Camil Velican a fost primul primar al orașului Alba Iulia după Unirea din 1918 și apoi prefectul care a pregătit Încoronarea de la Alba Iulia.

Camil Velican s-a născut la 18 decembrie 1878 la Târgu Mureş, fiind fiul judecătorului Alexandru Velican şi al Mariei Târlea – înrudită cu harnicul episcop Vasile Hossu din Gherla şi cu viitorul cardinal Iuliu Hossu

A urmat şcoala primară la Alba Iulia, iar liceul la Blaj. Cu studii universitare la Cluj şi Budapesta, în anul 1903, s-a înscris la baroul din Alba Iulia, unde a activat, ca avocat, până la sfârşitul vieţii sale.

În capitala Ungariei a activat ca membru al societăţii de lectură “PETRU MAIOR“, înfiinţată din iniţiativa studenţilor români aflaţi la Universitatea din Budapesta, în scopul luptei pentru cultivarea spiritului naţional, prin promovarea limbii romane şi a istoriei neamului, pentru păstrarea sufletului romanesc, cum spunea Nicolae Iorga, prin serbări, luări de poziţie în presa şi conlucrare cu deputaţii români din Parlamentul Ungar. Ca tânăr avocat şi-a dovedit dragostea şi profunda înţelegere pentru suferinţele neamului, apărând în pledoariile sale cele trei cazuri de romani întemniţaţi pentru recitarea poeziei Doina de Mihai Eminescu, precum şi altele în care românii erau acuzaţi de naţionalism.

Ca moment culminant al activităţii sale menţionez participarea sa directă la evenimentele de la sfârşitul anului 1918 şi apoi, în anii ce au urmat, la ridicarea prin cultură şi civilizaţie, dar şi pe plan economic a nivelului de trai al poporului nostru. A urmat cu consecvenţă afirmarea idealului naţional, contribuind cu fermitate la realizarea acestuia.

Membru activ al Partidului Naţional Roman, la întoarcerea sa de pe frontul italian, în noiembrie 1918, a avut o întrevedere cu Iuliu Maniu, la Viena, de la care a primit dispoziţia de a merge la Arad, unde se mutase sediul Consiliului Naţional Roman Central, pentru a se pune la dispoziţia acestuia în vederea Convocării Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia, pe data de l Decembrie 1918 şi pentru realizarea legăturilor cu populaţia română din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Reîntors la Alba Iulia pe data de 8 noiembrie 1918, unde la 4 noiembrie se constituise Garda Naţionala (în scopul menţinerii ordinii în acesta perioadă de vid de putere) şi Consiliul Naţional Roman din oraş, Dr. Camil Velican a fost cooptat de CNR local, în cadrul căruia a luptat cu energie şi abnegaţie pentru înfăptuirea şi organizarea zilei de 1 Decembrie 1918. În acele zile a mai primit sarcina de a întâmpina trupele germane ale mareşalului Mackensen aflate în retragere din România, obţinând acordul ca trupele germane sa ocolească oraşul Alba Iulia pentru a nu tulbura buna desfăşurare a Mari Adunări Naţionale şi a Marii Adunări Populare Româneşti.

Casa familiei Velican a devenit unul din principalele locuri stabilite pentru primirea delegaţilor şi de întâlnire a fruntaşilor ardeleni în vederea organizării zilei de l Decembrie. Consfătuirile începeau de dimineaţa şi adesea se terminau târziu în noapte. Paza era asigurata de căpitanul Medrea, din partea Gărzilor Naţionale şi de Ovidiu Gritta, viitorul căpitan al Politiei Alba Iulia.

A fost aleasă acestă casă deoarece era încăpătoare, clădirile instituţiilor din oraş fiind ocupate de autorităţile administraţiei austro-ungare. Un alt criteriu a fost acela că familia Velican avea vechi relaţii cu luptătorii marcanţi pentru cauza Unirii.

Alături de ceilalţi membrii, Camil Velican, delegat de CNR local în Consiliul de Organizare a zilei de l Decembrie, a depus o munca asiduă pentru buna desfăşurare a evenimentelor.

În ziua de 1 Decembrie, zi de imens entuziasm şi de nedescrisă bucurie, s-a instituit Marele Sfat Naţional Român, alcătuit din 212 membrii, reprezentanţi ai PNR, ai celorlalte partide, ai clerului, cât şi ai claselor sociale. Aceştia au ales un comitet de conducere numit CONSILIU D1RIGENT al Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi al tuturor ţinuturilor locuite de români, cu puteri guvernamentale provizorii, îndreptăţit de a dispune, în numele său, reorganizarea teritorială, până la Adunarea Constituţională de la Bucureşti.

 În casa avocatului Camil Velican a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Dirigent, cu depunerea jurământului de credinţă faţă de Marele Sfat Naţional, şi discutarea altor probleme organizatorice. Consiliul Dirigent a funcţionat aici, până la strămutarea sa la Sibiu, pe 4 decembrie 1918.

 În semn de mulţumire pentru deosebita solicitudine a gazdelor Iuliu Maniu le-a adresat o carte poştala cu semnăturile a 12 dintre membrii Consiliului Dirigent. N-au semnat episcopul Iuliu Hossu, episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio Pop, aceştia fiind la Bucureşti pentru prezentarea către Regele Ferdinand a actului Unirii. În semn de amintire a acestui măreţ eveniment, Iuliu Maniu a mai dăruit gazdelor peniţa sa de aur, cu care a semnat actul Unirii la 1 Decembrie 1918.

 Prin hotărârile din 3 decembrie, Camil Velican a fost numit primar al Albei Iulia, iar în ziua de 5 decembrie şi-a preluat funcţia, devenind primul primar roman din Ardealul realipit Patriei, funcţie pe care, alături de cea din CNR, a onorat-o cu prisosinţă, printr-o muncă asiduă şi plină de dăruire.

 A început activitatea ca primar cu preluarea instituţiilor de stat, a bibliotecii şi a muzeului, pentru a le proteja patrimoniul. O atenţie deosebită a acordat preluări şcolilor, pentru ca acestea să-şi înceapă activitatea cât mai curând. Toate trebuiau renovate şi amenajate, ceea ce era foarte costisitor şi presupunea o muncă susţinută. Trebuiau selecţionaţi profesori cu pregătire şi funcţionari disciplinaţi. Denumirile străzilor şi ale firmelor trebuiau schimbate, dar mai erau multe alte deziderate ale populaţiei, între care şi aducerea la Alba Iulia a prefecturii din Aiud. Fruntaşii români au luat în evidenţă încă de pe atunci o seama de proiecte, care, rând pe rând, se vor realiza în anii următori, cum ar fi: alegerea oraşului Alba Iulia ca loc de încoronare a suveranilor ca rege şi regină a tuturor romanilor, în care scop trebuia construită o catedrală a Unirii, un muzeu de istorie românesc şi o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul. Tot primarului i-a revenit organizarea primirii armatei române şi instalarea acesteia în Cetate. A urmat primirea oficială, cu festivitatea de rigoare, a familiei regale, cu ocazia vizitei în Ardeal. Acest eveniment a fost consemnat de Radu Cosmin, în cartea Prin Ardeal. Pentru culturalizare a angajat artişti de frunte ai Teatrului Naţional şi a operei Române din Cluj pentru spectacole şi concerte. Astfel, a venit la Alba Iulia       Zaharia Bârsan cu piesa sa Trandafirii Roşii, în interpretarea autorului şi a soţie sale, Olimpia Bârsan. Au mai venit să cânte artişti reputaţi ai Operelor din Bucureşti şi Viena, acum angajaţi ai Operei din Cluj abia înjghebată ca: Acca de Barbu şi Lya Pop, mult admirată pentru rolul principal din Carmen, apoi Ştefan Mărcuş şi Nicu Apostolescu. Cu toţii au fost primiţi cu bucurie şi răsplătiţi cu aplauze şi ovaţii.

În anul 1922, dr. Camil Velican a fost numit prefect, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1926 cu profesionalism, demnitate şi cinste.

În acestă calitate s-a preocupat cu mare răspundere de reorganizarea agriculturii şi definitivarea împroprietăririi ţăranilor, începută în anul 1921, reuşind în scurt timp şi cu cheltuială minimă să mărescă randamentul pământului, angajând în judeţ şi legumicultori bulgari, recunoscuţi pentru priceperea şi experienţa lor.

Ca prefect, s-a achitat şi de nobila sarcină de a definitiva pregătirile şi de a organiza festivităţile încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia.

Neobositul Dr. Camil Velican a fost vicepreşedintele Baroului Alba şi reprezentantul acestuia în Uniunea Barourilor din România, iar pe plan politic organizatorul Partidului Naţional Liberal din Judeţul Alba, filială care a devenit una dintre cele mai puternice din ţară şi pe care a reprezentat-o în Parlament până la sfârşitul vieţii sale.

În urma acestor merite, dr. Camil Velican a fost onorat cu numeroase decoraţii şi medalii, ca răsplată a muncii sale susţinute, dusă cu vrednicie şi onestitate, spre binele ţării:

    – Ordinul Ferdinand I;

    – Coroana Românie în grad de Comandor;

    – Steaua României în grad de Ofiţer;

    – Vulturul;

    – Răsplata Muncii cl. I;

    – Meritul; Comercial şi Cultural.

Sufletul său a fost atât de generos şi conştiinţa de a-şi îndeplinii datoria cu cinste atât de puternică încât nu şi-a dat seama ca îi vor fi depăşite resursele sale fizice

Astfel, doar la etatea de abia 58 de ani, inima sa generoasă a încetat să mai bată (1937).

Sursa.dacoromania-alba.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE