Rămâi conectat

Sport

CS Unirea Alba Iulia – argint și bronz la Campionatul Național de Box

Publicat

în

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia continuă seria rezultatelor bune la competițiile naționale, câștigând două medalii, de argint și bronz, prin pugiliștii Andrei Dărămuș și Daniel Moldovan, la Campionatul Național de Box, Seniori, desfășurat la Târgu Mureș.

În urma prestației foarte bune, Andrei Dărămuș, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a fost cooptat în lotul olimpic al României, urmând să participe la turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice de vară din 2020 de la Tokio.

Rezultate CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Box Seniori:

Andrei Dărămuș, categoria 81 de kilograme, 30 de ani – medalia de argint;

Daniel Moldovan, categoria 91 de kilograme, 29 de ani – medalia de bronz.

”Îi felicit pe cei doi sportivi ai noștri și transmit mulțumiri domnului director Corneliu Mureșan, pentru toată susținerea pe care o arată zi de zi, meci de meci. Andrei Dărămuș a avut cele mai disputate meciuri din campionat, a arătat un box curat, a pus în evidență toate procedeele corecte ale acestui sport și a fost, ulterior, considerat cel mai complet boxer. Astfel, a fost cooptat în lotul olimpic al României și va participa la turnee de calificare în Anglia și Japonia. Sperăm să se califice și să obțină, medalia de aur, la fel cum a făcut-o un alt conjudețean al nostru, Nicolae Lincă, la Melbourne, în 1956. Secția de box are rezultate foarte bune și sper ca medaliile obținute să determine autoritățile locale și județene să se apropie mai mult de proiectele noastre”, a spus antrenorul emerit Nicolae Paștiu.

”Campionatul Național de Box Seniori a avut loc în perioada 14-18 octombrie la Târgu Mureș și vine după concursul ”Centura Păltiniș”, la care pugiliștii noștri, cadeți, copii și juniori, obținuseră 5 medalii, dintre care una de aur și patru de argint – ceea ce arată forma bună a sportivilor, mici și mari, din cadrul acestei secții”, a spus Corneliu Mureșan. 

CS Unirea Alba Iulia, clubul sportiv din județul Alba cu cele mai bune rezultate, aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului are opt secții active: culturism, box, atletism, powerlifting, haltere, judo, orientare și tenis de masă.

CS Unirea Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret

Publicat

în

Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret

Alecsandru Boloage, luptător legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de instructorul Alin Moldovan, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Tineret, desfășurat în 16 martie la București.

Alecsandru Boloage are 17 ani și a concurat la categoria de greutate – 63 de kilograme. El s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European de Tineret după ce a obținut 3 victorii în fața unor sportivi din Cipru și Turcia.

Alecsandru Boloage practică taekwondo de peste 8 ani, fiind pregătit de instructorul Alin Moldovan. În această perioadă, el a obținut mai multe medalii la competiții naționale și internaționale, reușind să-și mențină parcursul ascendent, fiind unul dintre tinerii sportivi cu mare potențial din județul Alba.

De asemenea, în aceeași perioadă, a avut loc competiția București Open 2025. La această competiție, sportivii secției de taekwondo ai CS Unirea Alba Iulia au obținut 3 medalii, după cum urmează:

Vas Karina – locul 2;

Grapa Andrei – locul 3;

Alecsandru Boloage – locul 3.

„Mulțumesc Federației Romane de Taekwondo, în special domnului președinte Constantin Apostol, pentru efortul depus în desfășurarea competiției și pentru șansa dată sportivului nostru de a participa. De asemenea, în spatele acestor rezultate se află sprijinul constant al conducerii CS Unirea Alba Iulia. Medalia de bronz obținută de Alecsandru la competiția europeană vine ca o recunoaștere a eforturilor sale și a potențialului său de a deveni un nume important în lumea sportului de performanță. Îi felicit și pe Karina și Andrei, pentru rezultatele obținute. Avem mult de muncă în continuare”, a transmis Alin Moldovan


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi

Publicat

în

Pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care sunt pasionați și practicanți ai șahului, au avut posibilitatea de a-l cunoaște pe șahistul albaiulian Mihnea Costachi, maestru internațional.

Acesta le-a prezentat elevilor câteva exerciții de șah, cu diferite niveluri de dificultate, care să-i ajute să gândească rapid cele mai bune mutări pe care să le facă în partidele viitoare.

Tânărul maestru internațional le-a oferit elevilor militari și câteva sfaturi pentru abordarea cu succes a următoarelor competiții de profil: concentrare, gestionarea eficientă a timpului și a emoțiilor.
„Sunt onorată de întâlnirea cu maestrul internațional Mihnea Costachi și sunt convinsă că lecțiile și sfaturile primite de la acesta mă vor ajuta să îmi îmbunătățesc jocul de șah și să obțin rezultate cât mai bune”, a spus elev fruntaș Bianca Salati-Dragoș.
Șahiștii se pregătesc sub coordonarea locotenentului Alexandru Simion, reușind să obțină premii frumoase la concursurile de șah la care participă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025: Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21

Publicat

în

Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025. Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obține, prin sportiva Laura Alexia Bogdan, medalia de aur la Campionatul Național Individual U21, desfășurat în 7-9 martie la București. Aceasta este prima medalie obținută de către secția de judo a CS Unirea Alba Iulia în acest an.

Laura Bogdan a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și a câștigat toate cele 3 meciuri pe care le-a avut de disputat.

Judoka Laura Bogdan este elevă a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și o sportivă care a reușit să demonstreze că atunci când munca se îmbină cu disciplina și seriozitatea, succesul se obține în timp.

Sportivii secției de Judo sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Campionatul Național Individual U21 a fost organizat de către Federația Română de Judo și Agenția Națională pentru Sport.

Mult succes sportivilor CS Unirea Alba Iulia la viitoarele competiții!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba