Valoarea de inlocuire pe metru patrat, valabila in anul 2015, este de 1.691,29 lei/mp inclusiv TVA si a fost stabilita prin Ordinul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice nr. 373/2015, publicat in Monitorul Oficial nr. 568, din 29 iulie 2015.
Dar, pentru stabilirea pretului final de vanzare a locuintei, nu este suficienta doar valoarea de inlocuire pe metru patrat. Mai precis, la valoarea de vanzare se adauga comisionul de pana la 1% al unitatii prin care se efectueaza vanzarea, pentru acoperirea cheltuielilor de publicitate imobiliara efectuate de autoritatile publice locale, care au competentele legale in stabilirea pretului si in vanzarea locuintelor catre chiriasi.
Locuintele ANL pot fi cumparate si in rate
Incepand din vara anului trecut, tinerii chiriasi ai locuintelor ANL au posibilitatea de a le cumpara in rate lunare, cadrul legal fiind creat prin OG nr. 6/2014.
„Pretul locuintei se poate achita integral, la data incheierii contractului de vanzare, din surse proprii ale beneficiarului si/sau din credite contractate de beneficiar de la institutii financiare autorizate, inclusiv cu garantia statului, in termen de maximum 5 zile lucratoare de la data inscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara, sau in rate lunare cu un avans de minimum 15% din valoarea de vanzare”, se precizeaza in OG nr. 6/2014.
Asadar, pentru plata in rate, avansul va fi de cel putin 15% din valoarea de vanzare, iar dobanda va fi constituita din dobanda de referinta a BNR, la care se adauga doua puncte procentuale.
Conform Normele de aplicare, aprobate prin HG nr. 644/2014, in cazul achizitionarii locuintei cu plata in rate lunare plata avansului de minimum 15%, precum si a comisionului de 1% se face la data incheierii contractului de vanzare in forma autentificata.
Dispozitiile prevad, de asemenea, ca ratele lunare se pot achita astfel:
a) in maximum 15 ani pentru cazul in care, la data vanzarii, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de inchiriere a locuintei depaseste salariul mediu brut pe economie cu cel putin 80%, dar nu mai mult de 100%;
b) in maximum 20 de ani pentru cazul in care, la data vanzarii, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de inchiriere a locuintei depaseste salariul mediu brut pe economie cu cel putin 50%, dar nu mai mult de 80%;
c) in maximum 25 de ani pentru cazul in care, la data vanzarii, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de inchiriere a locuintei nu depaseste cu 50% salariul mediu brut pe economie.
In ceea ce priveste dobanda, Normele publicate anul trecut stabilesc ca aceasta acopera dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, la care se adauga doua puncte procentuale. Dobanda este cea valabila la data incheierii contractului de vanzare-cumparare si ramane neschimbata pe intreaga durata a contractului.
Sursa:avocatnet.ro