VINERI: Vremea va fi călduroasă, caniculară pe arii restrânse în nord-vest și izolat în sud-estul țării. După-amiaza disconfortul termic va fi ridicat, cu precădere în zonele de câmpie, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 35 de grade, iar cele minime între 13 și 24 de grade, ușor mai scăzute în estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, mai ales după-amiaza și seara, local la deal și la munte și pe arii
restrânse în restul teritoriului, mai ales în sud-est. Vor fi cantități de apă izolat mai însemnate și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.
SÂMBĂTĂ: Vremea se va menține călduroasă, caniculară în regiunile nord-vestice. Disconfortul termic va fi accentuat, îndeosebi în zonele de câmpie, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade, ușor mai scăzute în estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului local la deal și munte și în sud-est și pe suprafețe mici în restul țării. Aversele vor avea și caracter torențial, cantitățile de apă vor fi izolat mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină.
DUMINICĂ: Vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfortul termic accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, iar cele minime între 12 și 24 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, după-amiaza și seara local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în rest, cu precădere în sudul țării. Izolat vor fi cantități de apă mai însemnate și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
LUNI: Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului după-amiaza și seara local în vestul și sudul țării și izolat în rest. Pe suprafețe mici vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 de grade, iar cele minime între 10 și 23 de grade.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 18.06.2019 ORA 09 – 21.06.2019 ORA 09: Vremea se va menține călduroasă. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cu precădere în regiunile, nordice, vestice, sud-vestice precum și la munte.