Rămâi conectat

Social-Economic

Calendarul schimbarii caselor de marcat, aprobat de parlamentari. Pana cand trebuie sa le inlocuiasca firmele pe cele cu role de hartie?

Publicat

în

Guvernul a introdus, prin Ordonanta de urgenta nr. 91/2014, obligativitatea utilizarii de aparate de marcat cu jurnal electronic de catre operatorii economici si eliminarea aparatelor de marcat cu rola jurnal. Toate ordonantele emise de Executiv trebuie sa fie aprobate de Parlament pentru a putea sa produca efecte in continuare. In acest sens, Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a adoptat marti proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 91/2014, la aproximativ sapte luni de la trecerea documentului prin Senat. Află mai multe de pe radiounirea.ro 

Dispozitiile actului normativ stabilesc ca operatorii economici care incaseaza integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct de catre populatie sunt obligati sa utilizeze case de marcat electronice fiscale.

„Masura legislativa urmareste ca intr-o perioada de tranzitie (…) sa alinieze sistemul de aparate de marcat fiscale utilizate in Romania cu cele folosite de celelalte tari europene, Romania fiind singura tara europeana in care se mai utilizeaza aparate de generatie veche, cu role martor de hartie. De subliniat, de asemenea, avantajul pe care noul sistem de aparate de marcat dotate cu jurnal electronic il aduce comerciantilor, prin eliminarea costurilor cu achizitia rolelor de hartie si spatiile de depozitare a acestora”, au explicat reprezentantii Ministerului Finantelor Publice (MFP) la inceputul anului. Masura privind introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic a fost anuntata inca din ianuarie 2014, de catre Daniel Chitoiu, ministrul finantelor de la acea data. Potrivit declaratiilor de atunci ale oficialului, noile aparate urmau sa fie introduse pana la finalul primului semestru din 2014. Mai mult, pentru dotarea cu noile echipamente, Fiscul urma sa acorde o deducere din impozitul pe profit pentru costurile cu noile case de marcat si pentru programul electronic, aceste costuri fiind estimate la 40-60 de euro/echipament.

Citește și Începând de luni, neutilizarea casei de marcat atrage sigilarea firmei și lipirea pe ușile de acces a anunțului: „Activitate suspendată pentru neemiterea bonurilor fiscale”

Trecerea la noile case de marcat se va realiza treptat. Pentru a nu crea disfunctionalitati in activitatea comerciantilor, Guvernul a hotarat sa existe perioade tranzitorii pentru dotarea operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic. Mai exact, marii contribuabili vor utiliza noile aparate incepand cu data de 1 octombrie 2016, in timp ce de la 1 ianuarie 2017 aceeasi obligatie le va reveni si contribuabililor mijlocii. In ceea ce-i priveste pe contribuabilii mici, acestia vor fi obligati sa foloseasca aparate de marcat cu jurnal electronic incepand cu data de 1 mai 2017. Din 1 iulie 2016 va fi interzisa comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu rola jurnal. De asemenea, conform reglementarilor Guvernului, noile case de marcat vor trebui conectate la un sistem de supraveghere si monitorizare, pentru transmiterea datelor catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).

Astfel, la nivelul ANAF se va intocmi in forma electronica un registru national de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in judete si in sectoarele municipiului Bucuresti. Supravegherea si monitorizarea aparatelor de marcat electronice fiscale se va realiza de catre Fisc. In acest sens, firmele vor fi obligate sa asigure conectarea la distanta a aparatelor de marcat electronice fiscale, pentru transmiterea de date fiscale catre ANAF. Pe langa introducerea noilor case de marcat, dispozitiile ordonantei aprobate recent de parlamentari au modificat si continutul bonului fiscal. Concret, pe bonul fiscal va fi introdus ca element obligatoriu, pentru aparatele cu jurnal electronic, codul de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului, la cererea acestuia. Aceasta modificare are in vedere corelarea cu legislatia privind Codul fiscal, respectiv prevederile pentru deducerea TVA care poate fi justificata cu bonurile fiscale care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate, motiveaza MFP.

Firmele care nu vor respecta termenele stabilite de autoritati pentru schimbarea caselor de marcat cu rola jurnal cu cele cu jurnal electronic vor risca sa primeasca o amenda de 9.000 de lei, prevede, in prezent, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Pe deasupra, acestora li se va suspenda activitatea pana cand se vor conforma obligatiei si vor plati amenda.

In acelasi timp, actul normativ amintit stabileste si alte amenzi contraventionale referitoare la folosirea caselor de marcat, dintre care amintim: emiterea bonului fiscal fara ca acesta sa contina unitatea de masura si codul de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului, in cazul caselor de marcat cu jurnal electronic: amenda de 3.000 de lei; nerespectarea obligatiei de a asigura conectarea la distanta a aparatelor de marcat electronice fiscale, in vederea transmiterii de date fiscale catre Fisc: amenda de 9.000 de lei; neindeplinirea obligatiei operatorilor economici de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale: amenda de 12.500 de lei si suspendarea activitatii; refuzul de a permite accesul tehnicianului de service in unitate pentru efectuarea verificarilor la solicitarea si in prezenta organelor de control asupra aparatelor de marcat electronice fiscale: amenda de 3.000 de lei; refuzul de a reintroduce datele inscrise pe rola jurnal privind tranzactiile efectuate de la ultima inchidere zilnica pana in momentul stergerii memoriei operative pentru aparatele de marcat electronice fiscale fara jurnal electronic: amenda de 9.000 de lei.

sursa avocat.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

20 noiembrie: Ziua mondială a copiilor

Publicat

în

Zi universală dedicată copiilor

La 20 noiembrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua mondială a copiilor, ce susţine solidaritatea internaţională, sensibilizarea copiilor din întreaga lume şi creşterea bunăstării copiilor.

Începând din 1990, Ziua mondială a copiilor marchează adoptarea, în aceeaşi zi, de Adunarea Generală a ONU, atât a Declaraţiei, cât şi a Convenţiei pentru Drepturile Copilului.

Declaraţia pentru Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1959, defineşte drepturile copiilor la protecţie, educaţie, sănătate, joacă, adăpost şi o alimentaţie potrivită. Preocupată de vulnerabilitatea femeilor şi a copiilor în situaţii de urgenţă şi de conflict, Adunarea Generală a invitat, în 1974, statele membre să respecte Declaraţia privind protecţia femeilor şi a copiilor aflaţi în situaţii de urgenţă şi conflicte armate. Declaraţia interzicea atacurile sau închisoarea femeilor civile şi a copiilor şi susţinea în totalitate drepturile femeilor şi copiilor în timpul conflictelor armate. În 1978, Comisia pentru Drepturile Omului a prezentat un proiect de Convenţie privind Drepturile Copilului, în vederea examinării, unui grup de lucru al statelor membre, agenţiilor şi organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale. Anul 1979 a fost declarat Anul internaţional al copilului, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei pentru Drepturile Copilului.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a ONU adopta Convenţia pentru Drepturile Copilului, apreciată ca fiind realizarea majoră pentru drepturile omului, recunoscând rolul copiilor ca actori sociali, economici, politici, civili şi culturali. Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi şi dreptul de a-şi face auzite opiniile.

România a fost printre primele state care au semnat şi ratificat Convenţia ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990. În 2004, a fost adoptată Legea nr. 272 pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor (republicată în temeiul art. V din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare), care reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile cu protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

19 noiembrie: Ziua cercetătorului şi proiectantului din România

Publicat

în

Zi dedicată în România cercetătorului și proiectantului

La 19 noiembrie este celebrată, în România, Ziua cercetătorului şi proiectantului.

Stabilirea datei face trimitere la ziua în care s-a născut, în 1912, savantul George Emil Palade, unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.

Această zi este marcată din anul 1994, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 764/1994 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 317 din 16 noiembrie 1994.

Ziua cercetătorului şi proiectantului este celebrată în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude (Universitatea Liberă Bruxelles) şi cu profesorul Christian de Duve (Universitatea ”Rockefeller” New York), al premiului Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”.

George Emil Palade s-a născut, la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936). A obţinut titlul de doctor în medicină cu teza ”Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă” (1940). În 1943, a devenit conferenţiar universitar la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit volumului ”Membrii Academiei Române” (2003).

În anul 1946, a plecat în Statele Unite ale Americii, în calitate de profesor invitat la Institutul Rockefeller din New York, unde, în 1961, a devenit şef al Departamentului de Biologie Celulară. Din 1972, a condus Departamentul de Biologie Celulară al Universităţii Yale din New Haven (Connecticut).

Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii.

Începând din 1965, a susţinut direct cercetarea românească în domeniul biologiei celulare, iar în 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”, realizare a cercetătorilor români Nicolae Simionescu şi Maya Simionescu.

Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, i-au fost decernate premii de înalt prestigiu ştiinţific, printre care: ”Premiul Passano” (1964), ”Premiul Albert Lasker” (1966), ”Premiul Hurwitz” (1970) şi ”National Medal of Science” (1986).

A fost ales membru al unor prestigioase instituţii, precum: Academia de Arte şi Ştiinţe din New York, Academia Americană de Ştiinţe. De asemenea, a fost membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru fondator, preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975). În 1999, la Universitatea din Diego, s-a desfăşurat un simpozion ştiinţific internaţional în onoarea sa, prilej cu care s-a hotărât ca universitatea să constituie un fond de finanţare în domeniul cercetării care să poarte numele marelui savant român – ‘„George E. Palade Fellowship Fund”.

În anul 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a distins pentru întreaga sa activitate ştiinţifică cu Ordinul ”Steaua României” în grad de Colan.

George Emil Palade s-a stins din viaţă la 8 octombrie 2008.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

16 noiembrie: Ziua internațională a toleranței

Publicat

în

Zi internațională dedicată toleranței

Ziua internaţională a toleranţei este marcată în fiecare an, la 16 noiembrie, pentru a da un îndemn la înţelegere şi respect reciproc, dialog şi cooperare între culturi, civilizaţii şi popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violenţă şi ură.

Această zi a fost proclamată în cadrul Conferinţei generale a UNESCO de la Paris, la 16 noiembrie 1995. Cu acest prilej statele membre UNESCO au adoptat ”Declaraţia principiilor toleranţei”, enunţată în 1986, ce defineşte termenul de toleranţă ca fiind respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, a manierelor de exprimare, a calităţii noastre de fiinţe umane.

În 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 51/95, a invitat ţările membre să sărbătorească în fiecare an această zi, prin acţiuni de promovare a toleranţei şi păcii, prin activităţi la care să participe atât instituţiile de învăţământ, cât şi publicul larg. Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe şi acţiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetăţeni să aibă atitudini tolerante. Manifestările îi vizează atât pe copii, cât şi pe adulţi, iar educaţia pentru toleranţă, mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranţei, trebuie îndreptată împotriva fricii şi excluziunii şi către dezvoltarea capacităţii indivizilor de a judeca liber şi independent. Astfel, pot fi prevenite nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea care sunt forme ale intoleranţei.

Toleranţa înseamnă, în esenţă, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaşte şi de a respecta convingerile altora. Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, democraţia şi statul de drept. Este cel mai puternic fundament pentru pace şi reconciliere, un principiu de bază al democraţiei şi dezvoltării durabile, implicând respingerea dogmatismului şi absolutismului şi asigurând supravieţuirea societăţilor multietnice şi multiculturale. Înseamnă, totodată, îngăduinţă, indulgenţă, răbdare, şi se poate exprima la orice nivel, de la individ la stat.

Într-o lume şi într-o perioadă a mondializării, a diversităţii şi a mobilităţii, toleranţa în familie, în comunitate sau între state, este mai necesară ca oricând. Liderii mondiali au recunoscut acest lucru prin adoptarea Declaraţiei Mileniului în anul 2000, plasând toleranţa printre valorile fundamentale care stau la baza relaţiilor internaţionale în secolul XXI.

Aşadar, ONU se angajează să consolideze toleranţa prin încurajarea înţelegerii reciproce între culturi şi popoare. Acest imperativ se află în centrul Cartei ONU, precum şi al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, şi este mai important ca niciodată în această perioadă, în care sunt manifestări ale extremismului şi pe fondul intensificării conflictelor, caracterizată printr-o desconsiderare fundamentală a vieţii umane.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba