (acestea se vor realiza pe o parte sau pe ambele părții ale drumului);
-Panta pe partea carosabilă și acostamentele consolidate 2.50%;
-Panta pe acostamentele din piatră spartă va fi de minim 4.00%.
Documentație a fost elaborată la cererea Primăriei Comunei Hopârta, jud. Alba, în conformitate cu strategia locală de îmbunătăţire a viabilităţii drumurilor și străzilor din localitățile aparținătoare, în scopul măririi confortului și siguranței traficului rutier și pietonal și care să asigure:
-Reducerea consumului de carburanţi şi lubrifianţi al autovehiculelor;
-Diminuarea uzurii premature a componentelor autovehiculelor;
-Creşterea gradului de confort în transportul de călători şi mărfuri;
-Scurtarea duratei călătoriilor în transportul de călători și mărfuri;
-Reducerea accidentelor de circulaţie;
-Siguranţa circulaţiei;
-Îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin diminuarea noxelor care afectează aerul,
solul, apa;
-Asigurarea dezvoltării activităţilor comerciale.
-Cresterea nivelului de trai și confort a populației;
-Evitarea formării bălților și staționării apei în șanțuri/rigole;
-O întreținere mai ușoară;
-Aspect plăcut;
-Creșterea traficului de călători și marfă.
Conform evaluării realizate rezultă că valoarea de investiție este: 4.972.357,214 lei fără TVA.
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știriacum 20 de ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 15 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 12 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului