Sport
CSU Rugby Alba Iulia urcă la cel mai înalt nivel competițional
După comasarea primelor două eșaloane competiționale, CSU Rugby Alba Iulia va activa pe prima scenă a sportului cu balonul oval
După ce Federația Română de Rugby (FRR) a decis comasarea primelor două eșaloane valorice și a aprobat un nou sistem competițional pentru Liga Națională, echipa din Cetatea Marii Uniri va evolua pe prima scenă a sportului cu balonul oval autohton.
CSU Rugby Alba Iulia, care-și desfășoară activitatea pe bază de pasiune și voluntariat, a preferat să se înscrie, asta pentru a nu se desființa, iar primul meci în va avea în 16 aprilie, în deplasare cu CSM Știința Baia Mare, campioană pentru al treilea an la rând.
În stagiunea trecută studenții au activat în al doilea eșalon, Divizia Națională de Seniori, punând Alba Iulia pe harta rugby-ului românesc, după foarte mulți ani de absență.
Inițial FRR a anunțat că vor fi 15 echipe în noua Ligă Națională, însă două dintre acestea CSM Suceava și CSU Arad, centre de tradiție, repartizate inițial în Grupa 1, au declinat prezența.
Sport
Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret
Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret
Alecsandru Boloage, luptător legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de instructorul Alin Moldovan, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Tineret, desfășurat în 16 martie la București.
Alecsandru Boloage are 17 ani și a concurat la categoria de greutate – 63 de kilograme. El s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European de Tineret după ce a obținut 3 victorii în fața unor sportivi din Cipru și Turcia.
Alecsandru Boloage practică taekwondo de peste 8 ani, fiind pregătit de instructorul Alin Moldovan. În această perioadă, el a obținut mai multe medalii la competiții naționale și internaționale, reușind să-și mențină parcursul ascendent, fiind unul dintre tinerii sportivi cu mare potențial din județul Alba.
De asemenea, în aceeași perioadă, a avut loc competiția București Open 2025. La această competiție, sportivii secției de taekwondo ai CS Unirea Alba Iulia au obținut 3 medalii, după cum urmează:
Vas Karina – locul 2;
Grapa Andrei – locul 3;
Alecsandru Boloage – locul 3.
„Mulțumesc Federației Romane de Taekwondo, în special domnului președinte Constantin Apostol, pentru efortul depus în desfășurarea competiției și pentru șansa dată sportivului nostru de a participa. De asemenea, în spatele acestor rezultate se află sprijinul constant al conducerii CS Unirea Alba Iulia. Medalia de bronz obținută de Alecsandru la competiția europeană vine ca o recunoaștere a eforturilor sale și a potențialului său de a deveni un nume important în lumea sportului de performanță. Îi felicit și pe Karina și Andrei, pentru rezultatele obținute. Avem mult de muncă în continuare”, a transmis Alin Moldovan
Sport
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi
Pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care sunt pasionați și practicanți ai șahului, au avut posibilitatea de a-l cunoaște pe șahistul albaiulian Mihnea Costachi, maestru internațional.
Acesta le-a prezentat elevilor câteva exerciții de șah, cu diferite niveluri de dificultate, care să-i ajute să gândească rapid cele mai bune mutări pe care să le facă în partidele viitoare.
Tânărul maestru internațional le-a oferit elevilor militari și câteva sfaturi pentru abordarea cu succes a următoarelor competiții de profil: concentrare, gestionarea eficientă a timpului și a emoțiilor.
„Sunt onorată de întâlnirea cu maestrul internațional Mihnea Costachi și sunt convinsă că lecțiile și sfaturile primite de la acesta mă vor ajuta să îmi îmbunătățesc jocul de șah și să obțin rezultate cât mai bune”, a spus elev fruntaș Bianca Salati-Dragoș.
Șahiștii se pregătesc sub coordonarea locotenentului Alexandru Simion, reușind să obțină premii frumoase la concursurile de șah la care participă.
Sport
Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025: Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21
Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025. Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obține, prin sportiva Laura Alexia Bogdan, medalia de aur la Campionatul Național Individual U21, desfășurat în 7-9 martie la București. Aceasta este prima medalie obținută de către secția de judo a CS Unirea Alba Iulia în acest an.
Laura Bogdan a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și a câștigat toate cele 3 meciuri pe care le-a avut de disputat.
Judoka Laura Bogdan este elevă a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și o sportivă care a reușit să demonstreze că atunci când munca se îmbină cu disciplina și seriozitatea, succesul se obține în timp.
Sportivii secției de Judo sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Campionatul Național Individual U21 a fost organizat de către Federația Română de Judo și Agenția Națională pentru Sport.
Mult succes sportivilor CS Unirea Alba Iulia la viitoarele competiții!
-
Știriacum 2 săptămâni
HORA, dansul tradițional românesc, cel mai vechi și cel mai răspândit dans popular
-
Știriacum o săptămână
Ăștia sunt ardelenii: Care sunt expresiile folosite în Ardeal
-
Știriacum 7 zile
Țara Moților, inima Apusenilor: Cătune, peșteri, legende, obiceiuri, atrag turiștii aflați în căutare de peisaje de poveste
-
Știriacum 7 zile
Nume românești despre care nu știai că simbolizează flori
-
Politicăacum o săptămână
Conspirația din spatele abdicării lui Alexandru Ioan Cuza: 20 martie 2025 – 205 ani de la nașterea sa
-
Știriacum 14 minute
Povestea lui Mihăilă Gritta, legenda din Apuseni: Minerul din Roșia Montană a extras din baia ”Despicata” tone de aur, ridicând biserici și școli pentru românii din partea locului
-
Știriacum o săptămână
23 martie, Ziua Mondială a Meteorologiei: La Alba Iulia a funcționat cea mai veche stație meteo din România, mai bine de 100 de ani
-
Știriacum o zi
Cugireana, trenul care a făcut naveta 100 de ani între Teiuș și Cugir: Cândva, cel mai lung tren de călători din Europa, ducea zilnic până la 10.000 de navetişti