Cetatea Zebernicului, Cetatea Zebernic sau Cetatea Vurpăr (în germană Burg Zebernek, în maghiară Zebernik vára) a fost odinioară cea mai puternică cetate țărănească de refugiere (în germană Fluchtburg) din secolul al XIII-lea (după 1241).

Astăzi din ea se mai păstrează rămășițe din zidul de incintă și o încăpere săpată în stâncă.

Incinta fortificată avea o lungime de 255 m și o lățime de 55 m. Zidul avea grosimea de 1,8 m, poarta de intrare fiind străjuită de un turn cu secțiunea pătrată. Cetatea a ars în 1450 dar a fost refăcută de populația germană imigrată în Vințu de jos și Vurpăr (sași).

Prima atestare documentară sub numele Zebernik este din 1622. În 1728 cetatea a fost din nou incendiată și nu a mai fost refăcută, ruinându-se în timp.

Ruinele cetății medievale a Zebernicului din satul Valea Vințului, comuna Vințu de Jos, aflate la 4 km în amonte de confluența Văii Vințului cu râul Mureș sunt înscrise în Lista monumentelor istorice din județul Alba

Cetatea Zebernicului, Cetatea Zebernic sau Cetatea Vurpăr a fost odinioară cea mai puternică cetate țărănească de refugiere din secolul al XIII-lea (după 1241), din zona de sud-est a Transilvaniei. Astăzi din ea se mai păstrează rămășițe din zidul de incintă și o încăpere săpată în stâncă. Ruinele cetății medievale a Zebernicului din satul Valea Vințului, comuna Vințu de Jos, aflate la patru kilometri în amonte de confluența Văii Vințului cu râul Mureș sunt înscrise în Lista monumentelor istorice.

Legenda găleții din aur

Localnicii din satul Valea Vințului povestesc că în cetate s-ar fi aflat o fântână adâncă de câțiva zeci de metri, zidită cu lespezi de piatră aduse tocmai de la Piatra Dublii. Mai mult de atât, se spune că această fântână avea găleata și lanțul din aur, în semn de respect pentru puritatea apei din adâncurile pământului. Din poveștile bătrânilor, se mai spune că într-o zi s-a rupt lanțul de la fântână și a căzut cu tot cu găleată în fundul fântânii, fără să mai intre cineva să le scoată de teamă că ar fi putut să cadă lespezile de piatră. Fântâna s-a surpat și a devenit una cu pământul. Generații întregi au căutat fără întrerupere fântâna, în speranța că vor găsi găleata și lanțul de aur, dar în zadar, nefiind dat să o găsească nimeni încă. Și în ziua de azi, se mai perindă câte un căutător de comori, cu detectoare de metale, în speranța că o să găsească găleata și lanțul de aur.

Sursa:newsweek.ro, wikipedia.org

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Datini, tradiții și obiceiuri în luna septembrie, anotimpul roadelor

În tradiția populară, toamna începe de la Sf. Maria Mică, 8 septembrie, și durează până la Sf. Nicolae, 6 decembrie. Când tună toamna târziu, se zice că Sf. Ilie se întoarce acasă cu carul plin de păpușoi.

Cea mai frumoasă legendă a toamnei este chiar povestea frunzei ruginii. Se spune că într-o zi se năpusti un vânt puternic, de spărgea ferestrele oamenilor și ridica în slavă hârtiile și praful de pe drum. Frunza stejarului, hotărâtă să afle ce e cu vântul rece care se stârnise, prinde curaj și îl întreabă pe tatăl său: Dragă tată, ce este toamna?

Stejarul răspunse: Toamna este a treia fiică a anului, ce coboară din înaltul cerului să-și aștearnă trena ei de culoare galben-brun-arămie, trena fiind voi, frunzele, care veți așterne un covor de rugină peste întreaga natură. De cum sosește de pe dealuri, începe a stropi în jur cu mănunchi de ciumăfăi, de unde și culoarea simbolică de toamnă. Atunci, Soarele coboară spre asfințit. Răcoarea cuprinde întinsul și deodată sămânța se va scutura, frunzele îngălbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor și se vor cufunda într-un somn adânc, pentru totdeauna. Bruma rece și vântul șturlubatic sunt prietenii nedespărțiți ai toamnei.

Împreună vor sălta frunzele în sus, până în înaltul cerului, iar apoi le vor lăsa din nou pe pământ. Voi vă veți apleca în fața Toamnei, părăsindu-vă definitiv tatăl care v-a susținut atâta timp în adierea vântului slab. Asta e legea naturii și trebuie respectată. Pentru oamenii vrednici, toamna este o binecuvântare, fiindcă e plină de roade.

Cum termină stejarul de povestit, se uită pe dealuri și frumoasa toamnă se apropia. Fructele îi țineau trena, în calea ei se așezau frunze și miresme de crizanteme o însoțeau ca un abur. Fericită că a aflat ce este toamna și mai ales, că face parte din alaiul ei, frunza de stejar rugini pe loc și plecă spre veșnicia ei.

Răpciune, liber la târguri

Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc ”septem”, șapte, pentru că era a șaptea lună în calendarul roman. În România, luna septembrie are mai multe denumiri populare: Răpciune, Brumar cel mic, Vinicel, Viniceriu și Vinișel.

În tradiția populară, septembrie este luna în care oamenii se întorc către livezi și vița-de-vie. Este timpul de recoltat și de adunat provizii pentru iarnă. Cei care nu au reușit să strângă plante medicinale, de leac, mai au răgaz până la Sfânta Maria Mică, după care ierburile își pierd proprietățile tămăduitoare. Acum se face magiunul de toamnă, iar de Ziua Crucii se bat nucii, prilej de petreceri, mai ales pentru cei tineri. De la această zi până la Sfânta Parascheva, au loc, în funcție de zonă, ceremonialurile numite ostrovul viilor, adică începerea culesului la struguri. Ostrovul viilor este un fel de clacă, prilej de socializare, de trecere dincolo de legăturile de familie. Pe lângă părțile bune, acest tip de practică aduce pentru capul familiei și o grijă în plus, pentru că, deși aceste invitații la culesul viei se bazează pe reciprocitate, ele presupun și un soi de petrecere. Se cheamă lăutari, se spun povești, se fac diferite jocuri, se petrece în toată regula. Pe vremuri, exista obiceiul ca din primul must care se storcea, să se facă ofrandă și, din ulcele noi, să se dea acesta de pomană. De asemenea, din primul must se aruncă pentru morți, ca să se bucure și ei de recoltă și să fie împăcate cele două lumi.

Când vin ciorile de cu toamnă, e semn că vine şi iarna. # Dacă toamna vin stoluri de grauri şi se pun printre vite la câmp, e semn de toamnă lungă, se vor coace cucuruzii. Dacă toamna nu e mâncat cucuruzul de cioare şi grauri, e semn de toamnă lungă. # Se crede că, dacă cresc toamna târziu ciuperci pe imaşe, în anul viitor va fi multă roadă în secară. # Bureţi mulţi aduc iarnă grea. # Dacă călătoresc rândunelele toamna, se ţine semn că se apropie iarna, iară dacă sosesc ele la noi, se crede că iarna a trecut şi primăvara se apropie. # Dacă rândunelele se duc târziu toamna de la noi, e semn de toamnă frumoasă şi călduroasă. # Dacă paserile sălbatice, toamna, când pleacă de la noi, au zbor lin, toamna e lungă şi frumoasă, dar dacă zboară în cerc şi lărmuiesc mult, vremea e schimbăcioasă, toamna urâtă. # Se întâmplă că mai vezi şi toamna câte o floare de salcâm printre frunze; aista i semn de toamnă lungă. # Când toamna sunt şoareci mulţi, e semn că iarna va fi mare. # Când şoarecii adună spice va fi iarnă foarte grea. # Când cântă vrăbiile toamna, are să plouă. # Toamna, când piţigoii, ciocârlanii vor ţârâi pe lângă casă, ocoale etc. e semn sigur că frig o să fie în scurt, şi chiar omăt o să cadă. # Toamna, de va tuna şi fulgera, e semn că primăvara va fi secetoasă. # Dacă zboară toamna multe aţe de paingăn, va fi toamnă lungă. # Când vin iepuri prin grădină toamna e semn că are să urmeze o iarnă grea. #Toamnă caldă, iarnă lungă

În perioada cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie, putem avea parte de un crâmpei de vară târzie, numită în bătrâni Vara lui Mioi.

Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuș sărac, pe nume Mioi. El s-a rugat lui Dumnezeu să mai dea câteva zile de vară, pentru a termina de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el și i-a îndeplinit rugămintea. Se pare că legenda are și un sâmbure de adevăr, deoarece ține cont de realitățile satului. În luna octombrie se desfășoară o serie de activități importante: se însămânțează pământul pentru recolta ce va să vină, se îngrijesc pomii din livezi, se primenește gospodăria. Vara lui Mioi mai poartă denumirea de ”Nunta Oilor” și ”Năpustitul Berbecilor”. În această perioadă, ciobanii au obiceiul de a lăsa berbecii să intre în turma de oi, pentru reproducere.

Sursa:Sursa:azm.gov.ro, toamna.totu.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

În județul Alba, pe Valea Mirajului din Munții Șureanu, într-o poiană foarte frumoasă, înconjurată de păduri de brazi, se află Mănăstirea Țeț.

Manastirea (schitul) Țețu se afla in comuna Sugag , judetul Alba Iulia , acces pe jos sau cu masina.

Acces : DN 67C Sebes-Sugag (27 km), Tau-Bistra (17 km) ; Din șoseaua Transalpina, după ce ieși din Șugag și ajungi la barajul Tău, faci dreapta înainte de podul de lângă restaurant. Urmează 7 km de drum forestier până la indicatorul schitului, de unde continui pe jos, prin pădure, pe versantul din dreapta. Există o potecă amenajată, cu balustradă de lemn, până la schit.

Schitul Țețu ține de viața unui călugăr Ghenadie Manciu, din Țara Făgărașului. Sosise în aceste locuri în 1950, în căutarea unui loc de mănăstire. Cum urcușul era greoi, Ghenadie se odihni într-o poiană și visă că-i apare pe cal Mucenicul Gheorghe, care îl întrebă pe călugăr ce are de gând să facă acolo. Speriat, Ghenadie crezu că omul de pe cal e ofițer al Securității; dar Sfântul Gheorghe l-a liniștit, zicându-i cine e și poruncindu-i să construiască schitul chiar acolo, în poiană.

Călugărul Ghenadie începu lucrul. Construi un lacaș mic din lemn (adică actualul paraclis), dar n-a apucat să se bucure prea mult de viața monahală. Între 1950 și 1960. Securitatea l-a împiedicat de câteva ori pe călugăr să slujească, până când a fost arestat, iar biserica rămâne pustie.

Abia în 1990 schitul a prins din nou viață, odată cu îndemnul I.P.S Andrei, adresat părintelui Sofronie Boboia, de a-l reconstrui în același loc , acesta fiind finalizat in 2000.
Incinta asezamantului monahal mai cuprinde corpul de chilii si un mic paraclis de lemn.

La fel ca și călugărul Ghenadie,părintele Sofronie , porni singur spre locul schitului, urmând ca în prima iarnă să doarmă într-o colibă lipită cu fân. Era tânăr atunci, în putere. Cu greu, fără multe mijloace, a construit două chilii, făcând slujbele în vechiul paraclis (cel ridicat de Ghenadie) până în anul 2000, când a început construirea actualei biserici de lemn, pictată de Liviu Dumbravă. Sfințirea ei a avut loc în 2003.

Sursa: manastiriroma.blogspot.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE