In cele mai vechi timpuri se pare ca localnicii s-au indeletnict cu extractia aurului din nisipurile aluvionare din raul Aries sau alte vai ce curgeau spre Aries

O posibila dovada o constituie Movilele de la Tarau. Chiar si o legenda din partea locului face referire la o zana buna care le-ar fi aratat oamenilor unde sa sape pentru a da de aur, cu conditia sa nu se lacomeasca si sa scota mai mult decat le-ar trebui pentru a-si duce zilele in indestulare.

Dar lucrul de baza pentru oamenii din partea locului a fost si a ramas cel de la padure si prelucrarea lemnului. Intr-o statistica intocmita pe la mijlocul primei jumatati a secolului XX se arata ca in Scarisoara existau 600 de ciubarari, 400 de cercurari, 100 de taietori de padure si sase scandurari (cei ce produceau cherestea cu ajutorul joagarelor

Taiatul cu firezul sau joagarul

Este o instalatie alcatuita din mai multe panze de fierastrau, actionate printr-un mecanism de forta apei, cu ajutorul carora se taiau scandurile sau foastanele (dulapi). O asemenea instalatie putea sa taie zilnic aproximativ 60 – 80 de scanduri la lungimea de 4 metri. Astazi instalatiile de debitat lemn sunt alimentate la curent si au o productivitate mult mai mare.

Ciubaritul sau vasaritul

Aparitia acestei indeletniciri nu poate fi localizata in timp. Ciubararii realizau din doage butoaie, ciubere, donite,alte vase mai mici numite „zdroabe”. Ei isi procurau lemnul pentru vasarit din padurile statului, urbariale sau comunale. Plata o faceau in padure „la butuc” padurarului sau brigadierului silvic. Doagele le faceau in padure si daca era vara le uscau tot acolo, cladite in „casulii”. Iarna doagele erau uscate in casa in jurul hornului de la soba sau in podul casei. Ciuberele erau transportate apoi la targurile de tara cu ajutorul carutelor. In caruta incarcau si donite, cofite intr-un cuvant zdroabe, care le dadeau pentru fan la cai ori pentru mancare.

Existau mai multe categorii de ciubarari:

– holoangarii – recrutati dintre cei mai saraci locuitori. Acestia, indata ce terminau cu cositul, isi puneau uneltele in desagi, luau cu ei cateva cercuri si plecau prin tara oferindu-si serviciile la repararea butoaielor sau ciuberelor. Ei lucrau mai mult pe mancare si bani.
– ciubararii de casa – aflati printre cei ce nu aveau cai si si caruta. Acestia confectionau doar vasele fara a se mai ocupa de vanzarea lor. Le dadeau in baza unor intelegeri „sfarnarilor”
– sfarnarii – erau cei care cumparau de la ciubarari vasele pe care le vindeau ulterior la targurile de tara sau prin satele de campie pe care le strabateau. Cei mai vestiti sfarnari erau vidrenii de pe Ariesul Mic, care aveau carute mari, „facute cu maiestrie si ferecate zdravan”.

Cercurarii

Erau, de regula, meseriasi mai saraci, care aveau in cel mai fericit caz cate un cal. Mergeau prin tara cu calul sau pe jos, ducandu-si uneltele pe spinarea calului sau in spate. Cei cu cal duceau cu ei si cercuri de tufa, facute acasa, iar cei care colindau satele pe jos utilizau de regula cercuri de fier, cumparate din magazinele de la oras.

Sindrilarii

Si aceasta ocupatie era destul de intalnita in zona Scarisoarei pentru ca pana in a doua jumatate a secolului XX casele erau acoperite cu sindrila. Sindrilarii isi confectionau sindrilele in padurile de brad sau molid, daca aestea erau mai indepartate de casa, ori chiar in gospodarie, cand padurea era in apropiere.

Fierarii

Si aceasta categorie de meseriasi a fost destul de numeroasa la un moment dat din cauza venirii in comuna a unor grupuri de rromi (tigani). Sosirea acestora in comuna ar putea fi localizata undeva la jumatatea secolului XIX. Ca meseriasi acestia confectionau securi, potcoave, piedici pentru cai si carute, fiere de plug, cutite, sfredele, mezdrele si alte obiecte din fier necesare in casa ori gospodarie. Comuna a mai avut cojocari si croitori vestiti. Acestia confectionau din piei de miel sau de oi cojoace si pieptare foarte frumos ornamentate. Croitorii realizau de obicei imbracaminte pentru oamenii din sate: cioareci si tundre din panura.

Mestesugurile si indeletnicirile casnice

Sunt practicate de regula de femeile din sat, fiind un mijloc de existenta pentru familie. Practic prin tors, tesut sau crosetat se asigurau cele necesare imbracamintii. Din firele de in si canepa si din lana oilor se realizau toate articolele pentru imbracaminte.

Topitul inului si al canepei

Dupa ce firele de in sau canepa erau secerate, se legau manunchi (manusi) si se introduceau intr-o topila, o groapa special amenajata, umpluta cu apa, in care firele respective erau tinute doua-trei saptamani, pana ce se desprindea parte lemnoasa de pe ele. Se scoteau apoi la soare ori erau puse pe cuptor la uscat. Urma o alta operatie – melitatul, in vederea obtinerii caltilor. Acestia erau melitati din nou, periati sau trasi prin piepteni pentru a se obtine fuiorul. Fuiorul era tors, apoi prin alte operatii succesive – raschirat, tinut in parlau pentru albire, urzit – se trecea la tesutul panzei. Primele operatii de la cules-topit si pana la tors se efectuau in perioada august-octombrie, iar de la tora pana la tesut in perioada de iarna, respectiv din noiembrie pana prin februarie. Din pinza asfel obtinuta se confectionau cearceafuri, fete de perne, prosoape, camasi. Firele de in sau canepa mai erau folosite la tesutul desagilor, straitelor ori sacilor.

Prelucrarea lanii

Aceasta necesita mai putine operatii pana ajungea sa fie covor sau suman. Dupa tunsul oilor lana era spalata, uscata si dusa la darac unde se obtineau caierele de lana. Se torcea apoi in fire mai subtiri sau mai groase, dupa trebuinta. Urma tesutul in razboi. Tesatura pentru sumane era dusa la valtori, unde se ingrosa si se transforma in panura din care se confectionau cioarecii (pantaloni grosi), tundrele si cergile de pat. O alta categori de tesaturi este cea a covoarelor cu motive nationale sau a paretarelor (covoare ce se intindeau pe peretii camerelor). Aceste tipuri de covoare faceau parte obligatoriu din zestrea fetelor de maritat.

MESTERI POPULARI

Aurelia Pasca. Este una din miile de “Penelope” ale Apusenilor. De la parinti, la inceput, si, mai apoi, ambitioasa, de una singura, a invatat sa toarca lana si canepa, sa urzeasca si sa navadeasca, sa teasa si sa coasa. Toate aceste lucruri trebuiau stiute de fetele si nevestele motilor. Ca si credincioasa sotie a lui Ulise, nevestele de moti, in asteptarea barbatilor plecati dupa bucate prin tara, teseau panze, covoare, prosoape (tindee), coseau fete de masa, draperii,perdele (fironguri),impleteau ciorapi (strimfi), veste (laibare) din lana. Aurelia Pasca si-a castigat un renume printre femeile din Scarisoara. Daca mai e nevoie de o zestre pentru fata, daca s-a rupt plapuma “aia calduroasa, de lana”, “musai traba mers la nana Aurelie sa puna ceva pa razboi”, cum se exprima o localnica. Iar nana Aurelia Pasca ii asteapta pe toti cei interesati de covoare cu inflorituri, de alese cusaturi si chiar pe cei curiosi sa vada cum se tese la razboi. Nana Aurelia ii usor de gasit. Casa ei este pe strada Principala, la numarul 198. Are si telefon: 0258 778667.

Dumitru Pasca. Dupa cum spune un proverb ca “aschia nu sare departe de trunchi, asa si cu baciul Dumitru, un veteran al cioplitului lemnului. Ca orice copil de mot, aceasta indeletnicire a deprins-o “cioplind din brisca un darab de lemn cand vedea de vite”, alaturi de alti copii ai satului. Numai ca vremea a trecut si copilul cu brisca s-a transformat in omul cu jilaul (rindeaua). Din joaca de copil s-a nascut o pasiune, caci numai asa ceva poate fi, cand si la batranete stai cu “zdroabele” pe langa tine si tot cioplesti la ele. Dumitru Pasca a lucrat zeci de ani la Cooperativa “Motul” din Campeni, unde a realizat nenumarate obiecte de artizanat din lemn, destinate cu prioritate pietelor occidentale. Pentru ai casei, pentru vecini si alti consateni, cat si pentru clientii din tara, din scaunul vasarului si de sub ascutisul mezdrelei a scos rand pe rand vozuri pentru prune, mere si struguri,cazi din lemn, ciubere, donite pentru apa, butoaie, tulnice si “zdroabe”( vase din lemn de mici dimensiuni pentru pastrarea untului, sarii, zaharului, condimentelor si a altor alimente). Dumitru Pasca locuieste in Scarisoara, pe strada Principala, la numarul 192. Numar de telefon: 0258 778801.

Pescar de… Aries

Si astazi pastravul de pe Ariesul Mare este la mare cautare si mare tocmeala, ca nu-i tocmai usor sa prinzi cu undita aceste adevarate naluci ale apelor repezi de munte. Si cu toate aceste greutati sunt oameni care incearca sa le vina de hac pastravilor, cei mai gustosi pesti dupa cum ii aprecia si Craiul Muntilor, Avram Iancu. Apele Ariesului la Scarisoara, si celelalte rauri de munte adapostesc pastravul indigen (Salmo trutta fario). In undita lui Doru Stelian Mocan se prind si lipani (Thymallus thymallus) si zglavoace (Cottus gobio) si boisteni (Phoxinus phoxinus), acestia din urma inruditi cu pastravul. Cand da norocul peste pescar, mai prinde si cate o mreana de munte. Pestii prinsi ii valorifica fie la localnici, fie la cei aflati in trecere pe Valea Ariesului.

Sursa: scarisoara.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE