Connect with us

Știri

Din 13 iulie, primăriile pot cere o finanțare de până la un milion de lei pentru a trece la iluminarea stradală cu becuri LED

Published

on

De luna viitoare, primăriile vor putea cere bani pentru înlocuirea corpurilor de iluminat public care au consum mare de energie cu unele mai eficiente, ce funcționează pe bază de becuri LED, se arată într-un ordin al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), apărut la începutul acestei luni.

În acest sens, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a stabilit și de când vor putea solicita primăriile banii de la stat, respectiv de pe la jumătatea lunii viitoare.

Mai exact, după cum apare într-un comunicat recent al AFM, sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare va începe în data de 13.07.2020 şi „va dura maximum 60 de zile în limita fondurilor disponibile alocate programului”, adică până, cel mai târziu, în data de 11 septembrie.

Potrivit Ordinului MMAP nr. 1.162/2020, documentul care a introdus finanțarea, primăriile pot îmbunătăți sistemul de iluminat public, accesând fonduri nerambursabile, de până la un milion de lei. Cheltuielile aferente modernizării făcute de fiecare primărie pot fi acoperite în proporție de 90% și se acordă în funcție de numărul de locuitori, după cum urmează:

  • maximum 500.000 lei – pentru localitățile cu populație de până la 4.000 locuitori;
  • maximum 1.000.000 lei – pentru localitățile cu populație de peste 4.001 locuitori.

Numărul de locuitori luat în considerare este cel determinat la ultimul recensământ publicat pe site-ul Institutului Național de Statistică.

Cheltuielile considerate eligibile sunt următoarele:

  • cheltuielile pentru investiția de bază (achiziționarea și instalarea corpurilor de iluminat LED și  sistemului care permite reglarea fluxului luminos);
  • cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică, în limita a 5% din valoarea cheltuielilor aferente investiției de bază;
  • cheltuielile cu consultanța, în limita a 4% din valoarea cheltuielilor de bază.

Pentru a accesa fondurile nerambursabile, fiecare primărie trebuie să întocmească un dosar de finanțare (care cuprinde, printre altele, și cererea de finanțare), dosar ce se depune la AFM. Apoi, cererile de finanțare sunt analizate de către o comisie specializată, care acordă câte un punctaj pentru fiecare dosar în parte, unde punctajul maxim este de 100 de puncte. Finanțarea se acordă în funcție de punctajul obținut și de perioada de depunere.

Proiectele se pot depune în termen de 60 de zile de la data stabilită de AFM, respectiv din 13 iulie. Proiectele depuse în primele 30 de zile și care au obținut cel puțin 60 de puncte la evaluare vor fi aprobate în ordinea depunerii la AFM. Celelalte, care au obținut sub 60 de puncte la evaluare, precum și cele înscrise începând cu ziua 31, vor fi aprobate în ordine descrescătoare a punctajului. Dacă două proiecte au obținut același punctaj, departajarea va fi făcută în funcție de ordinea depunerii.

Proiectele aprobate vor fi anunțate pe site-ul AFM și printr-o comunicare pe e-mail. Primăriile care nu sunt de acord cu decizia AFM pot formula o contestație în termen de zece zile de la data publicării proiectelor aprobate/respinse. Contestațiile se soluționează în termen de 30 de zile.

După ce solicitantul a fost informat cu privire la faptul că i-a fost aprobat dosarul, urmează semnarea contractului, în termen de 30 de zile de la data primirii informării.

Contractul intră în vigoare la data semnării, iar durata de implementare a proiectului nu poate depăși 18 luni. Contractul își încetează valabilitatea la trei ani de la data depunerii raportului de finalizare, care se înaintează de beneficiar în termen de 30 de zile de la efectuarea ultimei plăți de către AFM. În vederea decontării cheltuielilor, se pot depune maximum trei cereri de decontare, conform graficului de finanțare. În cadrul proiectului, vor fi decontate numai cheltuielile considerate eligibile.

Sursa:avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Published

on

Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal

Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.

Servus!

Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.

Etimologie

Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).

Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).

„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).

Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.

În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.

 De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.

Sursa:sibiunews.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Published

on

Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.

Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.

Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!

În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.

Termenul de finalizare este anul 2030.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului

Published

on

Pe 21 noiembrie sărbătorim Ziua mondială a salutului. Salutul reprezintă un element esențial în stabilirea unor relații cu cei din jurul nostru

Salutul este o manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva, fiind completată de mimică, poziția corpului și ținută.

În 1973, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA au lansat Ziua mondială a salutului (World Hello Day). Ei consideră că salutul reprezintă o formă de acțiune interumană și un element important în realizarea înțelegerii și păcii dintre oameni de religii, rase și naționalități diferite.

În România, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică, ea suferind în decursul timpului şi anumite modificări. La noi în țară, forma salutului depinde de zona geografică în care te afli. Bucureștenii se salută cu “Bună”, ardelenii își spun “servus”, iar cei din Banat, Cluj și Sibiu se salută cu “ceau” sau “ciau”.

Tinerii și adolescenții mai folosesc și formule de salut precum “Salve!”, “Salutare!”, “Te sărut!”, “Pa!”, “Noroc!”, “Salut!”, “Hai, te-am pupat!”, “Salut, bărbate!”, “Hi!”, “Hai, pa!”,  “Hello!”, “Sal”. Formulele de salut “Sărut-mâna”, “Bună ziua” și “La revedere” aproape au dispărut din vocabularul românilor. Mai mult decât atât, “Cum îți merge?” sau “Ce mai faci?” sunt deja considerate forme de politețe și nu forme de salut.

Mulți români încă mai folosesc saluturi religioase precum “Domnul cu tine!”, “Hristos în mijlocul nostru!” și “Doamne ajută!”. De asemenea, încă se folosesc formule specifice sărbătorilor creștinești precum “Hristos a înviat!” la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”. În ziua Înălțării, credincioșii creștini folosesc salutul “Hristos s-a înălțat!” și răspunsul “Adevărat s-a înălțat”.

De Ziua mondială a salutului, importanța comunicării este evidențiată prin organizarea de diverse demonstrații la nivel mondial. Această zi este sărbătorită în aproximativ 180 de țări. Istoria ne arată că primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere, datând de pe vremea dinastiilor chineze. Oamenii de rând trebuiau să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar.

Sursa:a1.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba