“Este vorba despre o linie telefonică dedicată special liberalizării, pentru a veni în ajutorul consumatorilor care doresc să afle mai multe despre acest proces sau doresc să primească ajutor pentru a accesa comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE”, au spus reprezentanţii autorităţii. Numărul de telefon este 0374554265 şi poate fi apelat începând cu data de 07.01.2021, de luni până duminică, între orele 8.00-18.00.
Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.
Începând cu această dată, consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract. Autorităţile şi specialiştii recomandă consumatorilor casnici să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu un altul, licenţiat de ANRE.
Autorităţile şi specialiştii recomandă consumatorilor casnici să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu un altul, licenţiat de ANRE.