Știri
Cele mai grave pandemii din istorie: Cum s-au încheiat
Dezvoltarea civilizațiilor umane a oferit un mediu propice răspândirii bolilor infecțioase. Tot mai mulți oameni au trăit alături de animale domestice, adesea în condiții precare de salubritate, furnizând un teren fertil epidemiilor de tot felul.
Legăturile comerciale pe distanțe mari au contribuit la răspândirea acestor epidemii pe spații largi și transformarea lor în pandemii.
După ce au făcut zeci de milioane de victime, aceste pandemii au dispărut în cele din urmă. Cum s-au încheiat cele mai grave pandemii din istorie? Cele mai vechi pandemii au dispărut de la sine, după ce au făcut ravagii în rândul populației. În timp, progresul medicinei, îmbunătățirea condițiilor de igienă și programele de sănătate publică au reușit să oprească răspândirea multor boli infecțioase, notează history.com.
Ciuma lui Iustinian: A dispărut de la sine?
Prima pandemie consemnată în istorie a fost cauzată de Yersinia pestis, bacteria care provoacă ciuma sau pesta, o boală infecțioasă deosebit de contagioasă. Trei dintre cele mai mortale pandemii din istorie au fost provocate de această bacterie. Yersinia pestis infectează unele animale, în special rozătoarele, și este transmisă la oameni de purici.
Ciuma lui Iustinian a ajuns la Constantinopol în 541. Bacteria a fost transportată peste Marea Mediterană din Egipt de vasele care aduceau cereale în capitala Imperiului Bizantin. Ciuma a decimat Constantinopolul și s-a răspândit rapid în Europa, Asia, Africa de Nord și Arabia, ucigând între 25 și 50 de milioane de oameni, conform estimărilor istoricilor moderni. Deși numărul victimelor este imposibil de stabilit cu precizie, mulți istorici estimează că Ciuma lui Iustinian a ucis aproape 50% din toată populația planetei la acea dată.
Această primă pandemie de ciumă a lovit periodic mai multe zone ale Lumii Vechi și dispărut la jumătatea secolului al VIII-lea, cel mai probabil de la sine, având în vedere că oamenii nu înțelegeau cum se transmite boala și nu puteau să ia nicio măsură pentru oprirea ei, în afară de a încerca să-i evite pe cei bolnavi.
Moartea neagră: Inventarea carantinei
A doua pandemie de ciumă, provocată de aceeași bacterie, Yersinia pestis, a lovit Europa în 1347. Boala a ajuns în portul Messina din Sicilia, fiind adusă de o corabie genoveză din orașul Caffa, o colonie genoveză din Crimeea. De aici, molima s-a răspândit fulgerător în toată Europa. În numai patru ani, aproximativ o treime din populația continentului a fost ucisă de această boală.
Nici de această dată oamenii nu știau cum se transmite boala, dar au înțeles că este contagioasă. Autoritățile din orașul Ragusa (astăzi Dubrovnik) aflat la vremea respectivă sub control venețian, au instituit o perioadă de izolare de 30 de zile pentru marinarii care soseau în port, pentru a demonstra că nu sunt bolnavi. Ulterior, venețienii au mărit perioada de izolare forțată la 40 de zile (quarantino), aceasta fiind originea carantinei.
Probabil că această măsură, care se practică și în prezent în timpul epidemiilor, a contribuit la stoparea primului asalt al ciumei asupra Europei Medievale. Ulterior, molima a reapărut cu regularitate până la sfârșitul secolului al XV-lea, apoi din ce în ce mai rar până în secolul al XIX-lea.
Ultima mare epidemie de ciumă care a lovit Anglia a avut loc în anii (1665-1666). Molima făcea deja ravagii pe continent, așa că englezii au impus carantina pentru marinarii care veneau din porturile afectate. Această măsură nu a fost însă îndeajuns. Bacteria a fost adusă cel mai probabil din Olanda. Epidemia s-a declanșat în Anglia în primăvara anului 1665. În numai 18 luni, epidemia a ucis 100.000 de oameni, aproximativ un sfert din populația Londrei la acea dată.
În timp ce aristocrația a fugit din Londra, inclusiv regele Carol al II-lea al Angliei și familia sa, autoritățile locale au încercat să ia diferite măsuri pentru a stopa răspândirea molimei. Deși la acea dată nu se știa cum se transmite ciuma, mulți bănuiau că animalele ar contribui la transmiterea bolii. Așa că autoritățile au ordonat uciderea tuturor câinilor și pisicilor din oraș. Această măsură s-a dovedit foarte neinspirată, având în vedere că ciuma era transmisă prin intermediul șobolanilor, iar câinii și pisicile puteau să țină sub control răspândirea acestor rozătoare.
Alte măsuri s-au dovedit ceva mai inspirate. Autoritățile au interzis toate evenimentele publice și au luat măsuri pentru izolarea bolnavilor în locuințele lor. Pe ușile caselor în care locuiau persoane contaminate era pictată o cruce roșie, iar noaptea treceau căruțe care colectau cadavrele. Victimele ciumei erau înhumate în gropi comune.
Variola: Inventarea vaccinării
Variola sau vărsatul este o boală contagioasă provocată de un virus. Deci ciuma a provocat câteva dintre cele mai înspăimântătoare pandemii din istorie, variola a fost probabil boala infecțioasă care a făcut cele mai mule victime de-a lungul istoriei, estimându-se că numai în secolele al XIX-lea și al XX-lea a ucis peste 250 de milioane de oameni.
De această boală se leagă primele încercări de vaccinare a populației, încă din secolul al XVIII-lea. Organizația Mondială a Sănătății a început la sfârșitul anilor ‘60 ai secolului trecut o campanie de vaccinare la scară globală. Un deceniu mai târziu, variola a devenit prima boală infecțioasă care a fost total eradicată. De la sfârșitul anilor ‘70 nu a mai fost semnalat niciun caz.
Holera: Îmbunătățirea condițiilor de igienă prin politici publice în domeniul sanitar
Prima pandemie de holeră a început în 1817, în regiunea indiană Bengal. Boala care a făcut ravagii în secolul al XIX-lea, răspândindu-se rapid pe toată planeta. Molima este provocată de o bacterie care afectează în mod deosebit intestinul subțire. Bacteria se transmite prin apă sau alimente contaminate cu fecale.
Metoda de transmitere a bolii a fost descoperită de medicul britanic John Snow, care a reușit în 1854 să identifice sursa epidemiei care făcea ravagii în cartierul londonez Soho: o fântână publică de pe strada Broad. Închiderea acestei surse de apă a condus la oprirea epidemiei.
Descoperirea lui John Snow a stat la baza a numeroase politici publice în domeniul sanitar. Construirea sistemelor de canalizare moderne, accesul la apă potabilă și îmbunătățirea condițiilor de igienă publică au eradicat holera din țările dezvoltate, însă această bacterie ucigașă face și în prezent victime în țările sărace.
Sursa:historia.ro
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum o zi
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului